Faze tari cu ambasadori

Iti place pagina? Recomand-o!
Angajat al unei firme franceze de software

Angajat al unei firme franceze de software

La putin timp dupa Revolutie m-am dus in Franta, am vizitat o firma de software, la Paris. Erau toti intr-un fel de hala, vreo 60 de oameni, doar directorii aveau niste birouri separate. Vorba vine birouri, erau mai mult niste paravane pe o latura a halei. Toti stateau in fata ecranelor si butonau, fara sa ridice ochii, intr-o liniste aproape deplina. In mijlocul halei era un podium imprejmuit cu sticla, de jur imprejur, cam cum erau custile politistilor din marile intersectii pe vremea comunistilor. Acolo statea un om care nu muncea. Se uita in jur, casca, se scarpina, suspina, ba se ridica, ba se aseza pe scaun, iar se uita… Intr-o zi l-am intrebat pe patron, foarte intrigat, de ce taie omul acela frunze la caine, mai ales ca toti ceilalti pareau ca muncesc pe rupte. Mi-a spus ca si acela munceste, cot la cot cu ceilalti, doar ca jobul lui e sa-i supravegheze pe ceilalti si sa noteze daca unul pare sa stea degeaba, de cate ori iese, cat sta, lucruri din acestea. Am inteles atunci.

Din cand in cand ti se intampla sau auzi cate ceva si iti dai seama, stii ca iti vor ramane in minte toata viata. Nu poti sa explici cum si de ce, insa simti ca asa se va intampla. Si asta am stiut eu atunci, ca nu voi uita vreodata scena aceea.

Apoi am batut toata Europa si am retrait senzatia de sute si mii de ori. Nu am mai vazut oameni cocotati pe podiumuri si holbandu-se la angajati, e drept, insa am vazut alte feluri de a face acelasi lucru, in fond. Si piedestalul de la Paris a disparut intr-o zi, intr-adevar, cam la doi, trei ani de cand l-am vazut eu prima data.

La Bucuresti nu am mai retrait “senzatia” vreodata, insa am asistat la cateva scene care, la fel, mi-au ramas definitiv lipite de minte. Si in toate, personajele au fost straini. Faza: directorul de la un mare producator de pneuri, un francez cu mustati mari, ii da diverse hartii si hartiute asistentei, in ceea ce am dedus eu a fi o operatiune de inregistrare a unor cheltuieli curente. Da sa plece, apoi isi aduce aminte ceva: “Aaaa, sa fii atenta, la nota aceea de taxi trebuie sa scazi 10 lei, am facut un ocol pentru o problema personala, deci inregistrezi cu 10 lei mai putin…”

Si am mai vazut multe, multe scene din acestea, si toate cu straini in rolurile principale, dupa cum am spus.

Ieri il sun pe un ambasador al unei tari importante. Dar una chiar importanta-importanta, din acelea putine care sunt in G7, ca sa o descriu mai precis. Am sunat de vreo doua, trei ori, fara succes. Pe seara ma suna el: “Am vazut ca m-ai sunat pe telefonul personal…” “Personal? Nu stiam ca aveti mai multe…” “Da, dar la ambasada nu avem voie sa aducem telefoanele personale.” “Nu??? Nici dumneavoastra, ca ambasador???” “Nu, nici eu, evident…” Am uitat sa-l intreb de ce nu m-o fi sunat atunci de pe mobilul de la ambasada, ca sa nu mai faca aditionale pe cel personal…

Si inca o faza, tot cu un ambasador al unei tari bogate, dar una bogata-bogata, nu asa… Am aflat cu stupoare ca pentru o bucatica din casa in care sta (un mic palat, ca sa il descriu mai precis) plateste chiria din banii lui, pentru ca aceea e socotita o zona privata, personala. Eram chiar in resedinta si am asistat, din intamplare, la o discutie cu soferul, un servitor sau ce o fi fost el: “Te rog sa cumperi asta si asta, si trei becuri. Dar mai ia inca doua becuri, insa pe acelea le pui separat, nu le platesti cu cardul, ia de-aici niste bani.” Banuind despre ce e vorba, il iscodesc si, intr-adevar, aflu ca i s-a ars un bec din bucatica privata a palatului ambasadorial…

Si de atunci ma tot intreb ce as fi facut eu in locul lui. Inca mai reflectez… oare as fi facut la fel, sau m-as fi dus noaptea, titptil, sa inlocuiesc becul ars cu unul bun din aripa cealalta a palatului? Si nu bag mana in foc ca raspunsul pe care il am acum e foarte transant, fara echivoc…

Si doua intrebari scurte, va rog:

Credeti ca ar creste productivitatea companiei daca toti angajatii ar lasa telefoanele personale acasa cand vin la birou?

View Results

Loading ... Loading ...

Ati fi de acord sa nu mai folositi telefonul in interes personal in timpul programului, pentru a va creste productivitatea?

View Results

Loading ... Loading ...

(poza lui amrodel de pe www.deviantart.com)

Intreaba sau comenteaza         (65 comentarii)



  1. Radu Ioan - 21.02.2016 la 12:39 pm

    Ceea ce ai descris in articolul tau se numeste un “panopticon”. Este o inchisoara perfecta, inventata de Jeremy Bentham.
    Oamenii pe care i-ai descris traiesc intr-un panopticon invizibil. E trist pentru ei, cu atat mai mult cu cat nu realizeaza asta in mod constient.

    • George Butunoiu - 21.02.2016 la 1:18 pm

      Nu am auzit de asta pana acum, insa am prins ideea… GB

      • Radu Ioan - 21.02.2016 la 1:29 pm

        N-ar strica sa recitesti alegoria pesterii din Republica lui Platon din cand in cand.

        • George Butunoiu - 21.02.2016 la 1:45 pm

          Nu mai tin minte, ce scrie acolo? GB

          • Radu Ioan - 21.02.2016 la 9:07 pm

            Acolo scrie ca realitatea ta, aceea pe care tu o percepi, este construita pe baza informatiilor pe care creierul tau le primeste. Dar aceasta realitate nu este (aproape niciodata) completa. Spre exemplu, perceptia ta despre firma de software franceza si despre toate celelalte instante unde ai vazut un panopticon s-a schimbat astazi, cand ai aflat ce este de fapt un panopticon. Aceasta “schimbare de realitate” este infima dar ar trebui sa te puna pe ganduri, asa cum l-a pus pe Platon.
            Incearca sa tii cont de recomandarea pe care ti-am facut-o in celalalt articol. O sa te simti mult mai bine.

            • George Butunoiu - 21.02.2016 la 9:22 pm

              :) GB

  2. Pingback: Teoria proprietatii private si a timpului personal la job | Saptamana Financiara

  3. O oarecare - 10.02.2016 la 2:46 am

    George, nu stiu ce se intampla de la o vreme, dar, parca, nu-ti mai merge spalatul pe creieri. Hmmm…

  4. G de la gloria - 08.02.2016 la 8:22 pm

    Unii gândesc mai mult inainte de a vorbi sau la mai multe lucruri în acelasi timp, de aceea se si exprima mai dificil dar unii au lipsa totala de judecata inainte de a debita ceva. Va incadrati cu brio in ultima categorie daca chiar credeti ceea ce scrieti aici…si nu am onoarea!

    • B de la bucur - 09.02.2016 la 7:09 am

      Da si eu, sunt la fel!

    • B de la Butunoiu - 09.02.2016 la 2:31 pm

      Așa e!

  5. Mike B - 08.02.2016 la 8:10 pm

    Este un fact existenta stereotipului, larg raspindit, cum ca Romanii sint: tzepari, mincinosi si hoti.
    Stereotipul este mult mai putin prezent in America decit in Europa.

    • un domn - 09.02.2016 la 1:01 pm

      servus Mike B
      cetateanul acesta..din ce categorie face parte ? https://www.youtube.com/watch?v=K8sW5CHfwfQ#t=16

      • Mike B - 09.02.2016 la 5:30 pm

        Din categoria celor care inteleg cum functioneaza capetele multimii la inceputul secolului 21.
        Ai un site web, un blog, editezi video-clipuri, postezi regulat pe twitter, instagram, FB etc. preferabil idei putin conspirationale si iti formezi o “masa critica” de “urmaritori” din cei care isi petrec ore cu nasul la ecranul din palma, reactionind la ce li se pune sub nas.

        • O oarecare - 09.02.2016 la 5:46 pm

          Vorbești cumva despre George Butunoiu? :) )

        • un domn - 09.02.2016 la 5:48 pm

          cat a manipulat pana in present ? apparent este si un “as” al manipularii…

          • Mike B - 09.02.2016 la 7:47 pm

            Totul e o asa zisa “manipulare”, in economia de piata, draga “un domn”.
            Nu este o economie cu “productie marfa” ci una bazata pe cerere si oferta care in mod natural sint influentati de factori cognitive, in majoritate subiectivi.
            Unii inteleg asta……marea majoritate nu intelege…..

            • un domn - 09.02.2016 la 7:51 pm

              din pacate..asa este..e culmea sua ma rog…dificil sa le spui sa stea linistiti la locurile lor…ei tipa “au ma doare” desi nu au fost direct afectati..

              • O doamna - 09.02.2016 la 8:09 pm

                un domn, stai liniștit!

  6. Maria - 08.02.2016 la 4:54 pm

    Oricât ai încerca, nu poți separa viața de acasă cu cea de la birou. Aș munci stresată dacă aș ști că nu pot fi contactată pe telefonul personal, deși îl folosesc rar și puțin la serviciu. Aș refuza să lucrez într-un mediu atât de strict. Nu sunt robot. Uneori sacrific câteva minute din timpul programului să vorbesc cu prietenii sau cu familia sau să le trimit un mesaj scurt, altă dată fac lucruri în plus pentru companie sau stau un sfert de oră peste program fără să cer să fiu plătită suplimentar. Cred că pentru o relație funcțională e nevoie de empatie și respect de ambele părți.

  7. Nespalat pe creier - 07.02.2016 la 6:08 pm

    George Butunoiu, cand vei inceta sa speli creierele?

  8. La Apel - 07.02.2016 la 5:59 pm

    Gu_(tu)_noi poti manipula cat vrei tu, turma!

  9. hotnews - 07.02.2016 la 1:48 pm

    Lasă-ne cu omul asta, este un arogant care dacă n-ar fi fost afacerile cu statul ar fi fost muritor de foame

    • Breaking news - 07.02.2016 la 2:37 pm

      Who cares? What it is, it is no more, no less!

    • New York Times - 07.02.2016 la 6:42 pm

      Hotnews, Breaking news cunoaste prea bine profilul.

      • Bn today - 07.02.2016 la 10:51 pm

        ‘Prea’ aduce un pic a extrem ca sa fim corecți pana la capăt.

  10. Dan P - 07.02.2016 la 12:30 pm

    Draga George,
    Nu pot sa nu observ ca unghiul tau prin care analizezi experienta initiala din Franta este al celui venit dintr-o tara – sa zicem – socialista, invatat sa vada capitalismul ca locul in care omul este legat de strungul la care trebuie sa munceasca cat ii cere patronul.

    Am lucrat – ca manager – in ambele tipuri de companii: cu mentalitate “romaneasca” – adica influentate de o anumita educatie primita in epoca trecuta – si in “multinationale”, in care cultura specifica muncii este cu totul alta. De fapt, cred ca este o lipsa de intelegere a valorilor si a realitatii.

    In primul rand: acolo unde nivelul de competenta al angajatului este redus, si profitul este redus. Ca o companie sa faca profit cu angajati neinstruiti, cu o dezvoltare profesionala si – vai – intelectuala mediocra, fara o organizare “politieneasca”, nu se poate aduce in zona profitabila un business plan. Este trist, dar reversul ar fi sa nu faci nimic acolo si – implicit – sa nu dai nici o sansa de evolutie celor care, poate pe buna dreptate, sunt nemultumiti de caracterul excesiv al regulilor impuse in companie.

    Acolo unde angajatii sunt competenti, apreciaza un set de valori elevate (cineva il amintea pe Maslow), si profitul este mare, datorita posibilitatii de abordare a zonelor in care eficienta de folosire a resurselor este mare. Aici s-ar incadra, in buna parte, “multinationalele” de la noi.

    Evident, hoti, profitori sau imorali exista peste tot. Conteaza foarte mult ce cere mediul, ce permite uzanta generala sau a locului respectiv, ce valori personale intelege fiecare sa respecte. Pentru primul exemplu de mai sus, poate ca te poti astepta salariatul sa ajunga sa respecte regulile, dupa ce propria experienta l-a condus in situatia de a le cunoaste, intelege si aprecia. In zonele elevate, domnul ambasador isi va plati el insusi becul folosit pentru uzul sau personal.

    Evident, piramida lui Maslow ne face sa intelegem ca la baza acesteia “babuinul” se teme ca poate pierde serviciul daca nu respecta regulile. La varf, ambasadorul nu-si permite, pentru ca are un set de valori morale dezvoltat, sa se faca de ras actionand ca un “babuin”. Nu ajunge sa fie aplicate mecanismele de corectie existente pentru toate nivelurile, deoarece experienta si cunoasterea ii permit sa vizualizeze cum functioneaza si se aplica sistemul de reguli.

    Exemplul pe care l-ai dat din Franta poate ca este legat si de specificul acestei tari, foarte asemanatoare in mentalitati cu Romania – precum si de stadiul de dezvoltare al mediului din acea perioada.

    Eu am ajuns sa apreciez sistemul de organizare “open space” pentru birourile in care lucreaza persoane performante: acesta permite sa ai spatiul tau privat cand lucrezi la calculatorul sai biroul tau, iar cand te ridici in picioare ai acces direct la colegii cu care interactionezi, precum si la seful care te ajuta. Numai la noi, “la stat” sau in medii care nu au evoluat, angajatii au multe camarute (daca esti “sef” pretinzi una mai mare, care este si un diferentiator de pozitie!), in care se pot ascunde si sa nu faca mai nimic sau sa-si bea linistiti cafeaua, in timp ce barfesc cu colegii.

    Cat despre folosirea resurselor serviciului (masini, telefoane, internet, etc.) – acestea sunt nesemnificative daca activitatea este cu adevarat eficienta si nu contravine regulilor aplicate oficial sau neoficial in companie. Evident, acolo unde nu este profit, nimeni nu-si permite sa lase asemenea portite deschise pentru pierderi.

    Din pacate, in general, avem inca o mentalitate de “supus” incapabil de initiativa si perseverenta, nu suntem in stare sa facem performanta si sa aducem profit prin ce stim. Mitul specialistilor nostrii exceptionali si ai fortei de munca exceptional de bine pregatite (ca o trasatura definitorie pentru societatea noastra) este la fel de adevarat ca si geniul prolific al scriitorilor nostri care nu au scris o literatura “de sertar” atunci cand mediul le-a fost potrivnic.

  11. io dixit - 07.02.2016 la 12:01 pm

    este un banc ce zice cam asa: la finele unui audit intr-o companie americana, auditorul ii prezinta managerului rezultatele finale. totul e ok in companie, cu exceptia unui tip dintr-un birou de la capatul culuarului, care sta cu picioarele pe birou si nu face nimic. la care managerul ii spune ca tipul ala tot in pozitia aia statea cind ia venit o idee ce a adus foarte multe milioane de dolari beneficiu companiei. acum e platit sa stea tot asa, ca poate-i mai vine vreo idee.

    ideea este ca nu sintem masini si o arie gri exista. iati telefonul la serviciu, dar fi ocupat cu serviciu, nu cu telefonul.

  12. Catalin - 07.02.2016 la 11:26 am

    Nu cred ca mai exista o regula generala, nu cred ca a existat vreodata pana la urma. Exemplele date au contexte diferite si fiecare are o logica proprie in spate. De exemplu, intrebarea cu utilizarea telefonului in interes personal in timpul orelor de program. Daca as lucra pe o linie de productie cred ca impactul ar fi destul de mare asupra productivitatii, daca as lucra intr-un domeniu IT, de exemplu, cred ca impactul va fi aproape zero. Lucrez in IT si telecomunicatii si nu prea mai exista ore de program clasice. Sunt intotdeauna conectat, nevoia de a comunica cu oameni care sunt in alt fus orar au facut orele de lucru clalsice irelevante. Ce inseamna asta? Inseamna ca uneori vin dimineata ceva mai tarziu la birou dar uneori continui sa lucrez (un conf call, etc) seara. Pot lucra de oriunde atata timp cat am conectivitate. Important este rezultatul nu contorizarea timpului petrecut cu prietena la telefon care ma roaga uneori sa cumpar diverse inainte sa vin acasa. Intr-adevar, se pot ajunge la abuzuri dar fiind o lume competitiva abuzurile te fac necompetitiv si pe termen mediu tot tu pierzi. Asadar daca vrei sa fii bun in ceea ce faci, vei gasi echilibrul intre viata profesionala si cea personala. Da, tine mult de educatie (nu neaparat educatia formala).
    S-a vorbit in articol despre bonuri decontate, in companii precum Google, valorile sub 15 euro nici nu au nevoie de un bon ca dovada pentru decont. Daca suma este mai mare, se face o poza la bon/factura, se uploadeaza cu un hastag pe un server si iti primesti banii. Iarasi, regula generala nu se aplica.
    Deasemenea cred ca intrebarile din finalul articolului sunt irelevante avand in vedere ca nu creeaza contextul corect.
    Observ tendinta asta de a generaliza, de a creea reguli universal valabile si nu numai in contextul acestui articol. Citim carti care ne spun cum sa facem lucruri, citim tot felul de metode care sa ne arate cum sa devenim fericiti si chiar nu intelegem ca nu exista reguli general valabile in orice context. Asta duce la comentarii si contradictii pentru ca oamenii nu inteleg ca exista si alte solutii si alte realitati dar nu sunt capabili sa le accepte.
    Concluzia mea cititind acest articol este una simpla: niste exemple interesante bune de citit la cafeaua de dimineata dar insuficiente pentru a primi niste raspunsuri concludente la intrebarile de la final.

  13. Corina - 07.02.2016 la 1:01 am

    Nu am intalnit asemenea faze extreme la nici unul din locurile mele de munca, mai ales cu straini. Dar imi amintesc ca la un interviu pentru un part time ca receptionist, cand eram studenta, un mare domn roman (care s-a si prapadit intre timp), mare mahar si foarte bine conectat in indistria farmaceutica si bancara – Bogdan something – care a fost foarte surprins cand eu i-am spus ca daca i-as fi asistenta as regla singura problemele cu soferii care supraincarcau bonurile de benzina. A fost scandalizat, ca de ce nu i-as spune lui, ca asta este jobul meu, sa il tin la curent cu ce se intampla in firma! Eu i-am spus, sincer, ca un manager general de mare firma cred ca este mai ocupat decat sa monitorizeze bonurile de benzina si sa balacareasca soferii. Nu am obtinut job-ul ala – tant pis pour lui, caci bolnav micro-manager mai era – cred ca de la asta i s-a si tras boala de inima!
    Cat priveste etica exacerbata a ambasadorilor – poate – dar eu am experienta cu oficiali ONU, de nationalitati diverse, si in permanenta se zbateau sa foloseasca resursele biroului, financiare sau umane, pentru interese personale – soferul staff ONU se ducea sa le dea zapada acasa, sau sa le duca/ia copiii de la scoala (desi nu avea asta in job description, si Romania nu este hardship duty station, ca sa ai dreptul la astfel de servicii); invitau acasa relatii personale, dupa care cereau banii din bugetul biroului, pentru oficiul de “hospitality”. Secretara biroului era permanent ocupata cu treburile personale ale sefului, in loc sa se ocupe de ale biroului. Despre alte forme de favoruri nu mai mentionez, ca erau cam imorale…
    In opozitie cu aceste comportmente cvasi criminale (caci folosirea in scop personal a banilor in sistem ONU poate insemna costuri de vieti omenesti la alt capat, din lipsa de fonduri), in US am intalnit manageri care chiar erau interesati de eficienta si impact – dar nu prin controlul si terorizarea staffului. De exemplu, de Craciun, s-a trimis o scrisoare tuturor sponsorilor, in care s-a strecurat o mica, minuscula, greseala de spelling. Scrisoarea trecuse pe la noi toti, cam 50 de oameni, inclusiv pe la departamentul de comunicare, si pe la directorul de strategie, care erau, de facto, responsabili. Si nimeni nu a observat. Dupa ce, finally, s-a descoperit greseala, long after we sent out the letters, presedintele a facut un mare staff meeting. Eu ma facusem mica, voiam sa ma ascund sub masa desi nu eram vizata, eram sigura ca va fi un mare scandal si ca se va lasa cu concedieri. NIMIC MAI GRESIT. Dl Presedinte ne-a tinut un speech simpatic in care ne-a amintit cum cu doi in urma a trebuit sa se refaca un mailing national, pentru un eveniment celebru pe care firma il organiza (“service to america medals”), pentru ca data si ziua fusesera scrise gresit, nu concordau. Si a conchis ca trebuie sa gasim o solutie ca asta sa nu se mai intample – fie ca angajam un proof reader (desi exista deja unul) care sa aiba fresh look, fie angajam o firma din afara care sa face aceste lucruri (adica proof readng pentru toate documentele publice etc). Nimeni nu a fost acuzat, nimeni nu a fost umilit, nu s-a ironizat, nu au fost facute nici un fel de a propos uri, el doar a spus ca avem foarte multe de lucru, si cand scrii mult este imposibil sa nu gresesti.
    Tot acolo, la acest job, la fiecare sfarsit de zi, la 5 pm, primeam o notificare pe screen-ul computerului, care ne cerea sa inregistram cate foi de hartie am printat, cate am scanat, si cat am lucrat pentru fiecare proiect (cate telefoane am dat, cam cat am vorbit etc). Eu mi-am spus, venind din Romania – wow, astia controleaza tot, sa am mare grija!. In zilele urmatoare, managerul de operatiuni m-a abordat la bucatarie si m-a intrebat de familia mea de acasa. Eu i-am zis ca nu prea am mai vorbit lately, ca suntem cam in contratimp orar. Si el mi-a zis – dar de ce nu suni de la birou? Pai, zic eu, am inteles ca nu e voie, de asta primim notificarea la sfarsitul programului… Si el imi raspunde: “NICI VORBA! Notificarea este pentru finantatori, datele se culeg pentru contabilitate, care trebuie sa raporteze cheltuielile pentru fiecare proiect, defalcat, dat fiind ca noi primim bani de la sponsori diferiti, care doresc ca banii lor sa fie folositi numai in anumite scopuri/activitati. Pentru sponsori este important sa stie cata hartie s-a folosit, cate telefoane s-au dat, si cate ore de munca a mancat proiectul pe care l-au finantat.” Si eu, fermecata, am zis – “pai da, dar telefonul meu este personal”. Si el imi raspunde: “noi cand te-am angajat am stiut ca esti din Romania, scrie asta in toate actele si in toate rapoartele la care contribui. Este clar ca trebuie sa lucrezi, dar este clar ca si trebuie sa poti lucra. Daca stai la birou si iti faci griji asteptand sa vina weekendul sa vorbesti acasa, tot nu iti faci treaba. Trei minute de convorbire costa mai putin decat eficienta ta la locul de munca”. As fi putut sa lesin, nu? Ah, am uitat sa spun, in US exista ceva care se numeste “best places to work in the federal government” award. Firma asta lansase acest premiu, si se ghida dupa principiile pe care le promova. Poate de asta si mergea treaba…

    • George Butunoiu - 07.02.2016 la 8:19 am

      Pun si eu cateva comentarii la textul tau (pe sarite):
      - Nu ma mira, totusi, ca le numesti “extreme”… :) Aceasta ar trebui sa fie normalitatea, “extrema” fiind in partea “cealalta”… :)
      - Mortul (Bogdan Something) vorbea despre niste principii atunci, sunt convins, acolo unde tu vedeai maruntisuri si “micromanagement”. Si cred ca nici eu nu te-as fi angajat dupa expunerea unui astfel de “rationament”… :(
      - “Etica exacerbata” sa nu furi??? … :) :) :) :) :)
      - Da, cu restul ai mare dreptate, si strainii fura de sting, fie ei occidentali, orientali sau orice altceva – nu sunt diferente semnificative intre pronirea instinctiva de a face asta. Aici am si eu mii de exemple de straini care fura cot la cot cu romanii si – cel mai interesant – cu aceeasi asiguitate si cu jumatatile de Euro si cu milioanele… :) Unul dintre cei mai buni CFO din cati am vazut eu si-a dat demisia de la o extrem de mare si de respectabila multinationala pentru ca seful ei (country manager, un american), ii cerea sa-i deconteze bonuri de la nevasta pe care scria clar tampoane, creme si alte cele. Diferenta de comportament este data de sistemul de monitorizare si control si, mai ales, de consecintele pe care le poate suporta cel care fura. GB

      • Un ins - 07.02.2016 la 9:47 am

        Sunt străini inclusiv ambasadori de la care avem ce invata si sunt unii care ar trebui sa si regleze ceasurile dupa ‘ora’bucurestiului. De toate pentru toti si la baza si la vârful piramidei…

      • Corina - 09.02.2016 la 1:59 am

        Da, chiar numesc “extrema” grija pentru doua becuri…Este firesc sa fii cinstit, dar poate fi si nefiresc ca, in eventualitatea in care uiti sa pui doua becuri pe un bon separat, sa fii etichetat, dintr-o data, ca fiind hot.
        Chiar si daca ai luat cu intentie, din nevoie, daca pui la loc nu este furt. Si daca este furt, chiar si in sisteme juridice, asemenea delincvente sunt penalizate cu ceea ce se numeste “slap on the wrist”. Daca ne-am apuca, la nivelul societatii, sa dam afara, sau sa penalizam pe toti cei care fura un plic, un pix, un bec – pai numai penalizare am face toata ziua. Numai in Romania controlorii musca la propriu din calatorii fara bilet, desi poate aceia chiar nu au avut de unde sa cumpere. Explicatia, reala, nu numai plauzibila, nu este niciodata ascultata de aceste categorii de angajati.
        Am vazut mari hoti la locurile mele de munca, dar pot sa spun cu mana pe inima ca nu erau romani. Ciupeala romanilor nu se compara cu tepele majore si nesimtite ale strainilor din tara asta.
        Cat priveste abordarea sefeasca romaneasca bazata pe penalizarea fiecarei opinii diferite a subalternilor – nu ma surprinde ca o sustineti. Pot sa imi inchipui ce insemna sa fii sef, si inteleg si responsabilitatile, dar in cazul Dlui Bogdan B. sa stiti ca nu era cazul – ori esti domn, ori esti vax. El era vaxuit, desi fusese prin toate misiunile si ministerele. Ar fi trebuit sa vedeti reactia-i agitata, si gesticulatia, cand i-am zis – intr-adevar, poate uitandu-ma cam prea fix- ca nu cred ca un manager general trebuie sa se ocupe de bonuri de benzina si soferi, daca isi respecta timpul si statusul. Tata a fost director de la 32 de ani, si nu imi amintesc sa ne povesteasca vreodata ca s-a certat cu tractoristii sau ca a penalizat femeile de serviciu sau centralistele – desi nici pe vremea aia nu isi faceau treaba toti cu mare sarg, sau fara sa fure. Si daca ii prindeau pe ei ca fura, tot directorul era responsabil, desi nu furau din avutul lui.
        Si in final, pour la bonne bouche, o sefa de-a mea era atat da vaca incat in loc sa imi dea diurna cand mergeam in deplasari (multe), facuse o noua regula, si imi platea ea mesele si cheltuielile “ïncidentals”. Adica, daca aveam nevoie de ceva, trebuia sa o iau cu mine, sa imi cumpere ea (ceea ce nici mama nu mai facuse de cand implinisem 16 ani). Si atunci, pentru ca nu puteam sa ma indop cu ce era mai scump in meniu, si nu puteam sa ma car cu ea dupa mine peste tot si in timpul liber, am pus pe banda la un supermarket numai doua pachete de prezervative – sa le ia EA! Erau, de fapt, incidentals, nu? Am mai lucrat vreo 3 luni dupa aceea, pe niste diurne grase, dupa care mi-a cam facut vant.
        Dar am amintiri frumoase…

        • O oarecare - 09.02.2016 la 2:44 pm

          @Corina, am râs cu lacrimi. Eu eram cât pe ce sa-i las șefului niște pachetele de astea cu prezervative în sertarul pe care-l controla. Sa aiba la oferta. :) Am ales până la urma, doar sa incui sertarul, si să iau cheia cu mine. Chiar regret ca nu i-am lăsat asemenea plocon la plecare. :)

        • O oarecare - 09.02.2016 la 6:22 pm

          Asta pentru a nu le mai pomeni pe vitele care cauta prin gunoaie…Îți sta mintea-n loc ce jeguri există. Ar mai trebui să găsească și maimuțele si/sau papagalii care să închidă ochii sau, să stea prost cu vederea și, implicit, cu coloana vertebrala. Vorbesc unii de adaptare. Doar vitele și oile se adaptează la astfel de mediu.

  14. soft krafter - 07.02.2016 la 12:27 am

    dle Butunoiu. am tot auzit povesti cu firma de software in scenariul desprins universul orwellian.ferma animalelor versus oameni creativi si inteligenti. softist al anilor 90 auzisem si la noi in Romania de vreo doua firme in care erau sefi pusi pe supravegheat. ma intrebam cine ar putea scrie cod in stil Gnu …intr-o astfel de firma …productiva? in lunga mea experienta in Software Dev am intalnit firme mari si mici. din momentul in care vreun director dorea sa faca militarie cu softistii, cei mai competenti, creativi isi faceau bagajele. urmarea? un director a fost dat afara dupa plecarea unui sfert din programatori..fisierele lui xls cu task-uri zilnice, cereau un timp administrativ important, creau enervare si indispozitie…si la final nu puteau reflecta stadiul programelor in curs. software-ul este si o arta, greu de inteles ptr. unii. intr-o zi se pot scrie 100 de linii de cod genial…care implementeaza functii pe care unii le descriu in mii de linii incurcate, complicate. software-ul este matematica si literatura.

    • George Butunoiu - 07.02.2016 la 8:01 am

      Nu mai seamana nimic acum in lumea software-ului (inclusiv relatiile sociale) cu ce era in urma cu 30 de ani, acesta a devenit un adevarat ecosistem cu propriile reguli si propria cultura, uneori foarte diferite de celelalte businssuri. Acum 30 de ani erau joburi ca oricare altele si, prin urmare, si conditiile de munca, relatiile sociale etc. GB

  15. fgh - 06.02.2016 la 10:02 pm

    Interesante fazele astea tari … Raportat la cele povestite, batrânii noştri aveau o vorbă înţeleaptă – “prostul nu e prost drestul, dacă nu e şi fudul ” …

  16. Anonymous - 06.02.2016 la 8:36 pm

    brva butunoile , cand ti-am adus aminte de smecheria ta cu alegerea managerilor privati ai sters postarea tot nazi esti

  17. h2o - 06.02.2016 la 8:25 pm

    Cineva care emigrase in Germania inainte de ’89, dupa ce a iesit la pensie, s-a intors si isi petrecea mare parte a timpului in Romania. Am luat tramvaiul impreuna – sunt vreo 10 ani de atunci – dintr-o statie in care nu se vindeau bilete. Dupa ce am ajuns la destinatie, primul lucru pe care l-a facut a fost sa cumpere bilet pentru ca, spunea, este firesc sa plateasca serviciul de care a beneficiat.

    • Apa vie - 06.02.2016 la 8:38 pm

      Sunt si nu sunt de acord cu gestul… in viata adeseori rămânem datori sau altii ne raman datori…nu totul se poate contabiliza. Este ca si cum ne am pune întrebarea de ce unii sunt darnici si altii zgarciti. La fel cum darnicia si zgarcenia poate avea definitii diferite.

  18. adib - 06.02.2016 la 7:42 pm

    Se pare ca dl Butunoiu (+ domnii sefi corporatisti) NU prea stiu ce este si cum se aplica Piramida lui Maslow. O scurta recapitulare le-ar fi de mare folos ca sa inteleaga ca pina ajungi acolo in virf trebuie sa treci prin fiecare treapta a sa.

    SF_ul cu ambasadorul e ca in Dosarele X..exista o explicatie: SECURITATEA datelor / informatiilor ce intra/ies din ambasada.

    Weekend placut!

  19. Rubi - 06.02.2016 la 6:56 pm

    Supravegherea unor angajati care isi folosesc mintea pentru indelinirea sarcinilor de munca poate fi o insulta groaznica pentru angajatii respectvi. Corectitudinea in folosirea resurselor materiale sau de timp este direct corelata cu corectitudinea recompensei pentru munca prestata. Nici un angajat sanatos la minte nu sustrage bunuri sau timp de lucru pentru care angajatorul il plateste adecvat. Mai e si o chestiune de incredere si loialitate nu doar de respect reciproc si interes pentru indeplinirea unor obiective comune.

  20. Pingback: George Butunoiu: Faze tari cu ambasadori - elGato.ro - Stiri

  21. O oarecare - 06.02.2016 la 5:24 pm

    George, draga, “adaptarea la specificul local” se face cu respectarea legislatiei, ca asa…poate sa vina oricine binevoieste, cu cate o parere, mai ales astia care sunt pentru desfiintarea Codului Muncii, nu-i asa? Vezi, ca mai sunt unii care trag de manecuta, dar, nu chiar in maniera in care ti-ai dori tu. Eu, ca angajat, care ma stiu corect si civilizat, ma astept ca si angajatorul sa fie la fel, ca altfel…unii dintre noi ne stim drepturile, si ni le cerem sau, le demonstram cate ceva samsarilor. Asa si cu telefonul personal, asta pentru a nu aduce in discutie camera video. Legal orice angajat poate face plangere la ANSPDCP. Unii dintre noi, nu-i lasam pe unii asa cam ca tine, sa aiba impresia cumva, ca fac cam ceea ce li se nazare lor, si, mai mult decat atat, vezi ca de unii angajati chiar depinzi tu de ei, nu ei de tine. Ar trebui sa meditezi ceva mai mult la modul de colaborare pe care o ai. Generalizarile si exagerarile merg la cei spalati pe creier. La ceilalti, hmm…ar trebui sa meditezi ceva mai mult la felul in care pui problema.

  22. Carmen - 06.02.2016 la 4:55 pm

    Mi-a placut articolul dar mai ales auto-analiza!
    Recent am fost, la Paris, la un concert al lui Enrico Macias, la invitatia unei prietene. Nu m-am lasat impresionata nici de lunga coada de la intrare, nici de cele doua controale la care am fost supusi – lucruri intrate in firesc dupa evenimentele tragice din Noiembrie 2015!
    Insa nu pot spune ca nu m-a uimit faptul ca, in sala, se afla, ca simplu spectator, ministrul de interne. Si nu ca venise la spectacol un ministru, ci ca el se afla in mijlocul salii, undeva, pierdut printre spectatori!
    Nu tu locuri rezervate, nu tu bilet gratuit…
    Interesanta a fost insa… reactia mea! Am inteles pana unde sunt contaminata de boala societatii noastre in care fiecare se infrupta cum si cat vrea din tot ce-i cade in mana!

  23. Pingback: George Butunoiu: Faze tari cu ambasadori | ASTAZI.xyz

  24. Pingback: George Butunoiu: Faze tari cu ambasadori - 243 News - Stiri romanesti

  25. Pingback: George Butunoiu: Faze tari cu ambasadori - Stiri Presa Online

  26. Andrie - 06.02.2016 la 4:12 pm

    Exista multe firme care lasa la latitudinea ta modul in care vrei sa folosesti telefonul atata vreme cat te incadrezi intr-un plafon. E OK chiar daca depasesti plafonul, cata vreme poti demonstra ca acele cheltuieli au fost facute in interes de serviciu, altfel le suporti din buzunarul propriu.
    In ultimii 11 ani am lucrat numai la multinationale mari si fara exceptie am putut (in sensul ca firma mi-a permis) sa imi portez numarul personal pe abonamentul de serviciu. De obicei functioneaza principiul bunului simt, nu depasi ceea ce e inclus deja in abonament, lucru care a devenit foarte dificil in ultimii ani.

    Exemplele astea cu becurile si taxiul sunt admirabile dar sa nu uitam ca respectivii se si aflau intr-o pozitie foarte favorabila, adica e usor sa iti impui o disciplina din asta spectaculoasa atunci cand castigi multe mii de euro pe luna si ai cheltuieli de alte zeci de mii de euro asigurate. Ca sa dau un exemplu mai practic, nici mie nu mi-ar trece vreodata prin cap sa plec cu un top de hartie sau capsule de cafea de la birou, in acelasi timp probabil daca as avea ocazia sa includ pe decont o masa care depaseste plafonul recomandat de companie intr-o delegatie, m-as gandi probabil de doua ori.

    Ca un detaliu care se incadreaza cred in discutie, celebrul doctor Mengele se spala intotdeauna 5 minute pe maini inainte sa efectueze orice operatie pe pacienti si folosea intotdeauna manusi chirurgicale chiar daca operatia in sine se sfarsea inevitabil prin decesul “pacientilor” iar cerintele de igiena pentru staff-ul auxiliar erau inexistente.

    • George Butunoiu - 06.02.2016 la 4:44 pm

      Da, asa e cu multinationalele in Romania, cred ca sunt foarte putine care te obliga sa tii telefonul personal inchis in timpul programului. Asta se numeste “adaprate la specificul local”, pentru ca fac astfel numai in Romania si, poate, in cateva alte locuri, dar nu si la ei acasa, in tarile mari si bogate. Stiu si ei ca nu ar reusi sa-i oblige pe romani sa faca asta… :) Si da, ai dreptate, e mult mai usor sa faci lucrurile asa cum sunt descrise in articol cand esti country manager de multinationala sau ambasador… GB

  27. Pingback: George Butunoiu: Faze tari cu ambasadori - Știri și anunțuri

  28. ghtyfi - 06.02.2016 la 3:54 pm

    Sa-i &$&7/ in gura pe toti patronii in special pe ai mei. Moarte grea!

  29. Sondaj pentru George Butunoiu - 06.02.2016 la 3:36 pm

    George, tu cand ai lucruri importante de discutat, stii tu de care, :) iti iei telefonul cu tine?

  30. Adrian Ionescu - 06.02.2016 la 12:08 pm

    Telefonul nu afectează performanța angajatului. Reacția exagerată a ”şefuleților” în căutare de afirmare când te văd că vorbeşti la telefonul personal in timpul orelor de program afectează performanța. Lipsa de respect față de cei a căror muncă o foloseşti ca să te ridici afectează aceeaşi performanță. Fiecare firmă ar trebui să aibă un sistem real de evaluare de către subalterni. Asta ar afecta pozitiv performanța.

  31. Iulia - 06.02.2016 la 9:41 am

    Cred ca problema nu o reprezinta de fapt telefonul, cat aplicatiile de pe acesta, parerea mea este ca acestea consuma cel mai mult resursa de timp a angajatului. Nu stiu cum ar trebui gestionat aceat lucru, decat tot prin bun simt si responsabilitate. Pana la urma rezultatele conteaza si daca acestea exista, inseamna ca acel angajat a stiut sa-ai gestioneze timpul eficient.

  32. DanS - 06.02.2016 la 8:22 am

    Povestea cu firma din Franta arata o mentalitate abuziva, iar angajatii bagau munca de teama, si probabil nu munca de calitate.

    Daca este sa se faca un fel de control, trebuie sa fie discret, cat mai discret, chiar daca angajatul a fost informat ca este posibil sa fie monitorizat. Pontajul la minut este absurd.

    In privinta utilizarii telefonului personal, da asa este normal. Oricum, nu telefonul este impedimentul major in calea atingerii raiului productivitatii. Facebook si alte aplicatii de socializare sant.

    • George Butunoiu - 06.02.2016 la 9:21 am

      Nu stiu cu cata teama munceau francezii aceia, insa munceau, de asta te asigur! In mai putin 5 ani de la infiintare, firma a ajuns nr. 2 in Franta in domeniul ei de activitate si cand a fost vanduta, peste cativa ani, patronul si mai multi angajati au ajuns bogati. Dupa vreo doi ani de cand am ajuns eu acolo (1990), au renuntat la supravegherea aceea demonstrativa, intr-adevar. GB

      • Simonas - 06.02.2016 la 4:17 pm

        Eehh, George… Ce bine ar fi fost daca nu il aducceai pe minunatul francez, mai precis pe amicul tau in Romania ulterior, de ce trauma m-ai fi scutit si pe mine si pe altii pe care ne-ai marketat/ vândut pe post de servitori si supraveghetori..O teama si o scarba feroce ne-a ramas in suflet si in minte si de tine si de el….si de oricine are cat de cat semnalmentele voastre. Nu te iert nici pe tine nici pe el. noi eram tineri si necunoscători in ale vieții dar tu erai matur, Samsar ai fost, samsar ai rămas..

        • O oarecare - 06.02.2016 la 4:52 pm

          Pai, nu ati citit “Tehnica vanzarii” de George Butunoiu? Sau, a scris-o mult mai tarziu, din propria exprrienta? :D

          • Simonas - 06.02.2016 la 8:57 pm

            nu, nu am citit-o , sincer imi dati fiori reci…

  33. Eugen - 06.02.2016 la 12:11 am

    Singurul lucru care conteaza este omul si acel simt numit “bunul-simt”. Poti sa-i lasi 17 telefoane mobile langa el, si nu le va folosi, daca este motivat in ceea ce lucreaza si te respecta.
    Pe de alta parte, daca acel om are o problema personala (de exemplu are copilul bolnav) si nu are un telefon mobil sau este in pana, eu, ca si manager ii voi da telefonul meu personal sa sune. (impreuna cu tot sprijinul meu).
    Tot bunul-simt ma asigura ca acel om va lucra a doua zi de asa natura incat sa nu ramana dator companiei care l-a ajutat.
    Doar asa concep sa se faca treaba, cu creativitate si dorinta de a face lucruri bune.
    Cautati sa recrutati asemenea oameni si ocupati-va totodata de cei pe care ii aveti sa le dezvoltati acest “simt” si o sa vedeti ca treaba va merge bine de la sine.

  34. Mike B - 05.02.2016 la 9:36 pm

    In ultimii 15 ani am fost pus de 5 ori, de catre Consiului de Administratie a unei firme cu active considerabil mai mari decit PIB-ul Romaniei, sa ma uit/verific cheltuielile ‘discretionare” ( mese, calatorii, furniture de birouri si alte nimicuri care se aduna la citeva sute de milioane de $ pe an).
    Am fost ales pentru ca beneficiez de o anumita independenta.
    Prima oara m-a mirat cererea lor. De ce m-ar plati cineva sa ma uit la cheltuieli de citeva sute sau mii de dolarei cind vinzarile unei singure filiale se cifreaza in miliarde de $??
    Un batrinel simpatic, cunoscut om de afaceri, milionar, bunic cu trei nepoti si membru in consiliul de administratie m-a vizitat la birou si mi-a explicat ca daca nu se da un exemplu de la cel mai inalt nivel, la fiecare nivel inferior lucrurile devin din ce in ce mai rele. Si, ca de aceia sint Top managerii platiti gramada aceia de bani.
    Nu firme ci industrii intregi pot fi zguduite din cauza lipsei de transparenta si a perceptiei proste a clientilor si angajatilor. Cel mai bun exemplu este industria serviciilor financiare, unde Top managementul ia o caruta de bani, a ajuns sa stea in job cite 2-3 ani si perceptia populatiei este de asa natura ca majoritatea firmelor sint aproape de insolventa ( in realitate, nu in perceptia de “lululand” a pietelor).
    Personal, singurele lucruri pe care le cumpar pe banii firmei sint cartile si cursurile care le citesc pentru dezvoltarea mea dar despre care stiu ca voi folosii cunostiintele pentru firma (nu produc un profit imediat firmei, dar vor produce)

  35. Vasile - 05.02.2016 la 9:27 pm

    Ambasadorul nu isi lasa telefonul acasa din motive de productivitate, ci din motive de securitate a comunicatiilor. Dupa cum nici “mobilul de la ambasada” nu il ia acasa.

    • Teodor - 06.02.2016 la 8:35 am

      Solutia cea mai buna, cred eu, ar fi utilizarea rationala de catre angajati a telefonului personal. Este adevarat ca abuzul de telefon personal este neproductiv dar fiecare angajat are in “spatele”lui o lume a lui care ii sustine echilibrul emotional.

Intrebari si comentarii


four × 9 =