In urma cu cateva saptamani am scris un articol care mi-a atras multe priviri piezise si incruntari din sprancene. In mare, spuneam nu in orice business se mizeaza totul pe “capitalul uman” si ca sunt destule firme care prefera sa isi imparta riscurile si sa-si reduca, pe cat posibil, dependenta de angajatii lor sau, mai exact, de o buna parte dintre ei; nu toti managerii care spun ca “oamenii (se subintelege ca toti) sunt cel mai important capital al companiei” cred sau doresc asta.
Acum insist in pacat ca sa arat ca “supracapitalizarea” unui business, fie ca e vorba de bani, de oameni sau de altceva, nu aduce, automat, numai avantaje.
Pana mai deunazi, toate firmele din Romania, mari sau mici deopotriva, autohtone sau multinationale, nu luau in calcul decat oameni “foarte buni” pentru orice post, fie ei operatori de calculator, sefi de depozit sau directori generali.
Orice candidat trebuia sa fi facut cel putin o facultate, sa vorbeasca musai vreo doua limbi straine, sa aiba experienta de nu-stiu-cati ani etc. Deoarece au fost usor de gasit la salariile bugetate, nu si-au pus prea multi problema daca asta e chiar cea mai buna strategie pe termen lung. Iata un exemplu care m-a pus pe ganduri multa vreme, deoarece mi se parea ilogic ce se intampla; acum cred ca am inteles: doua firme si-au pornit afacerea exact in acelasi moment, in acelasi domeniu de activitate, in urma cu mai multi ani. (more…)
