Posts Tagged ‘recruiter’

Cum imi caut de lucru cand nu mi-e lene

Tuesday, July 1st, 2008

“De ce trimit atatea CV-uri si nu sunt chemat la interviu?” “Dar are ceva deosebit acel CV, care sa atraga atentia?” “Si ce, daca eu am un CV “normal”, nu am si eu dreptul la un job?” Ba da, ai, numai ca… mai la coada: si cu invitatia la interviu, si cu jobul, si cu salariul… Sunt un proaspat absolvent si, de azi, imi caut de lucru. Nu m-am omorat cu invatatul in liceu, am facut una dintre multele facultati de doi bani, eventual dupa ce nu am intrat vreo doi ani “la Stat”; am sters praful cateva luni intr-un magazin ca sa castig “experienta”, o “rup” binisor in engleza si vorbesc satisfacator (adica mai deloc) frantuzeste, insa “sunt dornic sa invat” – se intelege ca pe banii viitorului angajator.

Daca adun toate astea, vad ca imi ies vreo 10 randuri … nu-i nimic, mai iau ceva de pe Internet si, iata, am ajuns la o pagina intreaga; cu alte cuvinte, un CV “normal”… Uite un anunt pentru un job meserias la o firma multinationala! Asta da job, sa trimit repede CV-ul! Dar ce face “omu’ de la HR” cand primeste 290 de CV-uri “normale” si 10 “anormale”? Pai, isi stabileste 8 interviuri cu “anormalii”, apoi scoate la intamplare 3 CV-uri din teancul cu “normale” si ii cheama si pe acestia. N-a iesit de data asta!

Oricum, sansa sa il “nimereasca” era de 1,034482%… Dupa o saptamana, unul dintre “anormali” primeste o oferta de 500 Euro; un “normal” norocos primeste si el un job, cu 300. Acum m-am prins! Daca “anormalul” trimite 30 de CV-uri ca sa fie invitat la 10 interviuri, eu va trebui sa trimit cel putin 300. Daca el primeste 3 oferte, pentru mine o rata de 1 la 10 ar trebui sa fie un mare succes. (more…)

Inapoi la viata reala!

Tuesday, July 1st, 2008

Toata lumea stie ca te obisnuiesti foarte repede cu binele, si, dupa scurt timp, asta ajunge sa ti se para o stare de meritata normalitate. Ca “head-hunter”, am avut norocul sa recrutez, de 10 ani incoace, numai personal de conducere, pentru firme prestigioase.

Evident, candidatii vin tot de pe pozitii de conducere, si tot de la firme prestigioase. Cei mai multi sunt oameni inteligenti, educati, cu care iti face mare placere sa stai de vorba. Sunt ingrijiti, eleganti, iar la plecare in birou miroase a parfum fin. Daca (foarte rar!) se intampla sa intarzie putin, ma suna imediat si imi spun exact de cate minute va fi aceasta intarziere … Ce mai, ajunsese sa mi se para atat de firesc incat am si uitat sa ma mai consider un privilegiat.

Asta pana acum 3 luni, cand a trebuit sa ma ocup personal de niste recrutari de “entry level”, pentru o companie la care sunt si eu actionar. Primind cateva mii de CV-uri, am avut o echipa care a avut primele intalniri “pe banda rulanta” si a facut o preselectie masiva. Candidatii astfel alesi ajungeau la mine, pentru o discutie mai consistenta si pentru decizia de angajare.

Marea majoritate erau studenti sau tineri absolventi care fie nu au mai lucrat, fie au avut cateva joburi scurte, intamplatoare. Aproape jumatate nu au venit deloc la intalnire. Si asta in situatia in care cei mai multi scriau in CV ca vor un salariu de 2-300 de Euro, si aici ar fi castigat peste 500, poate chiar si 1,000! Cei care au venit, totusi, o faceau fie cu jumatate de ora inainte, fie dupa. Recordurile au fost o ora mai devreme si trei ore si jumatate mai tarziu. Am fost avertizat, de la inceput, ca va trebui sa includ si tinuta printre criteriile de selectie. In scurt timp, insa, am fost obligat sa includ si mirosurile pe lista. De atunci tot stau si ma gandesc: oare cum or fi fost cei care nu au trecut de preselectie?

Vai, nu-si gaseste Baiatu’ de lucru!

Tuesday, July 1st, 2008

Stiti ce face un tinar absolvent american obisnuit, care a terminat un colegiu american obisnuit si care isi cauta un job la fel de obisnuit? Ia niste anuare cu firme, isi cumpara ziare, cauta pe Internet si, intr-o luna, trimite vreo 400 de CV-uri.

La o rata medie de raspuns de 5%, primeste cam 20 de invitatii la interviu. Sa zicem ca in vreo zece cazuri nu le-a placut lor de el, in vreo cinci nu i-au placut lui si mai ramin cinci cu care se ajunge la al doilea interviu, din care unul se finalizeaza cu o angajare multumitoare pentru ambele parti.

Ce face tinarul absolvent roman obisnuit, absolvent al unei facultati mediocre? Ia ziarul, se uita la anunturi, selecteaza citeva si trimite CV-ul. Nu primeste nici un raspuns. Dupa citeva luni, intra in panica, familia incepe, si ea, sa se agite.

Cineva ii spune sa trimita CV-ul si la firmele de recrutare. Imi trimite si mie unul, pentru ca a auzit ca la mine vin joburile mari de pe piata. Evident, nu il chem la un interviu, pentru ca eu nu recrutez incepatori. Familia are totusi convingerea ca, daca ar ajunge sa se intilneasca cu mine, destinul lui se va schimba. (more…)