Posts Tagged ‘angajati’

Criza de personal, o scuza buna

Tuesday, July 1st, 2008

In privinta motivarii, pastrarii sau atragerii angajatilor, lucrurile se vad adesea mai usor si mai clar din biroul meu decat din birourile directorilor generali sau de HR, pentru ca mie imi spun oamenii, cu mai multa sinceritate, ce ii multumeste si ce nu la actualul angajator, de ce vor sa plece si ce ce le-ar placea sa gaseasca unde vor ajunge.

De aceea ma mir adesea cand vad cum e abordata aceasta problema (numita de catre unii si “criza de personal”) in zeci si sute de dezbateri, conferinte, seminarii, articole in presa si, aproape inevitabil acum, in orice discutie care se infiripa atunci cand se aduna cativa oameni de afaceri intr-un loc: se diseca si se dramatizeaza lucrurile marunte, se “descopera” solutii complexe si bizare, insa rareori vad pe cineva care are curajul sa spuna in public lucrurilor pe nume si, mai ales, sa le infrunte cu curaj, barbateste.

Nu cred ca as gresi prea mult daca as spune ca sunt si unii pentru care aceasta criza e un “paravan” numai bun pentru probleme ceva mai de substanta…

Un exemplu amuzant: in urma cu cateva zile am fost invitat sa vorbesc la doua conferinte, in aceeasi zi, exact despre acelasi lucru (criza, evident). M-au rugat sa trimit titlul si o scurta descriere a interventiei mele. Am scris exact ce intentionam sa spun: “Criza de personal – o scuza buna”. In programele conferintelor a aparut numai prima parte, cea de dinaintea liniutei… (more…)

Oamenii de pus pe rana

Tuesday, July 1st, 2008

 

Exista o categorie aparte de oameni in lumea aceasta a afacerilor despre care multi vorbesc cu mult drag si cu multa duiosie si se bucura nespus ca sunt printre noi, ceilalti.

 

Sunt “oamenii de pus pe rana” care au un succes aproape garantat, fie ca sunt sefi, angajati sau furnizori. Sunt calzi, blanzi, zambesc incontinuu si cred intotdeauna ca tu ai dreptate, indiferent ce, cand si ce zici.

 

Asta e usor de inteles, e normal si bine sa fie asa. Partea mai interesanta e ca majoritatea celorlalti nu se multumesc sa spuna despre ei ca sunt buni sau placuti ci ii considera, cu toata convingerea, “adevarati profesionisti” si nu ezita sa ii dea ca exemplu.

 

Seful

 

Un sef “bun de pus pe rana” nu pierde nici o ocazie sa spuna ca toti angajatii lui sunt exceptionali si, prin urmare, le acorda credit, putere de decizie si autoritate nelimitate, fiind bucuros sa le delege tot ce se poate. Din cand in cand, e informat asupra rezultatelor, care nu pot fi decat exceptionale. Da salariile cele mai mari la toata lumea si, cand ajunge la fundul sacului, gaseste o solutie ca sa dea prime. Evident, nu da de la el, pentru ca il gasesti mai ales pe la corporatiile mari, rareori pe la businessurile antreprenoriale. Cei mai multi angajati il iubesc, il venereaza, si spun cu convingere ca “asta da, e un adevarat sef”.

(more…)

“Oamenii, cel mai valoros capital” – o strategie riscanta (II)

Tuesday, July 1st, 2008

In urma cu cateva saptamani am scris un articol care mi-a atras multe priviri piezise si incruntari din sprancene. In mare, spuneam nu in orice business se mizeaza totul pe “capitalul uman” si ca sunt destule firme care prefera sa isi imparta riscurile si sa-si reduca, pe cat posibil, dependenta de angajatii lor sau, mai exact, de o buna parte dintre ei; nu toti managerii care spun ca “oamenii (se subintelege ca toti) sunt cel mai important capital al companiei” cred sau doresc asta.

Acum insist in pacat ca sa arat ca “supracapitalizarea” unui business, fie ca e vorba de bani, de oameni sau de altceva, nu aduce, automat, numai avantaje.

Pana mai deunazi, toate firmele din Romania, mari sau mici deopotriva, autohtone sau multinationale, nu luau in calcul decat oameni “foarte buni” pentru orice post, fie ei operatori de calculator, sefi de depozit sau directori generali.

Orice candidat trebuia sa fi facut cel putin o facultate, sa vorbeasca musai vreo doua limbi straine, sa aiba experienta de nu-stiu-cati ani etc. Deoarece au fost usor de gasit la salariile bugetate, nu si-au pus prea multi problema daca asta e chiar cea mai buna strategie pe termen lung. Iata un exemplu care m-a pus pe ganduri multa vreme, deoarece mi se parea ilogic ce se intampla; acum cred ca am inteles: doua firme si-au pornit afacerea exact in acelasi moment, in acelasi domeniu de activitate, in urma cu mai multi ani. (more…)

“Oamenii, cel mai valoros capital” – o strategie riscanta I

Tuesday, July 1st, 2008

Ca sa-si flateze angajatii, din ce in ce mai multe firme isi schimba numele departamentului din “personal” in “resurse umane” si, mai recent, in “human capital”.

Ca sa fim mai rigurosi, eu cred ca nu am gresi prea mult daca i-am spune “departamentul de personal, resurse umane si human capital” pentru ca, stim cu totii, in orice organizatie gasesti personaje tipice pentru fiecare categorie.

Fie ca le place sau nu, pentru foarte multe companii, intr-adevar, oamenii sunt cel mai valoros capital, si e normal ca fiecare sa incerce sa-i sporeasca sau macar sa-i mentina valoarea, ceea ce se face cu un oarecare consum de resurse sau chiar cu investitii insemnate.

Pentru unele firme toti angajatii sunt la fel de importanti (fie ca au ajuns la aceasta concluzie, fie ca asa au decis) si, prin urmare, investesc in dezvoltarea tuturor in mod oarecum “democratic”; pentru alte firme doar cativa angajati sunt “capitalul” in care merita sa investesti masiv ca sa-l dezvolti, ceilalti fiind “resursele” pentru care trebuie sa cheltui doar pentru mentenanta.

Cand isi stabilesc strategia de dezvoltare, managerii au mai intotdeauna la indemana mai multe oportunitati si trebuie sa decida cum isi impart resursele disponibile si investitiile. Una dintre alegerile fundamentale pe care trebuie sa le faca este daca sa mareasca ponderea capitalului uman in firma (in raport cu celelalte capitaluri), daca sa o mentina constanta sau daca sa reduca importanta si influenta oamenilor in economia generala a afacerii lor si sa isi bazeze cresterea cat mai mult posibil pe tehnologie, pe inovatie, pe o buna administrare (proceduri, know-how capitalizabil) etc. (more…)

Cu sula-n coaste

Tuesday, July 1st, 2008

In urma cu cateva zile am fost la o firma si am vazut o fata care scria de zor la un calculator, cu un catalog gros in fata. Nu mi-ar fi atras atentia daca nu mi-as fi adus aminte ca, in urma cu o saptamana, am vazut-o facand exact acelasi lucru. Mi-a spus ca directorul i-a cerut sa introduca toate datele din catalogul de 400 de pagini intr-un fisier Excel si ca, probabil, asta ii va lua cel putin inca o saptamana. Pe coperta scria, mare, ca acele liste pot fi gasite si online, la o anume adresa de Internet, insa asta nu parea sa fi interesat nici pe director, nici pe angajata sarguincioasa.

Poate ca tot nu mi-ar fi ramas in minte daca nu as fi auzit ca, in ziua urmatoare, directorul cu pricina a cerut consiliului de administratie o suplimentare a personalului si, pe cale de consecinta, si o extindere a spatiului. Si directorul, si cei din CA au analizat situatia, au constatat cu ingrijorare ca le e din ce in ce mai greu sa gaseasca personal cu salariile din business plan si au concluzionat ca, iata, e o criza pe piata muncii din Romania!

Pare un lucru evident, mai ales cand auzi vorbindu-se zilnic despre asta in jurul tau, iar in ziare subiectul e intors pe toate fetele. Se organizeaza conferinte pe tema crizei, asociatiile profesionale propun guvernului sa aduca muncitori din China, India si Thailanda, firmele si site-urile de recrutare duduie, iar analistii vad mult negru in fata ochilor. (more…)

Popescu + Cutare SRL = love

Tuesday, July 1st, 2008

Am vazut multi manageri care nu se multumesc doar cu loialitate din partea angajatilor, cu onestitate, responsabilitate etc. – ei vor ca acestia sa le IUBEASCA firma. Nu e greu de dedus ca, de fapt, acei manageri vor ca mai degraba ei sa fie iubiti de catre angajati, decat firma care e, in fond, ceva abstract.

Pentru cei care isi transfera aproape toata viata personala catre firma, e de asteptat sa isi proiecteze si problemele si asteptarile lor afective tot acolo, de cele mai multe ori subconstient. Unii incearca sa compenseze esecurile personale cu succese profesionale, ceea ce e normal si chiar benefic pentru toata lumea, de cele mai multe ori. Din inertie, din neputinta sau din cine stie ce alte cauze ascunse, ajung sa implice si mecanismele afective in acest proces de transfer.

Ca manager, e mult mai usor sa faci pe niste angajati sa te iubeasca decat pe cine stie ce domnisoara, respectiv domn, pentru ca ai mult mai multe instrumente la indemana: petreci mai mult timp cu ei, le poti da bani (de multe ori nu de la tine …), le dai team-buildinguri, masina, vacante platite, oportunitati de cariera etc. etc. Nevoile de afectivitate, de a fi admirat, de a se vorbi despre tine sunt foarte mari, mai mari decat cele pentru bani; la urma urmei, nevoia de bani nu e o nevoie in sine, ci doar solutia pentru a-ti “cumpara” mai usor afectivitatea si admiratia de care ai nevoie. (more…)

Ce treaba are muncitorul cu productivitatea?

Tuesday, July 1st, 2008

In ziarul de vineri, in articolul “Bouygues: Constructorii romani sunt prea bine platiti”, dl. Stefanescu spune ca “muncitorii romani care au ramas in tara nu ar trebui sa astepte salarii mari pana nu va creste productivitatea”. Am auzit multe comentarii la acest articol, pe care l-a interpretat, fiecare, dupa interesul lui. Dl. Stefanescu s-a exprimat diplomatico-ambiguu cand a spus, neutru: “… pana nu va creste productivitatea”. O parte a managerilor, fie ei antreprenori sau corporatisti, au citit asta in felul urmator: “… pana cand muncitorii nu vor pune osul la treaba si isi vor creste productivitatea”. O alta parte, ceva mai mica, au citit: “… pana cand Bouygues nu isi va creste productivitatea”.

Cresterea productivitatii unei companii – cum, cat, cand etc. – este sarcina exclusiva a managementului, care e si singurul responsabil in caz de esec. Ea nu a fost, nu este si nici nu va fi vreodata, in viitorul previzibil, o preocupare a muncitorilor, nici macar a majoritatii angajatilor, in general. Niciodata nu isi vor creste singuri productivitatea, dimpotriva…

O mica parte dintre angajati inteleg despre ce e vorba si fac ceva din proprie initiativa. O alta parte inteleg, insa nu fac decat li se cere explicit sa faca – faimosul “job description”, pe care majoritatea il reclama insistent, si pe cat mai multe pagini, daca se poate. (more…)

Cinic, nu?

Tuesday, July 1st, 2008

Probabil ca orice manager a fost surprins sa constate, la un moment dat, cat de adevarata e “Regula 80/20”: 20% dintre angajati iti produc 80% din business, 20% dintre ei dau 80% dintre bataile de cap etc.

Cand vine vorba despre dezvoltarea organizationala, aproape toti managerii au tendinta naturala (instinctiva, mai bine zis) sa isi concentreze atentia asupra celor care au (si fac) probleme. Sa luam, de exemplu, un buget de training de 1,000$, si sa presupunem ca avem 3 angajati: A, B si C. A este foarte bun si are rezultate exceptionale pentru companie, B este mediu, adica isi face treaba pentru care e platit, iar C are sistematic rezultate sub asteptari. Sa ne imaginam ca intrebam managerii cum e mai bine sa fie impartiti cei 1,000$? Majoritatea covarsitoare vor raspunde, probabil, ca e bine sa alocam o parte mai mare lui C, ca sa-l ajutam sa ajunga la nivelul de performanta al celorlalti, ceva mai putin lui B, pentru ca asa trebuie, si lui A si mai putin, pentru ca asa e logic.

Chiar daca unii vor gandi altfel, s-ar putea sa nu o spuna, pentru ca nu e “politically correct”. Unii vor imparti cei 1,000$ frateste, de dragul democratiei, iar cativa vor da cel mai mult pentru A, ceva mai putin lui B, iar lui C restul, avand grija, insa, sa faca acest lucru cu cat mai multa discretie. Din SUA si pana in Europa, marile principii ale democratiei si, chiar mai mult, cele ale umanismului, au devenit valorile fundamentale care stau la baza mai tuturor strategiilor si deciziilor de resurse umane. (more…)