Managementul resurselor umane (HRM-ul sau, si mai clar, HR-ul – asa cum il stie toata lumea “buna” acum) s-a nascut din niste studii de psihologie sociala care aveau ca scop – sa zicem asa – sa-i faca pe niste americani cu 5% mai fericiti la locurile lor de munca, incat productivitatea lor sa creasca cu 6%, in timp ce salariile lor de la sfarsitul lunii sa se mareasca cu 4%.

Un principiu cinic, la urma urmei, insa considerat indreptatit si cat se poate de normal in acei ani. S-au schimbat vremurile, ne-am emancipat cu totii si, sa spui astazi asa ceva in public inseamna dezastru PR garantat.

Nu pentru ca s-ar fi schimbat fundamental obiectivul, ci pentru ca acelasi lucru trebuie formulat acum in vreo 4-5 fraze atent studiate, acceptabile pentru sindicate, pentru presa, plus pentru o armata de ONG-uri. (more…)