Posts Tagged ‘salarii’

Taxa pe nesimtire, sau de ce cresc salariile de la un interviu la altul

Tuesday, July 1st, 2008

Iata un dialog care poate fi auzit adesea intre angajatori si firmele de recrutare cu care lucreaza acestia:

- M-am intalnit cu candidatul pe care l-ati trimis, e, intr-adevar, foarte bun, insa am o nedumerire: mi-ati spus ca omu’ a cerut 3,000 de Euro salariu, or, cand l-am intrebat eu, mi-a spus ca vrea 4,000.

- Da? Si cat l-ati lasat sa astepte, fata de ora stabilita?

- Pai, nu cine stie ce, cred ca vreo 10-15 minute… (asta inseamna ca l-a lasat sa astepte cel putin jumatate de ora)

- Ei, vedeti, de aia…

- ?!?

Mecanismul cresterii salariilor de la recruiter pana la angajator e simplu: cu cat candidatului ii place mai putin ce i se intampla la interviu (ce vede, cum e tratat etc.) cu atat “pluseaza” la salariu, cand e intrebat, desi venise in minte cu alta cifra. Sunt unii care au stabilit chiar un “mercurial”, destul de precis. Un candidat mi l-a aratat pus frumos pe hartie, l-a inceput odata cand se plictisea asteptand mult peste ora stabilita la un interviu de angajare: fiecare sfert de ora intarziere insemna 500 de Euro in plus la salariu; daca cel cu care avea interviul iesea personal sa il roage sa mai astepte, cresterea era redusa la 100 de Euro; daca trimitea secretara sa il scuze, cresterea era de 300, in loc de 500; daca era dezordine mare in firma, si in biroul directorului, inca 300; in functie de cat de mult ii placea sau nu de cel cu care statea de vorba, aplica, de asemenea, o reducere sau o crestere. Si tot asa… (more…)

Criza de personal, o scuza buna

Tuesday, July 1st, 2008

In privinta motivarii, pastrarii sau atragerii angajatilor, lucrurile se vad adesea mai usor si mai clar din biroul meu decat din birourile directorilor generali sau de HR, pentru ca mie imi spun oamenii, cu mai multa sinceritate, ce ii multumeste si ce nu la actualul angajator, de ce vor sa plece si ce ce le-ar placea sa gaseasca unde vor ajunge.

De aceea ma mir adesea cand vad cum e abordata aceasta problema (numita de catre unii si “criza de personal”) in zeci si sute de dezbateri, conferinte, seminarii, articole in presa si, aproape inevitabil acum, in orice discutie care se infiripa atunci cand se aduna cativa oameni de afaceri intr-un loc: se diseca si se dramatizeaza lucrurile marunte, se “descopera” solutii complexe si bizare, insa rareori vad pe cineva care are curajul sa spuna in public lucrurilor pe nume si, mai ales, sa le infrunte cu curaj, barbateste.

Nu cred ca as gresi prea mult daca as spune ca sunt si unii pentru care aceasta criza e un “paravan” numai bun pentru probleme ceva mai de substanta…

Un exemplu amuzant: in urma cu cateva zile am fost invitat sa vorbesc la doua conferinte, in aceeasi zi, exact despre acelasi lucru (criza, evident). M-au rugat sa trimit titlul si o scurta descriere a interventiei mele. Am scris exact ce intentionam sa spun: “Criza de personal – o scuza buna”. In programele conferintelor a aparut numai prima parte, cea de dinaintea liniutei… (more…)

“Oamenii, cel mai valoros capital” – o strategie riscanta (II)

Tuesday, July 1st, 2008

In urma cu cateva saptamani am scris un articol care mi-a atras multe priviri piezise si incruntari din sprancene. In mare, spuneam nu in orice business se mizeaza totul pe “capitalul uman” si ca sunt destule firme care prefera sa isi imparta riscurile si sa-si reduca, pe cat posibil, dependenta de angajatii lor sau, mai exact, de o buna parte dintre ei; nu toti managerii care spun ca “oamenii (se subintelege ca toti) sunt cel mai important capital al companiei” cred sau doresc asta.

Acum insist in pacat ca sa arat ca “supracapitalizarea” unui business, fie ca e vorba de bani, de oameni sau de altceva, nu aduce, automat, numai avantaje.

Pana mai deunazi, toate firmele din Romania, mari sau mici deopotriva, autohtone sau multinationale, nu luau in calcul decat oameni “foarte buni” pentru orice post, fie ei operatori de calculator, sefi de depozit sau directori generali.

Orice candidat trebuia sa fi facut cel putin o facultate, sa vorbeasca musai vreo doua limbi straine, sa aiba experienta de nu-stiu-cati ani etc. Deoarece au fost usor de gasit la salariile bugetate, nu si-au pus prea multi problema daca asta e chiar cea mai buna strategie pe termen lung. Iata un exemplu care m-a pus pe ganduri multa vreme, deoarece mi se parea ilogic ce se intampla; acum cred ca am inteles: doua firme si-au pornit afacerea exact in acelasi moment, in acelasi domeniu de activitate, in urma cu mai multi ani. (more…)

“Oamenii, cel mai valoros capital” – o strategie riscanta I

Tuesday, July 1st, 2008

Ca sa-si flateze angajatii, din ce in ce mai multe firme isi schimba numele departamentului din “personal” in “resurse umane” si, mai recent, in “human capital”.

Ca sa fim mai rigurosi, eu cred ca nu am gresi prea mult daca i-am spune “departamentul de personal, resurse umane si human capital” pentru ca, stim cu totii, in orice organizatie gasesti personaje tipice pentru fiecare categorie.

Fie ca le place sau nu, pentru foarte multe companii, intr-adevar, oamenii sunt cel mai valoros capital, si e normal ca fiecare sa incerce sa-i sporeasca sau macar sa-i mentina valoarea, ceea ce se face cu un oarecare consum de resurse sau chiar cu investitii insemnate.

Pentru unele firme toti angajatii sunt la fel de importanti (fie ca au ajuns la aceasta concluzie, fie ca asa au decis) si, prin urmare, investesc in dezvoltarea tuturor in mod oarecum “democratic”; pentru alte firme doar cativa angajati sunt “capitalul” in care merita sa investesti masiv ca sa-l dezvolti, ceilalti fiind “resursele” pentru care trebuie sa cheltui doar pentru mentenanta.

Cand isi stabilesc strategia de dezvoltare, managerii au mai intotdeauna la indemana mai multe oportunitati si trebuie sa decida cum isi impart resursele disponibile si investitiile. Una dintre alegerile fundamentale pe care trebuie sa le faca este daca sa mareasca ponderea capitalului uman in firma (in raport cu celelalte capitaluri), daca sa o mentina constanta sau daca sa reduca importanta si influenta oamenilor in economia generala a afacerii lor si sa isi bazeze cresterea cat mai mult posibil pe tehnologie, pe inovatie, pe o buna administrare (proceduri, know-how capitalizabil) etc. (more…)

Cu sula-n coaste

Tuesday, July 1st, 2008

In urma cu cateva zile am fost la o firma si am vazut o fata care scria de zor la un calculator, cu un catalog gros in fata. Nu mi-ar fi atras atentia daca nu mi-as fi adus aminte ca, in urma cu o saptamana, am vazut-o facand exact acelasi lucru. Mi-a spus ca directorul i-a cerut sa introduca toate datele din catalogul de 400 de pagini intr-un fisier Excel si ca, probabil, asta ii va lua cel putin inca o saptamana. Pe coperta scria, mare, ca acele liste pot fi gasite si online, la o anume adresa de Internet, insa asta nu parea sa fi interesat nici pe director, nici pe angajata sarguincioasa.

Poate ca tot nu mi-ar fi ramas in minte daca nu as fi auzit ca, in ziua urmatoare, directorul cu pricina a cerut consiliului de administratie o suplimentare a personalului si, pe cale de consecinta, si o extindere a spatiului. Si directorul, si cei din CA au analizat situatia, au constatat cu ingrijorare ca le e din ce in ce mai greu sa gaseasca personal cu salariile din business plan si au concluzionat ca, iata, e o criza pe piata muncii din Romania!

Pare un lucru evident, mai ales cand auzi vorbindu-se zilnic despre asta in jurul tau, iar in ziare subiectul e intors pe toate fetele. Se organizeaza conferinte pe tema crizei, asociatiile profesionale propun guvernului sa aduca muncitori din China, India si Thailanda, firmele si site-urile de recrutare duduie, iar analistii vad mult negru in fata ochilor. (more…)

Ce treaba are muncitorul cu productivitatea?

Tuesday, July 1st, 2008

In ziarul de vineri, in articolul “Bouygues: Constructorii romani sunt prea bine platiti”, dl. Stefanescu spune ca “muncitorii romani care au ramas in tara nu ar trebui sa astepte salarii mari pana nu va creste productivitatea”. Am auzit multe comentarii la acest articol, pe care l-a interpretat, fiecare, dupa interesul lui. Dl. Stefanescu s-a exprimat diplomatico-ambiguu cand a spus, neutru: “… pana nu va creste productivitatea”. O parte a managerilor, fie ei antreprenori sau corporatisti, au citit asta in felul urmator: “… pana cand muncitorii nu vor pune osul la treaba si isi vor creste productivitatea”. O alta parte, ceva mai mica, au citit: “… pana cand Bouygues nu isi va creste productivitatea”.

Cresterea productivitatii unei companii – cum, cat, cand etc. – este sarcina exclusiva a managementului, care e si singurul responsabil in caz de esec. Ea nu a fost, nu este si nici nu va fi vreodata, in viitorul previzibil, o preocupare a muncitorilor, nici macar a majoritatii angajatilor, in general. Niciodata nu isi vor creste singuri productivitatea, dimpotriva…

O mica parte dintre angajati inteleg despre ce e vorba si fac ceva din proprie initiativa. O alta parte inteleg, insa nu fac decat li se cere explicit sa faca – faimosul “job description”, pe care majoritatea il reclama insistent, si pe cat mai multe pagini, daca se poate. (more…)