Ziarist: Care este percepţia dvs. referitoare la revoltele din ianuarie 2012? Pe termen scurt, care credeţi că ar fi soluţia de rezolvare a crizei (de exemplu: menţinerea actualei formule politice, remaniere guvern, demisie guvern urmata de alt guvern PDL/guvern tehnocrat/guvern USL/guvern de uniune naţională, demisie/demitere preşedinte, alegeri anticipate parlamentare şi/sau prezidenţiale etc.). Pe termen lung, cum vedeţi posibilă reformarea clasei politice, în cazul în care sistemul politic trebuie fundamental schimbat? (Spre exemplu, reînnoirea/lustraţia actualei clase politice, reinstaurarea monarhiei etc.).

GB: Protestele din ultimele zile fac parte dintr-o normalitate, mai ales pentru cine stie bine care sunt si cum functioneaza mecanismele sociale, mentalul si comportamentul colectiv. Probabil ca asta o stiau si cei din Guvern, pentru ca nu sunt numai idioti acolo. Astfel de proteste (inclusiv cele violente) au existat dintotdeauna si apar peste tot unde e lasata posibilitatea aparitiei lor, indiferent de obiectul revendicat, de logica si realismul demersului sau chiar de moralitatea lui.

Nu cred ca exista in acest moment o sansa de rezolvare a crizei – care echivaleaza cu o schimbare de fond la nivel politic si (implicit) social. Orice schimbare politica s-ar produce in acest moment, nu ar face nicio diferenta de fond si, probabil, nici macar una de forma.

Oricat de onest, de inteligent, de competent profesional si din orice alt punct de vedere, de bine intentionat si de altruist ar fi cineva care intra in politica, nu are nicio sansa acum sau in viitorul previzibil (chiar pe termen lung) sa castige electoral daca spune doar adevarul. Dupa cum spunea si Platon cu 2000 de ani inainte, pe oameni trebuie sa-i pacalesti ca sa le faci un bine. Or, oamenii civilizati se blocheaza aici, nu pot concepe sa minta si sa faca acele compromisuri inevitabile pentru a castiga alegerile. Sigur, s-ar putea imagina ca un om civilizat sa faca sacrificiul suprem si sa se bage in cacat pana la fund pentru a castiga alegerile, pentru ca, apoi, sa faca ceea ca trebuie sa faca dintr-o pozitie din care poate schimba lucrurile. Insa cine sa faca un asemenea sacrificiu? Eu nu cred ca se va gasi prea curand unul. Asadar, nu cred ca sunt sanse reale pentru o schimbare de fond in viitorul rezonabil, in afara unor mari accidente istorice…

Un “manager privat”, adica un om nici macar genial in ale conducerii, ci doar normal la cap si, in primul rand, onest si bine intentionat, ar putea sa faca in cateva luni ca orice institutie a statului sa mearga, daca nu bine sau foarte bine, atunci macar rezonabil. Insa cu o singura conditie importanta. Nici nu conteaza prea mult daca “managerul privat” a lucrat chiar “la privati” sau tot timpul la stat, daca a fost antreprenor sau angajat, in Romania sau cine mai stie pe unde. Nu de prea multa stiinta sau de flash-uri de creativitate manageriala e nevoie acolo. Pentru inceput, logica si bunul simt sunt absolut suficiente, dar numai daca exista cineva sau ceva care ii pedepseste pe cei care fura, care incalca legile si regulile si pe cei care isi incalca promisiunile cu rea-credinta, in sens larg si la modul general.

Un lucru e suficient de clar: si in Romania, si oriunde in alta parte, angajatii isi fac bine treaba si sunt productivi numai cand sunt suficiente constrangeri care sa nu-i lase sa devieze de la obiectivele si interesele organizatiei. Sigur, peste tot exista un anumit numar de oameni civilizati, pentru care marile principii morale sunt suficient de mult internalizate incat sa faca ceea ce trebuie si ce se asteapta de la ei, doar pentru ca “asa trebuie”. Ceilalti, insa, reactioneaza conditionat doar la teama si la motivare. Care motivare, fie vorba intre noi, e tot un fel de frica, aceea de a nu primi recompensa…

Evident, daca numarul celor civilizati devine suficient de mare, se poate spera la aparitia unui fenomen de contagiune sociala care sa duca la o sporire a “concentratiei” de civilizatie din grupul respectiv pe cale naturala. Insa nu se pune problema de asa ceva in Romania in acest moment, si nu se va pune inca multi ani de acum inainte, asa ca acest “mecanism” nu e de luat deocamdata in calcul. Cu atat mai mult cu cat, de 20 de ani incoace, el functioneaza mai degraba in sens invers: am vazut mai multi oameni sincer civilizati care “au cedat”, decat necivilizati care au trecut “de partea cealalta”.

Asadar, atata vreme cat “managerul privat” – si orice ar insemna asta – nu va putea sa-i dea afara pe cei de rea-credinta (in primul rand), pe incompetenti (in al doilea rand) si pe oricine altcineva care nu are ce cauta in organizatia respectiva, nu va face cu nimic mai mult decat fac actualii manageri “neprivati”. Daca oamenilor nu le e frica de consecintele actelor lor, s-a terminat! Imunitatea decretata a functionarilor publici si a angajatilor de la stat, in general, e cel mai mare rau care se poate intampla Romaniei, in acest moment si in acest context. Consecintele nu raman doar in interiorul institutiilor si organizatiilor respective, ca in cazul firmelor private, ci ajung la noi toti, ceilalti. Cata vreme un judecator poate sa decida ca un angajat e competent sau nu, sau ca merita sau nu un spor, o prima sau o marire de salariu, Bill Gates nu ar putea sa conduca un centru de calcul al unei primarii de provincie mai bine decat o face actualul director “de la stat”…

Intrebare ziarist: Eu scriu un material despre generatia care a picat Bac-ul anul acesta si, chiar inainte sa formulez intrebarile, am vazut ultimul post de pe blogul dvs. si cred ca se potriveste oarecum cu ceea ce vreau eu sa scriu. Am cateva intrebari pentru dvs.:

Cat este de important pentru un candidat sa stie sa-si redacteze corect un CV, sa scrie corect romaneste (sa stie cand sa puna doi de “i” sau cum sa foloseasca adverbul “decat”)? Sunt “descalificati” la interviu candidatii care au greseli gramaticale sau de vorbire? Cine ar trebui sa-i invete sa redacteze corect un mail? Ati refuzat candidati care nu stiau sa se exprime (verbal sau in scris)? Care sunt cele mai mari greseli pe care vi le amintiti, facute de candidati (si ce grad de senioritate aveau ei)?

Draga A, ca regula generala, selectiile/ preselectiile/ evaluarile PE CV (deci nu vorbesc acum de intalnirile cu candidatii, la interviu) muta treptat accentul de pe forma (cum arata CV-ul, coerenta, logica a exprimarii, greseli de gramatica sau de vocabular etc.) pe fond (experienta, realizari, certificari, skills etc.) pe masura ce se trece de la tineri absolventi/ entry level catre middle si top management. Pe scurt, CV-urile tinerilor absolventi sunt evaluate mai mult pe forrma, pe cand cele ale celor care vizeaza pozitii inapte mai mult pe fond, si in foarte mica masura pe forma. E si normal sa fie asa, cand un angajator primeste in urma unui anunt 100 de CV-uri identica, la care difera doar numele si numerele de telefon: “M-am nascut, am facut liceul si apoi Spiru Haret…”.

Dintr-un astfel de CV de incepator, chiar si foarte scurt, se pot trage surprinzator de multe concluzii, spre furia candidatilor, care nu de putine ori mi-au spus-o verde-n fata: “E-te-te, specialistul lui Peste, pai asta-i important in viata, ca scriu eu “cunostiinte”, “nostrii” si “promt”? Dom’le, important e ce stie omu’ sa faca si cum se descurca in viata…”

Sigur, evaluarea pe forma se prelungeste si la interviu, mai ales in cazul tinerilor absolventi, pe care nu prea ai cum sa-I evaluezi altfel, adesea aceta e singurul criteriu diferentiator. Acum depinde si de postul vizat, evident, si de intervievator si de capacitatea lui de a sti ce e gresit si ce nu, ceea ce nu e tocmai la indemana oricui, din cate am vazut…

Da, am respins de multe ori astfel de candidati cand am recrutat pentru diverse joburi de entry-level in firmele mele si, cel putin o data, si cand am recrutat pe cineva pentru o pozitie de Board Assistant pentru unul dintre clientii nostri(i). De catva ori le-am aratat si candidatilor ce concluzii am tras eu din citirea CV-rilor si din discutiile cu ei, spre indignarea catorva (vezi remarca de mai sus) si spre stupefactia altora…

In cazul pozitiilor de top, aceste greseli nu mai au nicio relevanta si nu au intrat in discutie aproape niciodata, angajatorii nu dau dai bani pe ele, desi unele dintre ele pot ascunde probleme mai serioase de personalitate, de logica, de inteligenta, ca sa nu mai vorbesc despre cultura generala si de legaturile acesteia cu performanta in business. Printre managerii de top sunt putini cei care nu fac greseli de gramatica sau de vocabular; prin urmare, nu e de mirare ca nici nu dau importanta acestor lucruri cand sunt ei in postura de angajatori, la randul lor.

Ca CV-urile si speech-urile candidatilor sunt pline de “fi destept, nu fii prost, promt, cunostiinte, nostrii, o parte din candidati a picat (asta spun si reporterii din televizor), secretara a carei priviri, ca sa nu mai vorbesc despre “eternul” postul care l-am avut…”, asta nu mai e o surpriza pentru nimeni. Ba dimpotriva, as putea spune, mai degraba iese in evidenta un CV care nu are astfel de formulari si de greseli.

Cam asa stau lucrurile…

GB

O sa public aici diverse mesaje pe care le primesc de la candidati. Imi pare rau ca nu mi-a dat prin minte pana acum sa le pastrez undeva… (GB)

1. (Jul 2011)

imi amintesc ca am fost la tine la un interviu.
intrebarea ta. ce medie ai ? eu 8 ?
de ce asa mica ? ca e ffff mica..
facultatea fiind una tehnica.
si mi.ai zis ca nu ai unde sa ma recomanzi.
nu am inteles de ce dracu m.ai mai chemat cad din cv se vedea exact sa pierd vremea 3 ore……..
intre timp am ajuns la cern.
ps. esti un idiot. cauta pe net ce inseamna cern.

Ziarist: pregătim un articol care să-i ajute pe absolvenţii de liceu să-şi aleagă specializarea la facultate în funcţie de ce le poate oferi mai târziu piaţa muncii. Pe scurt: ce specializări aduc joburi bine plătite după absolvire. Acestea sunt întrebările:

Ce specializări se caută în acest moment?

Ca si pana acum, ce cauta programatori (software). Aceastia sunt singurii despre care angajatorii se plang ca nu gasesc destui si destul de buni si ca trebuie sa plateasca salarii foarte mari pentru ei. Insa aceasta nu e o „specializare” universitara, de vreme ce oricine poate deveni programator foarte bun si foarte bine platit fara sa-l intrebe cineva vreodata de diploma sau de ce universitate a facut (daca a facut-o si pe aceea). In rest, nu se cauta anumiti „specialisti” semnificativ mai mult decat altii.

Daca ne oprim doar la absolventi (vad ca aici e focusul), sa stii ca toti angajatorii, aproape fara exceptie, cauta, IN PRIMUL RAND, oameni civilizati, si nu specialisti intr-un domeniu sau altu. Sigur, nu vorbim aici despre meseriile pentru care e obligatorie o certificare (medicina, arhitectura, ingineri etc.) ci de „marea masa” a joburilor „generaliste”: vanzari, marketing, resurse umane, operatii, administrativ, IT, diverse joburi legate de productie etc. etc., care insumeaza, probabil, peste 80% dintre joburile pe care se fac angajari de tineri absolventi. Toate acestea necestita niste cunostinte tehnice specifice (sau chiar calificari) ce pot fi obtinute direct la locul de munca, „ongoing”, in timp relativ scurt (cateva saptamani, luni) si cu cheltuieli rezonabile din partea firmelor. Daca gasesc tineri absolventi civilizati, in care firma poate avea incredere, cei mai multi angajatori vor fi bucurosi sa faca ei investitia in „specializarea” respectiva si sa nu astepte inutil ca acestia sa vina deja calificati din facultate.

Dar peste 4-5 ani? Putem estima ce va fi la modă atunci? Ce e probabil să se menţină pe piaţă în acest timp?

Nu cred ca vom vedea vreo diferenta semnificativa fata de starea de lucruri descrisa mai sus in urmatorii ani.

Există meserii perfect valabile acum, dar care în câţiva ani ar putea dispărea? Care anume?

Nu cred. Poate doar cateva marunte si periferice, insa dintre cele care pot fi numite cu greu „meserii”. Daca in aceasta categorie („meserie”) le includem doar pe cele pentru care e obligatorie o certificare oficiala (adica recunoscuta de catre stat sau de catre alte organisme reprezentative) sau pentru care e necesara o experienta de cel putin un an in cadrul firmei, in postul respectiv, atunci aceste meserii nu cred ca vor disparea in urmatorii ani.

Dar meserii care în acest moment nu sunt bine închegate, însă ar putea fi foarte căutate şi profitabile mai târziu?

Nu stiu. Posibil ceva foarte legat de Internet.

Care specializări sunt căutate atât pe piaţa locală cât şi în străinătate?

In strainatate nu stiu la nivel de detaliu cum se intampla lucrurile. Oricum, si acolo absolventii marilor universitati sunt angajati pe aproape orice post pentru care nu e obligatorie o anumita certificare (de la universitate sau din alta parte), INDIFERENT ce specializare termina la universitatile respective. Astfel, un absolvent de istorie, de medicina sau de matematica e angajat imediat pe orice post de ziarist, vanzari, HR, marketing sau orice altceva.

Cam la fel se intampla lucrurile si in Romania: eu nu am vazut niciun angajator care discuta cu candidati tineri absolventi sa-i fi intrebat vreodata ceva legat de specializarea sau meseria respectiva la interviu. Celor de la Drept nu li se pun niciodata intrebari legate de Drept, cei de la Stiinte Economice nu sunt intrebati de Economie, si asa mai departe. Tot ce vor angajatorii e sa gaseasca tineri absolventi CIVILIZATI. Pentru ca restul, adica tot ce e de invatat legat de meseria in care intra, invata in firma. Daca sunt inteligenti si seriosi si responsabili, invata in cateva saptamani sau in cateva luni aproape orice trebuie facut intr-o firma pe un job la nivelul lor. Se cauta absolventi de la universitati bune (de stat), insa eu nu am vazut pe nimeni sa faca o diferenta semnificativa intre facultatile/ specializarile universitatii respective. De pilda, oricine termina Universitatea din Bucuresti e „etichetat” doar cu asta, indiferent daca termina Litere, Istorie, Chimie sau Stiinte Politice. Mai pe scurt, asa cum e si in strainatate, se „cauta” mai mult universitatile si nu specializarile (facultatile) din cadrul lor.

Care specializări aduc salarii bune?

Programatorii (softistii) sunt singurii care ies in evidenta, insa aceasta nu e o specializare legata de o facultate anume, de vreme ce oricine, indiferent ce universitate si ce specializare face, poate deveni programator de unul singur, ca autodidact, fara a avea nevoie de o scoala pentru asta. In rest, salariile primite de catre tinerii absolventi depind decisiv de impresia pe care o face candidatul la interviu si intr-o masura aproape nesemnificativa de specializarea lui.

Dacă aţi avea un copil, la ce facultate l-aţi trimite? (ţinând cont doar de acest criteriu: găsirea unui job bine plătit după absolvire)

Orice universitate buna (cea mai buna posibil), indiferent de facultate sau de specializare.

Discutiile din ultima vreme despre “managementul privat” la firmele (si institutiile?) de stat mi-a readus in minte prima mea mare recrutare pe care am facut-o pentru un astfel de client special. Cautam un director pentru o institutie importanta. Atat de importanta, incat in atributiile mele de head-hunter intra si iscodirea oamenilor principali ai statului (prim-ministrul, niste ministri, presedintii de la Parlament, liderii de partide etc. si chiar Presedintia) pe chestiunea respectiva si, eventual, obtinerea unui acord de principiu sau a unui compromis rezonabil. Dar nu asta a fost partea cea mai urmuziana dintre toate, desi au fost si aici cateva momente de suspans. Am vorbit si am “negociat” cu toti acestia, mai putin cu Presedintele, care l-a pus pe seful consilierilor sa discute “chestiunea”, desi era si el numai ochi si urechi si astepta informatiile intr-o camera alaturata. Nu a fost o recrutare obisnuita pentru mine, pentru ca nu am recomandat eu candidatii, ci mi-au fost “dati’. Vreo 12, adica cei care se “inscrisesera in concurs”, conform legii. O parte dintre ei erau chiar din institutia respectiva, ceilalti din afara. Eu trebuia sa-i evaluez, deci, si sa prezint “comisiei” concluziile mele, impreuna cu comentariile, obiectiile si recomandarile primite din partea oamenilor politici mai sus insirati.

Erau si cativa normali la cap printre cei 12, insa intr-o ingrijoratoare minoritate. Nu am loc aici sa descriu tot procesul acela halucinant si sinistru de la un capat la altul, cred ca nicio carte intreaga nu ar ajunge pentru asa ceva. Unul dintre “probe” a fost cea a “planului de management” (sic!). Candidatilor li s-a cerut, cu o naturalete dezarmanta, sa prezinte “comisiei” un “plan de redresare si de reorganizare a institutiei, urmat de unul mai detaliat de relansare”. Nici mai mult, nici mai putin! Si candidatilor li s-a parut un lucru normal, doar unul dintre ei s-a mirat putin, insa nici acela prea mult. Nu va puteti inchipui ce era scris in acele “planuri de management”. Dar nu acolo era grotescul, pentru ca aceia nu erau nici primii si nici ultimii manageri aspiranti care nu se prind ca se fac de ras. Apogeul cinismului a fost la sustinerea acestor „planuri” in fata „comisiei”. Si, mai ales, “dezbaterile” acesteia pentru departajarea castigatorilor. A fost un spectacol a carui amintire o voi lua cu mine in mormant. Niste prosti stand si argumentand in fata altora care faceau pe prostii… Se puneau intrebari, se cereau explicatii si lamuriri, se ridicau sprancene, se ducea degetul la tampla a gandire grea. Intr-o ora, “comisia” decisese deja cum trebuie salvata si apoi inflorita institutia. Insa nu a durat prea mult, pentru ca a sunat telefonul. “E Cotroceniul” – anunta secretara cu glas tremurat. Linsite deplina, numai bine cat sa se auda din receptor vocea aceea pitigaiata. Presedintele “comisiei” s-a ingalbenit, a zis “sa traiti, sigur ca da!”. Ceilalti au spus si ei “evident, sigur ca da, cum de nu ne-am dat noi seama de prima data…” si apoi s-a incheiat recrutarea si am plecat cu totii pe la casele noastre.

In urma cu cativa ani, un prieten de-al meu si-a pierdut jobul dintr-o mare firma privata. Fiind fost coleg de scoala si prieten bun si cu un ministru, primeste la scurt timp un telefon de la acesta: “Auzi, nu vrei sa te pun director general la Regia Cutare?” “Pai cum asa, ca eu am fost toata viata bancher si abia daca am condus cativa oameni, nu mii si mii de angajati, cati sunt acolo.” “Nu conteaza! Daca vrei, te numesc chiar azi si de maine poti sa incepi.” “Si ce trebuie sa fac acolo?” “Sa nu dai niciun om afara.” “Si ce altceva? Ce obiective am, in cat timp trebuie sa le ating?” “Sa nu dai niciun om afara.” “Si pierderile?” “Lasa alea, ce treaba ai tu cu ele? Sa ai doar grija sa nu dai niciun om afara.” “Si ai vorbit si cu prim-ministrul despre asta? El ce a zis?” “Sa nu dai niciun om afara.” Si in ziua urmatoare a inceput noul job. Chiar daca nu mai lucrase niciodata ca director general sau macar ca director oarecare cu ceva responsabilitati de P&L, banuia ca ar trebui sa primeasca niste indicatori, niste proceduri, niste “smoke detectors” si tot felul de astfel de lucruri care ii mai trecusera pe la ureche in cariera lui de bancher care a lucrat cu tot felul de firme “normale”. Nu a primit niciodata nimic, in afara de cateva telefoane de la prietenul lui, ministrul, cand il intreba cum se simte in noul job si daca nu cumva a dat vreun om afara. Dupa cateva saptamani, s-au rarit si telefoanele, pana au incetat cu totul. A lucrat vreo doi ani acolo, la Regie, pana cand ministrul a fost schimbat.

Asa ca regiile si companiile de stat aveau si inainte “management privat”, degeaba ies acum la televizor si presedintele si prim-ministrul sa spuna ca au promis FMI-ului ca vor salva si acele companii si economia cu un astfel de “management”. Eu am experienta recrutarii directorului unei mari institutii de stat, cand au vrut sa arate ca, iata, pana si recrutarea au facut-o printr-o firma privata si independenta. Asa ca stiu cum se vor intampla lucrurile si de data aceasta…

Pe candidatele la posturile de secretara sau de “personal assistant” care cauta sa depisteze momentul optim pentru a pune inevitabila intrebare despre legatura dintre respectivul job si libidoul anuntatorului, le invit sa citeasca secventa urmatoare, unde 1. reprezinta un anunt pe care l-am pus eu pe un site de recrutare, 2. e un mesaj de la o candidata pe care am chemat-o la o intalnire dupa ce mi-a trimis CV-ul si 3. e e-mailul meu de raspuns.

Poate ajuta…

1. Anuntul

Post: Subordonata direct Boardului International al unei prestigioase corporatii multinationale din domeniul financiar, noua asistenta va primi sarcini specifice legate de organizarea reuniunilor Boardului In Romania (la Bucuresti), va organiza si va coordona intalnirile membrilor straini ai Boardului cu oficialitati ale Statului si cu alte personalitati din diversele domenii de interes, va participa la intalnirile de Board din alte tari atunci cand vor fi discutate probleme legate de Romania si va participa la organizarea acestor sedinte de Board, va fi implicata direct sau indirect in diverse proiecte importante ale corporatiei in Romania sau in diverse alte tari din Europa. Sediul principal al jobului este in Bucuresti, insa va avea la dispozitie birouri si in celelalte tari in care au loc intruniri ale Boardului international sau in care se deruleaza proiecte care necesita prezenta in locurile respective.

Cerinte: Cautam o persoana foarte bine educata, cu experienta in corporatii multinationale (preferabil in domeniul financiar-bancar) in posturi si activitati cat mai apropiate de Boardurile internationale ale acestora. Limba engleza trebuie cunoscuta foarte bine; cunoasterea limbii germane asigura un avantaj semnificativ. Se cere mobilitate maxima pentru deplasarile in diverse tari din Europa, pe termen nedeterminat si cu notificare prealabila foarte scurta.

Oferta: Conditiile de lucru si pachetul salarial sunt la nivelul responsabilitatilor care pot fi deduse din descrierea postului si a profilului candidatului. Salariul este de 2,000+ € net/luna, se adauga diurna pentru deplasarile in strainatate la nivelul standardelor internationale, bonusurile pot fi substantiale.

Va rugam sa trimiteti un CV in limba engleza la adresa eba@georgebutunoiu.com, cu mentiunea “Executive Board Assistant” in casuta “Subject” a e-mailului. Aplicatiile facute direct pe site NU vor fi luate in considerare.

2. E-mailul candidatei

Stimata Doamna Serban,

Va multumesc pentru atentia acordata aplicatiei mele si pentru invitatia la interviu. As vrea totusi sa precizez cateva detalii importante, pentru a fi sigura ca nu pierdem timpul si pentru a nu va retine inutil.

Postul oferit de dvs. este foarte tentant si extrem de asemanator cu ceea ce fac in prezent. Manager-ul meu este Vice Presedinte pt ********, ceea ce inseamna multe calatorii, planificari, organizari, etc. Sunt obisnuita cu toate calatoriile inca din ******** unde am avut acelasi post, doar o echipa mult mai mare.

Dar… calatoresc mereu insotita de familie (sotul, si rareori fiul – evident, noi suportam cheltuielile suplimentare). Pentru ca stau in general cate o saptamana in deplasari ma cazez mereu cu sotul, ceea ce scoate din calcul orice alte angajamente de asistenta prea … “personala” (scuze, nu vreau sa va jignesc dar… am intalnit destule posturi de acest gen si… nu sunt genul meu).

Sotul meu lucreaza in ******** ceea ce inseamna ca ma poate insoti peste tot in Europa, muncind in acelasi timp cu mine (el in ********  si eu…. de obicei prin hoteluri

Lucrez cu toate tarile europene (uneori avem echipe si in Asia si foarte des in America) deci engleza nu e o problema. Spaniola la fel, pentru ca manager-ul meu este locat in Madrid si avand atatea calatorii acolo si probleme… am fost nevoita sa invat limba pana la capat. Dar… nu stiu germana decat superficial.

Sunt obisnuita sa lucrez la orice ora  (mai ales cu echipele din America si Asia lucrez destul de mult seara/noaptea) pentru ca lucrez remotely, adica lucrez conectata de acasa, si merg la birou doar in zilele premergatoare unei vizite in Romania sau a unui proiect ce implica departamentele locale.

Daca cele de mai sus nu sunt un impediment pentru dvs. mi-ar face mare placere sa vin la interviu, pentru ca postul suna extrem de asemanator cu ceea ce fac in prezent.

Daca nu… va rog sa ma anuntati. Pentru orice alta intrebare aveti, va rog, nu ezitati sa ma sunati din nou.

Imi cer scuze pentru mail-ul lung, dar e de preferat unei ore pierdute.

Multumesc pentru intelegere si astept raspunsul dvs. O zi frumoasa in continuare!

Cu stima,

E X.

3. E-mailul lui GB

Draga E*****,

Atunci cand e vorba despre un post de secretara, sau, si mai sugestiv, de “personal assistant”, sa te intrebi daca omul respectiv (presupunand ca e barbat, dar si vreo directoare lesbiana) o sa vrea sau nu sex, daca va conditiona jobul respectiv de asta, promovarile sau maririle de salariu etc. etc. e nu numai indreptatit, ci chiar obligatoriu. Evident, ar arata lipsa de maturitate sa nu-ti pui intrebarea acesta si sa nu tratezi raspunsurile cu maxime atentie, spirit critic si analitic.

Insa sa stii care sunt contextul si momentul optim pentru a pune aceasta intrebare, sa stii cum, sub ce forma si, mai ales, cui sa o pui, tine mai putin de morala si mult, in mult mai mare masura de inteligenta.

Sigur, din punctul meu de vedere, ca recruiter care trebuie sa evalueze cat mai eficient candidatii (adica sa obtina informatii cat mai relevante cu minimum de resurse si in cat mai putin timp), ai trimis mesajul exact cand, cum si cui trebuie, tocmai ca sa evitam pierderea aceea de vreme despre care vorbeai si tu. Intr-adevar, cine stie dupa cat timp as fi ajuns la concluzia la care am ajuns deja dupa cele 2 minute de citire (si de recitire) a e-mailului…

Sunt sigur ca vei folosi cu eficienta inzecita ora pe care ai economisit-o evitand intalnirea cu o firma oarecare de executive search. Iti doresc mult succes in cariera si multa armonie in continuare in familie!

George Butunoiu

As vrea sa scriu despre pregatirea educationala pe care o au managerii/executivii romani care se gasesc pe LinkedIn si am observat ca in resurse umane sunt foarte multi absolventi de universitati particulare, gen Spiru Haret. As dori sa va intreb de ce credeti ca se intampla acest lucru si cum se explica faptul ca marii CEO din Romania sunt fie absolventi de Politehnica, fie de ASE (ori absolventi ai unor institutii similare)? Poate ajunge un absolvent de universitate privata din Romania sa conduca Petrom, de exemplu? (LF)

GB: Draga L, ca sa conduci o firma, inclusiv o multinationala sau o firma foarte mare, nu iti trebuie nici prea multa cultura generala, nici vreun rafinament deosebit sau o inteligenta alt fel decat una nativa, necultivata, care functioneaza de la sine, instinctiv si instinctual, ca la Basescu, de pilda. Ai nevoie de prezenta de spirit, de tot felul de lucruri (care intra in categoria de “calitati”, de multe ori) legate de profilul de personalitate, care se pot gasi (si chiar dezvolta) in tot felul de medii, inclusiv in facultatile particulare din Romania. Asadar, un astfel de “absolvent” ar putea conduce Petromul sau orice alta firma, fara nicio diferenta in rezultate fata de un om cu alt parcurs educational. Altfel spus, diferenta de educatie pe care unele universitati de stat o aduc absolventilor in acest moment (se poate schimba ierarhia, insa nu in timpul vietilor noastre, probabil) e de putin folos in mediul de business, in general. O diferenta semnificativa de educatie si de cultura generala poate fi usor anihilata de un flash de fler, de intuitie, de noroc, de conjunctura favorabila, de sisteme de valori cu susul in jos etc. etc. etc.

Asta-i viata…

GB