In urma articolului “Oamenii de afaceri mici de statura” de saptamana trecuta am primit surprinzator de multe mesaje, mai numeroase decat cele primite in urma unor articole despre subiecte (cel putin aparent) mai “grele”.Dupa cum ma asteptam, cei mai multi au spus un “nu” hotarat “MBA-ului pentru copii” (denumire mai mult metaforica, a nu se lua ad litteram) si un “da” hotarat angajatului inca din timpul studentiei. Iata un comentariu tipic, ales aproape la intamplare: “In ceea ce priveste munca in timpul studentiei aici nu va mai dau dreptate si am sa va spun de ce. Faptul ca am lucrat in timpul facultatii m-a ajutat enorm dupa absolvire. Deja la terminarea facultatii stiam foarte bine ce inseamna viata intr-o fabrica, proces de productie, echipamentele, relatiile dintre oameni, etc. Dintr-un simplu muncitor necalificat am ajuns in 7 ani inginer responsabil de produs (un fel de Project Manager actual). Actualmente sunt Regional Sales Manager for Romania la o multinationala si va rog sa ma credeti ca la pregatirea mea actuala a contribuit cu cel putin 50% experienta din uzina.“ Sunt convins ca are dreptate si trebuie sa-i spun ca nu m-a contrazis, cum a crezut el, ci, dimpotriva, a reconfirmat (involuntar) ceea ce am spus eu in articol.

Sigur ca speculez, insa omul acesta pare sa aiba o certitudine definitiva (doar aparent pleonasm), inca de pe bancile scolii. Eu nu cred ca a “ales” aceasta cale, ci ca a “luat” primul lucru aflat la indemana sa, si cel mai facil dintre toate, pentru ca iti cere o implicare interioara minima si una exterioara maxima (te tine ocupat).

Poate ca daca ar fi avut mai mult timp acum ar fi ajuns calugar, sau parlamentar, sau cercetator, sau scriitor, sau sahist renumit, sau interlop, sau trubadur, sau freelancer, sau soldat in Legiunea Straina, sau sau sau sau… Poate ca ar fi fost mai bine, poate ca nu. El va sari ca ars daca ar pune cineva la indoiala “alegerea” sa pentru ca, dupa ce isi imagineaza timp de cateva minute celelalte variante, ajunge la aceeasi concluzie, cum ca bine a facut ce a facut. Insa doar isi inchipuie ca isi inchipuie “cum ar fi fost”, cred ca foarte putini oameni de pe lumea asta pot asa ceva. Toti ceilalti trebuie sa traim ceva, macar o zi sau o saptamana, ca sa ne putem inchipui macar “ce ar fi fost daca”. Apoi, daca nu faci asta in timpul studentiei, cand aproape totul iti este permis, e greu de crezut ca o vei mai face alta data, poate nu in ultimul rand fiindca peste 10 ani ai putea parea putin penibil in unele ipostaze. (more…)