Am mai tot scris articole despre prietenul meu, olandezul, care se chinuie de 15 ani sa faca o mica afacere in Romania. Ce ma mira cel mai tare e ca el se mira la fel de tare ca in prima zi de ce vede in jurul lui si ca incearca sa schimbe lucrurile la fel cum o facea si in 1993. Ce mai, e un neadaptat, si asa va ramane.

In atatia ani de cand e mai mult pe la Bucuresti decat aiurea, a invatat foarte putin sa vorbeasca Romaneste. Exista, insa, o fraza intreaga pe care o cunoaste la perfectie, cu dictie si intonatie, pe care, daca o rosteste, oricine ar baga mana in foc ca are in fata lui un roman autentic: “Dar eu i-am zis!” O aude de atatea ori pe zi incat o poate recunoaste si fara sa o auda, numai dupa miscarile buzelor celui din fata lui. De fapt, nici nu o mai aude, pentru ca si-a format un simt special care detecteaza cand aceste patru cuvinte urmeaza sa fie spuse. Aproape zilnic, cu precizie matematica, lucrurile se intampla cam asa:
- Acum trei zile ti-am cerut un raport cu stocurile actualizate, ca sa-l am astazi la ora 10 ca sa putem face oferta pentru spitalul cutare
- Si nu il aveti?!?
- Nu, nu il am!
- Dar eu i-am zis Frosicai sa-l faca si sa vi-l aduca azi la 10.
- Da, dar nu l-a adus! Eu tie ti l-am cerut, si era responsabilitatea ta sa te asiguri ca va ajunge la timp.
- Da, dar eu i-am zis! (more…)