“Un roman este, de cele mai multe ori, mai bun decat un strain; insa doi straini sunt, intotdeauna, mai buni decat doi romani”. Asta a fost replica spontana, memorabila prin simplitatea ei, spusa cu naduf si cu nedumerire ontologica de catre un francez simplu si obosit, care se straduie, de zece ani, sa faca mica sa firma din Romania sa mearga mai bine. Fiecare dintre angajatii sai este foarte bun, directorul e bine pregatit si serios si, totusi, ceva ce scapa logicii de business se intampla: rezultatele sunt, sistematic, mai proaste decat bunul simt ar spune ca trebuie sa fie. De cate ori a trimis cate un roman sa lucreze pentru cateva luni la filialele lui din Anglia si din Grecia, acesta a iesit in evidenta. Pe drumul de intoarcere, insa, se produce ceva, o reactie ciudata, care schimba lucrurile.

Unde se “evapora” o buna parte dintre calitatile individuale ale romanilor cand acestia se aduna in grupuri, fie ele mici de tot sau mari, in firme sau chiar in guverne? Eu am o explicatie simpla: Romania este tara cu cel mai redus indice de incredere generalizata din Europa, si asta de multi ani la rand. Statistic, un roman se asteapta (de cele mai multe ori fara sa constientizeze) ca 9 din 10 conationali ai sai sa aiba ceva de ascuns fata de el, sa incerce sa-l minta, sa se poarte urat cu el, sa-l insulte, sa profite de el sau sa-l insele intr-un fel sau in altul. (more…)