E foarte simplu sa reusesti in viata

Intr-un articol scris saptamana trecuta am adus in discutie viitorul copilului: cum e mai bine pentru el, pentru parinti si familie, pentru toti laolalta, cum si cat de repede se ajunge acolo, oare ala micu are sanse, e mai bine la ASE sau la Drept, sau mai bine in America, cat si pe cine trebuie sa platim ca sa ne spuna asta, or sa ne ajunga banii pana termina scoala etc. etc. Si articolul se incheia cu o intrebare clara si explicita, la care stiam ca nu se va incumeta nimeni sa raspunda deschis, fara echivoc:

Gandindu-va numai si numai la binele copilului si la viitorul lui – si de viitorul acela lung vorbesc, de pana cand va avea el insusi copii in aceeasi situatie, sau chiar dupa… – cand credeti ca e cel mai bine pentru el sa isi aleaga un drum in viata, sa decida in ce directie sa o ia, in ideea ca va merge pe acea cale multi ani de atunci inainte?( http://www.georgebutunoiu.ro/blog/index.php/2013/03/11/cand-sa-faca-ala-micu-marea-alegere/)

Raspunsul meu – pentru care parintii vin sa ma consulte – e putin nuantat: « Daca va permiteti si daca nu sunteti obligati sa-l trimiteti sa munceasca mai repede, ca sa-si castige existenta, atunci cat mai tarziu posibil, in a doua jumatate a primului ciclu universitar, poate chiar in al treilea an de facultate. »

Sigur, dupa un astfel de raspuns, cei mai multi parinti considera ca mi-au dat banii degeaba pe consultanta, sau, si mai rau, ca un asemenea sfat ar risca sa-i puna cariera in pericol aluia micu. Pentru ca doar cu gandul la cariera e pusa aceasta intrebare din partea parintilor, desi raspunsul meu si argumentatia incearca intotdeauna sa mearga putin mai departe de asta.

Pentru ca, in societatea in care traim, fericirea pe termen mediu si lung a lui ala micu e acelasi lucru cu succesul in cariera, iar cariera e cu atat mai bine construita si mai solida cu cat e inceputa mai din vreme – crede si zice mai toata lumea. Si, daca s-ar putea sari peste scoala si sa se faca ala micu notar (ce de bani acolo !), ceva pe la Romatsa sau functionar la Bruxelles, la UE, inca de mic, ar fi multumiti multi, foarte multi parinti. Nu e de mirare ca cei mai multi sunt in extaz cand copilul le spune, de prin clasa a opta, deja, ca stie clar ce vrea sa faca in viata si restul e doar o chestiune de optimizare a traseului si a resurselor.

Care copil, insa, rareori stie si intelege cum merg lucrurile pe lumea aceasta, mai ales daca la scoala e cu gandul mai mult la viitoarea lui cariera. Si nici parintii nu stau mai bine la acest capitol, din cate se vede. Asadar, o « alegere » facuta cand nu esti prea destept si numai dintre cateva optiuni – si acelea doar cu lucruri pe care le poti vedea, pune pe limba, in ureche sau cu care te poti scarpina – cu greu poate fi socotita o alegere. Despre asta am scris cateva cuvinte in plus intr-un alt articol, de curand, nu mai revin asupra detaliilor (http://www.georgebutunoiu.ro/blog/index.php/2013/01/30/ma-rezolvi-si-pe-mine-cu-un-sens-in-viata-frate/).

Da, sunt destule cazuri in care pasiunile, dexteritatile sau dorintele devin de neoprit la unii copii cu mult inaintea altora. Copilul electronist, copilul inventator, copilul antreprenor etc.; ca sa nu mai vorbim de talentul artistic, mai ales cand e voba despre muzica. Acolo cel mai logic pare sa lasi natura sa-si urmeze cursul si alegerile devin aproape evidente.

Eu nu vorbesc acum despre aceste cazuri, si nici despre cele in care esti obligat sa iei o decizia de a indrepta copilul catre o anumita facultate pentru ca in specializarea la care te gandesti e nevoie de o certificare (diploma de ciclul I) obligatorie pentru accesul in domeniul respectiv: medicina, arhitectura, unele ramuri de inginerie etc. Ma adresez, in primul rand, la parintii si copiii aferenti de la care aud zilnic cuvinte ca: finante, relatii internationale, administratie publica, banking, marketing, resurse umane, management cultural, Comunitatea Europeana, antreprenoriat si afacerile familiei, piete de capital, publicitate, industria luxului, hospitality, Hi-Tec, servicii secrete, vama, urban planning, project management, binele universal, de grup si ONG-uri, mass-media, « lucrul cu oamenii », PR, CSR si toate celelalte combinatii de litere inrudite, consultanta, manager si cate si mai cate…

Daca parintii, bunicii si ceilalti din jurul copilului isi pun intrebari de felul: « O fi mai bine sa-l pregatim pe ala micu pentru o facultate de finante, de stiinte politice sau de drept ? », si apoi vin la mine ca sa ii ajut la luarea deciziei, eu mai mult ii incurc…

Primul lucru pe care il spun e ca, in astfel de cazuri, nu facultatea e importanta, ci universitatea. De 10 ori mai importanta. Ba chiar de 20 de ori… Asa ca pot lasa alegerea pentru cat mai tarziu, cu avantajul ca e posibil sa creasca gradul de desteptaciune in familie intre timp, a nivelului de informare si a numarului de optiuni de luat in calcul etc. Ala micu trebuie, in primul rand, sa invete la fel de bine la toate materiile in scoala si in liceu si sa ia note maxime la toate. Dar la toate, nu doar la cele care ii plac, la materiile de la BAC sau de la ce cred ei ca i-ar folsi in viitor. Asta se numeste « cultura generala », si eu nu am intalnit pana acum vreun parinte sau un copil care sa isi dea seama cu adevarat cat de importanta e chestia asta pentru viitorul lui ala micu. Apoi, trebuie sa invete bine trei limbi straine. Trei, nu doua; engleza la perfectie – si asta inseamna gramatica si structurile limbii, in primul rand, mai important decat vocabularul – apoi germana si franceza, de preferat. Una dintre ele bine, bine (franceza daca e mai spre humanities, respectiv germana daca e inclinat mai spre stiintele exacte) si cealalta cel putin mediu. Sigur, si asta e tot cultura generala, la urma urmei, dar e atat de important incat trebuie scos clar in evidenta. Si apoi restul de cultura generala, care nu se preda la scoala: diferenta dintre Beethoven, Beckham si Beckett, cand sa spui a carui in loc de al carui, cum e cu care si pe care, cand sa spui maxim si cand maximum, cum e cu subiectul multiplu si cu virgula in fata lui shi, shi cate si mai cate. La interviul de angajare se vad bine toate acestea, desi parintii si copiii par sa nu aiba habar de asta. Nu le da de gandit ca, practic, niciunul dintre marii angajatori nu te intreaba vreodata la angajare, ca tanar absolvent, ceva din ce ai invatat la cursuri, dar niciodata! Dimpotriva, peste tot sunt intrebari generale, teste si studii de caz de logica, de inteligenta, de cultura generala (explicite) etc.

Si daca ala micu ia note maxime la toate materiile, daca stie mai bine decat cei din jur limbile straine si daca nu il incurca parintii, atunci cel mai bun lucru pe care il poate face cu viata lui e sa mearga la una dintre marile universitati din strainatate, la cele din top. Nu conteaza la care facultate se duce in cliclul I, poate merge la oricare din ele, dar absolut la oricare, pentru ca viitorul lui e asigurat in egala masura, indiferent ce specializare alege. Poti face jurnalism, sociologie, economie, filosofie sau orice altceva, pentru ca toti marii angajatori din lume te asteapta cu bratele deschise, si asta chiar inainte de a te inscrie la master, in ciclul al II-lea.

Asadar, « decizia finala » cu privire la directia si la drumul in viata poate fi luata in al doilea, sau chiar in al treilea an de facultate, cand trebuie sa-ti alegi masterul, alegere pe care o faci deja cu un anumit job, tip de job sau de cariera in minte. Pentru cele mai multe dintre situatiile ca acelea descrise mai sus, un master la o universitate buna e absolut suficient ca sa iti asigure nivelul de specializare cu care poti porni in cariera asociata domeniului respectiv. Si inca ceva: nu e nevoie sa lucrezi nici macar o ora in tot acest timp, pe niciunul dintre marii angajatori nu ii intereseaza asta! Ocupa-te de scoala, de cultura ta generala si de cele studentesti, ai mai mult de castigat, fara indoiala, daca stii sa profiti la maximum.

Si acum vorbind parintilor, daca simtiti ca v-ati ratat viata si nu vreti ca ala micu sa va calce pe urme, ganditi-va bine la ce il impingeti sa faca, si, mai ales, cand si cum. E foarte simplu sa reusesti in viata! Nu am zis ca e usor, ci doar simplu. « Reteta » pe care am descris-o mai sus poate fi oricand expusa si detaliata in cateva minute, nici nu mai e nevoie ca sa venit sa ma platiti pentru consultanta pentru viitorul copilului, pentru ca tot asta va voi spune – sau, cel putin, cu asta voi incepe. Sigur, mai stiu cateva retete de « reusire in viata », insa asta e, de departe, preferata mea…

Intreaba sau comenteaza         (59 comentarii)



  1. Parinte - 20.03.2013 la 9:49 pm

    Multumesc George pentru acest adevarat indrumar pentru parinti. Am citit cu mare interes articolul.
    Totusi referitor la cele 3 limbi straine nu crezi ca invatarea limbii chineze are mai mare potential economic decat limba franceza. Ce beneficii economice poate avea franceza peste 20 de ani? Ce influenta va mai avea Franta prin 2035?
    Tinand cont de imbatranirea accelerata a populatiei Germaniei, peste 2 decenii (cand vor ajunge copiii la maturitate) si aceasta tara isi va reduce influenta economica la nivel mondial.

    • George Butunoiu - 21.03.2013 la 4:49 am

      Daca as fi in locul tau m-as baza doar pe ce vad in jur si pe ce cred ca se va intampla in urmatorii cativa ani. Si nu mai fi tu atat de convins ca asta va face, sau ca asta va fi mai bine pentru copilul tau si acum, si peste 20 de ani, sa se duca sa vanda sau sa cumpere din China si sa faca asta si pe limba lor. Si preocupa-te tu acum de desteptaciunea si de cultura generala ale copilului, cu ce inseamn asta acum, ca “potentialul economic” de peste 20 de ani si-l descopera si si-l va face singur, cu ce va fi atunci sa fie. GB

  2. o doamna - 20.03.2013 la 9:30 pm

    Te duci la “prietenul” tau Gabriel Bivolaru?

    • o doamna - 20.03.2013 la 9:32 pm

      intrebare pt “un domn”

      • un domn - 21.03.2013 la 8:56 am

        buna dimineata

        cine este personajul mentionat de Dumneavoastra ? de ce ar trebui sa merg la el ?

        • un alt domn - 07.04.2013 la 6:13 am

          comentarii care demonstreaza nivelul intelectual al unora. q.e.d.

          • o alta doamna - 07.04.2013 la 2:15 pm

            @un alt domn
            nu mai fi asa de catranit pe viata, crede-ma nu se merita, mai zambeste si tu cateodata. Ma gandeam, poate vrei sa ne demonstrezi nivelul tau de inteligenta la care ai ajuns, eu una sunt foarte curioasa. Te-am pupat.

            @ “un domn”
            m-am prins, tu vrei sa-ti deschizi afacere in Seychelles :) … Cipru nu mai prezinta interes :) …asta asa sa continuam discutia sub nivelul (presupus, nu demonstrat) unui alt domn.

  3. Claudiu - 20.03.2013 la 5:25 pm

    Si totusi ce facem cu copii inteligenti care termina cu note mari pe linie, liceu si facultate, master si nu se integreaza corespunzator in campul muncii. E frustrant si pentru mine sa angajez o colega care a invatat mai bine ca mine si are master si eu nu am fost cel mai silitor.

    Oare sfaturile dvs. nu se potrivesc mai mult unor societati mai dezvoltate si aceasta dezvoltare bine omogenizata in teritoriu.

    Mi se pare ca ce ati scris dvs. e consultanta pentru elita atat ca si potential financiar cat si intelectual.

    De ce cauta sa se angajeze din timpul facultatii? Pentru ca asa e piata si asa se cere.

    • m - 20.03.2013 la 8:02 pm

      E foarte interesant ce ati sesizat, Claudiu!
      Dar chiar in societati “mai dezvoltate” sau elitiste cum spuneti, tot asa e, sefii nostri nu sunt mai buni ca noi, nici mai cultivati, nici mai cu experienta, nici mai poligloti sau morali. Ei sunt acolo gratie unui context de imprejurari sau a atitudinii autoritare, a tupeului, a personalitatii puternice.
      Sefii mei de exemplu se compara deseori cu mine, cu CV-ul meu, e extrem de stanjenitor pentru ca nu stiu cum sa reactionez. Culmea e ca eu nici nu vreau sa fiu in locul lor, prefer sa conduc din planul doi, sa dirijez discret, sa imi impun opiniile cu argumente stiintifice, cu actiune directa, nu coercitiv.
      Am realizat de-a lungul timpului ca A FACE FATA la locul de munca nu inseamna a fi cel mai bun!!! ci a te plia, a fi flexibil si diplomat, a nu UMBRI, a nu deranja, a ceda, a tacea atunci cand e cel mai greu… si e GREU!!!

      • Liz - 20.03.2013 la 8:44 pm

        @ m

        Depinde ce loc de munca ai, si ce trebuie sa faci pentru a-l pastra. Daca ai o profesie care te pune in situatia de a fi complice la coruptia si la hotiile altora (nu de a inchide ochii la ceea ce se poate numi optimizare), in conditiile in care intelegi “destinatia” lor, crede-ma ca nu-ti prea vine sa faci ceea ce spui tu. Dar probabil, nu prea ai de-a face cu legislatia si cu aplicarea ei, fara a te “pata” moral. E destul de complicat, ca la o anumita varsta sa-ti pui problema schimbarii profesiei, nu pentru ca nu ti-ar placea, ci pentru ca nu vrei sa devii partas , la ceea ce considera unii ca ar fi legal, si nu la ceea ce este de fapt legal.

        @Claudiu,

        Cat despre ceea ce exista pe “aici” prin Romania, mi-am luat gandul ca s-ar mai putea schimba ceva. Nu o spun eu, ci antropologi si sociologi renumiti.

        • m - 20.03.2013 la 9:38 pm

          Liz, ce zici tu e adevarat, dar noroc ca nu trebuie sa fac compromisuri majore, traiesc intr-una din cele mai morale posibil societati (in fine, aparent…), doar ca am probleme sa ma las condusa de cei foarte autoritari.

          In ce priveste schimbarea la noi, eu cred ca ea E posibila pentru ca e suficienta diminuarea coruptiei, nu trebuie sa vizam starpirea ei. Franta are aceleasi probleme, dar le ascunde sub plapuma satinata a unei civilizatii de mult timp apuse. Si ipocrizia ajuta si ea. Si sa zicem… au un CV mai bun ca al nostru si nu sunt obligati sa se prostitueze pentru o paine, ci poate pentru o sampanie :)

          • Liz - 20.03.2013 la 10:35 pm

            @m,

            nu ma intereseaza nici painea, nici sampania astfel “castigate” (nu sunt nici de buna calitate :) si nici nu te bucuri de ele, deci, mai bine lipsa), CV-ul o fi mai bun, probabil din cauza ca a fost imperiu (a se vedea civilizatiile fostelor imperii :) ca tot s-a vorbit de ele, intr-un fel sau altul :) ; noi doar am “cules” si “imprumutat” de pe unde am “apucat”, oricum si oricat, asta si-a pus amprenta si nu vom scapa asa usor de ea). Cat despre ipocrizie, se pot spune multe, dar ma abtin, nu as termina subiectul. :)

            • m - 20.03.2013 la 10:54 pm

              excelente remarci, da noi am cules si imprumutat… ca nu am fost aroganti!
              eu am inceput sa imi iubesc tara abia dupa ce am parasit-o.
              Umorul, inteligenta, caldura, sensibilitatea, modestia, altruismul, toate astea imi lipsesc de 20 de ani. Cand traiam acasa nu le apreciam, eram ca in povestirea aceea cu patul de la fereastra, credeam ca altundeva e mai bine, dar am verificat si nu e :)

              • Liz - 21.03.2013 la 10:24 am

                Pai , si…? De ce nu te intorci, daca tot iti este dor de ce ai lasat “acasa”? :) Gata, ai verificat. Eu daca plec nu ma duc sa verific, ma duc sa renunt la cetatenie.

                • m - 22.03.2013 la 1:19 pm

                  voi aveti dreptate, si eu am plecat cu aceleasi idei.
                  Ce e bizar e ca nu ma mai identific de mult cu mentalitatea din Romania, dar nici cu cei de aici, oscilez intre doua lumi.

                  Lasand la o parte sentimentele, dupa toata experienta mea profesionala care m-a obligat sa traiesc in mai multe culturi, daca ar fi sa dau cuiva un sfat: America ofera cel mai mult! sau cate un pic din toate.

                  • Liz - 22.03.2013 la 2:31 pm

                    @ m,

                    ai fost acolo? si daca da, din ce punct de vedere privesti lucrurile cand spui “America ofera cel mai mult?”

                    • m - 22.03.2013 la 3:48 pm

                      pur profesional! Da, intre ’98 si 2003. Pentru ca:
                      - profita de aptitudinile tale deja existente, pe care le si stimuleaza
                      -nu te obliga sa te conformezi unei ierarhii inepte
                      - eficienta primeaza, nu de la cine a venit ideea, brainstormingul e important
                      - invidia si frustrarile sunt mai putin evidente, deci colaborarea exista
                      - poti sa iti schimbi usor profilul fara sa o iei de la zero (multidisciplinaritatea e dorita)
                      - nu exista xenofobie (in fine… relativ)
                      - te invata cum sa supravietuiesti in profesie, nu cu clisee, ci asa cum face GB

                      Dar si in Franta am lucrat mult pentru americani, raportandu-le direct, iar seful meu m-a sfatuit sa ma implic IN CE VREAU EU. Nu e cazul la francezi, aici te implici in ce vor ei, cu mentiunea ca dupa deschiderea granitelor e mai rau.

                      In concluzie, mentalitatea in sine e benefica in America, mai ales pentru nevoia mea imensa de libertate. Eu am revenit in Europa din motive personale si ca sa evit mallurile, pentru ca imi plac vitrinele, pentru ca sunt superficiala, imi place sa simt pulsul strazii, dar sunt femeie si imi asum slabiciunile :) Viata mea nu e 100% profesie, am si activitati pe langa.

                      Ce spun e doar comparatia intre US si Franta, in Romania chiar nu stiu cum e, n-am lucrat decat 4 ani in tara (’91-95).

                    • Liz - 22.03.2013 la 4:13 pm

                      @m,

                      excelent punctat, mai ales in ceea ce priveste mentalitatile, cliseele si prejudecatile (existente in alte parti) … libertatea (in toate sensurile ei) nu e apreciata de (in) toata lumea

                    • m - 22.03.2013 la 9:36 pm

                      Liz, mersi de feedback, dar pare ca tu stii deja toate astea si ca nu iti spun noutati…
                      America e o societare formata din imigranti, nimeni nu e acasa sau e acasa in aceeasi masura, pe cand Europa e casa altora… ma simt ca cersetorul din colt.
                      Daca vrei sa pleci, nu mai astepta, pleaca fara teama, oportunitatile acolo sunt la ordinea zilei! si e nevoie mare de europeni!
                      Dar sigur Mike te sfatuieste mai bine ca mine.

                    • Liz - 23.03.2013 la 9:46 am

                      @m,

                      am si eu o intrebare mai speciala pentru tine, in materie de sfaturi, nu ca as fi in cautarea lor, dar totusi, in postarile tale ai trecut repejor peste ceea ce inseamna “ipocrizie”. Tu unde te situezi pe o scara de la 1 la 10 ?

                  • m - 23.03.2013 la 1:15 pm

                    Ce intrebare!!! ma simt ca la interviu :)
                    As fi ipocrita daca ti-as spune ca nu sunt ipocrita! e un catch-22? :)

                    Cum definesti TU ipocrizia?

                    Nu vreau sa par altceva sau altcineva (in ciuda multelor mele defecte) si NU SPUN ceea CE NU CRED.

                    Cu toate astea, ma straduiesc sa nu MAI spun nici chiar tot ce cred, iar in profesie incerc sa par mult mai stapana pe mine decat sunt, pentru ca ceilalti se bazeaza pe atitudinea mea. Daca asta e ipocrizie, atunci sa zicem deocamdata sunt doar la 5 pe scara 1-10. :)

                    Dar tu?

                    • Liz - 23.03.2013 la 2:45 pm

                      Eu? Am creierul “pur si simplu curat” :) cealalta alternativa (e destul c-o recunosc in altii) nu m-ar facea sa ma simt bine cu mine. Atitudinea ta banuiesc ca este reala si sincera, altfel, ceilalti, nu ar avea pe ce sa se bazeze, nu? Logic privind lucrurile :) Ea nu inseamna nici ipocrizie, nici aroganta, ci doar respect de sine. El nu se schimba in functie de cum iti dicteaza interesele. Nu interesele iti formeaza respectul, ci invers.

                      Aoleu. Te simti la interviu? Nu era asta intentia :) . Cum te joci, asa ma joc …si o fac cu placere. Nu primesc reclamatii, decat poate cu PV de constatare, dar vezi ca il citesc in prealabil, de semnat nu-ti promit (si Politia Romana iti da sa semnezi PV gata completat, nu? :) ). Nivelul meu e pe undeva de 8 (joaca strica treaba, superficialitate pentru unii, pentru altii doar simt al umorului)

                      P.S. Meditam sa ma reduc la nivel de initiala si sa-mi schimb probabil si sexul :)

                    • Liz - 23.03.2013 la 3:41 pm

                      erata*) nu m-ar face

                    • m - 23.03.2013 la 9:46 pm

                      merci, inteleg, dar nu am inteles chestia cu 8 din 10, adica esti la 80% ipocrizie? sau invers, la sinceritate? Oricum nu pari ipocrita si romanii in general nu sunt!

                      Ai dreptate cand zici ca nu pot fi ipocrita cand altii se bazeaza pe mine, totusi simt ca nu sunt eu la serviciu, daca as fi eu insami, nu s-ar baza nimeni pe mine! de fapt plusez enorm, pot fi agresiva, iar apoi ma intorc acasa si plang.

                      Nu stiu ce crezi tu (as vrea sa stiu), dar eu vad ipocrizia mai degraba la nivel de societate decat de indivizi, uite niste exemple:

                      - in State se spune oficial, cu voce tare ca in fiecare comisie trebuie sa fie o “african american woman”, pentru imagine, sa para ca se respecta drepturile minoritatilor, in timp ce negrii sunt inca grav discriminati

                      - in Franta tiganii nostri cauzeaza mult mai putin rau decat magrebienii lor deja aparent integrati, dar nu se recunoaste asta

                      - la Cannes se premiaza filme de proasta calitate din Europa de Est, pe criterii pur politice, pentru ca ele convin Occidentului

                      - la banca sau la magazin, daca indraznesti sa ai o obiectie privind un serviciu anume, vei fi imediat transferat in sfera valorilor cu replica tipica: vai, dar noi ne facem intotdeauna datoria, suntem seriosi!

                      - ni se lasa mereu impresia ca a fost o mare favoare sa fim primiti in UE, in timp ce interesul a fost al lor, al tarilor dezvoltate, sa isi plaseze marfa perimata gen coca cola, cea cu E-uri, conserve, produse rafinate, etc. Aici de ani buni nu se mai consuma zahar alb sau faina alba, detergent cu soda caustica si tot mai putin mancare gatita.

                      Astea sunt dupa parerea mea IPOCRIZIA insasi! si ar mai fi multe exemple. Tu nu crezi?

                      Facem trafic pe blog! e bine :)

                    • Liz - 24.03.2013 la 2:06 pm

                      @m,

                      Stai linistit(a), chiar daca mi-a placut Pareto, nu am fost chiar asa de marcata de el. :) Ti-am tradus in paranteza (vezi joaca/superficialitate/spiritul umorului). Depinde de fiecare cum/ce speculeaza.
                      Perfect de acord cu tine, in ansamblu, societatea este alcatuita de fiecare dintre noi. Adevaratele civilizatii(unii au multi ani in spate, nu insa si America) isi dau seama de asta … altii nu (nu sunt constienti sau doar nu vor/ nu pot).
                      Da, facem trafic pe blog…eu raspund de fiecare data. :)

                    • m - 24.03.2013 la 9:28 pm

                      :)
                      ce e pareto de fapt? am citit cand am vazut pe blog, dar in afara de exemplul cu 20% din populatie care detine 80% din bogatie, sau cam asa ceva :) nu imi pot imagina alt exemplu… poti sa imi explici mai ca pentru neavizati?

                      societatea da, e formata din noi, dar are cu totul alte proprietati decat noi. Noi fiecare in parte suntem mai putin cruzi si mai inteligenti si mai morali cred decat societatea in ansamblu. Nu imi place sa fiu luata la gramada, incadrata la rubrica “romanii sunt…” :)
                      Oricum esti de departe cea mai comunicativa si mai interesanta persoana de pe acest blog si cum e singurul blog pe care am intrat vreodata… complimentul e si mai mare :)

              • Mike B - 22.03.2013 la 6:19 am

                Interesant ce spui!
                Nu ca as avea sentimente negative fata de locul acela, dar eu mai mult dupa ce am plecat am realizat cit de disfunctional si dezaxat este locul acela!

    • George Butunoiu - 21.03.2013 la 5:11 am

      In matematica asta se numeste “o conditie necesara, insa nu si suficienta” – de invatatul bine si de notele mari. Si mai conteaza – in cea mai mare masura, de fapt! – si la ce liceu si universitate iei notele astea mari.

      Cat despre ce “cere piata”, cu referire la angajarea in timpul facultatii, asta e doar in mintea ta. Eu nu cred ca ai vrea sa-ti vezi copilul angajat la o firma care pune pret pe experienta de munca a copilului, si nu pe altceva. Ba dimpotriva!!! la firmele la care cred ca visezi tu sa ajunga ala micu, lucrurile se fac altfel.

  4. Mike B - 20.03.2013 la 8:12 am

    Din experienta proprie…. universitate din aceia cum ii place lui George (..lool) si angajator din partea unui concern mare….
    Cred ca ceea ce va urma este destul de logic:
    1) In principiu, angajatorii apreciaza cu mult mai putin renumele unei institutii de invatamint decit absolventii. E normal, renumele nu garanteaza profitul…
    2) Este clar mai usor sa te angajezi cind esti absolvent a unei mari universitati. Ma refer la top 20, poate 30. Logica angajatorului e simpla: “If he put himself through that Ivy League University she/he will do well in our place as well”. Dar aceiasi logica se aplica si daca copilul exceleaza in alt domeniu care cere seriozitate, inteligenta si munca. Sah, calculatoare etc. Sa nu uitam ca Bill Gates a lasat balta tot Harvard-ul….iar Steve Jobs nu a avut bani de asa ceva….
    3) Conform USA Labour Bureau din top 30 de meserii cu cea mai mare cerere pina in 2025, numai 4 necesita studii universitare!! Socant, nu?!
    Mai putin socant, in schimb, daca intrii intr-o fabrica hitech sau un spital sa spunem. Nu trebuie facultate, dar e sigur ca un tehnicial medical pe scanere de ultima generatie e calificat….
    4) Problema cu universitatile, exceptind cele din sa spunem top 20-30, este ca studiile sint atit de lungi (4 ani) incit un angajator nu prea poate sa isi faca ideie cam ce stie tinarul, mai ales ca aceiasi denumire de materie poate sa insemne chestii diferite la diferite universitati.
    5) Angajatorii (asta o confirm din experienta proprie) se uita atent si la a) felul in care se prezinta tinarul (sigur pe el, optimist etc.) si b) experienta care denota interesul ( cluburi, internship, voluntariat etc.). Cele doua elemente sint putin luate in considerare de tineri.
    6) In sondaje angajatorii zic ca sint interesati de tineri care a) arata ca pot sa lucreze in grup (teamwork) si b) arata ca sint capabili si dornici sa invete.
    7) Si in final, in medie, grosso modo, cam 5-6% din pozitiile dintr-o firma ( e o medie generala, de la firme mici la mari multinationale) sint totdeauna vacante, si in medie angajatorii ar plati in plus cam 20-23% din media pietei daca ar gasii tineri care ar corespunde si care ar “hit the ground running”.

    :) Stiu ca “cotcodacesc” de peste ocean, dar sincer… hope it helps!

    • Cotcodac SRL - 20.03.2013 la 11:07 am

      @ mihai ,

      sper ca nu faci confuzii intre ceea ce inseamna :

      siguranta de sine vs aroganta
      spiritul umorului vs neseriozitate
      (si reciproca lor este valabila)

      nu-i asa? Nu de alta, dar cunosc o groaza de persoane care nu stiu sa faca diferenta

      • Mike B - 20.03.2013 la 2:11 pm

        :) )…si daca le confund, cit de grave ar fi consecintele? :) )

        • Cotcodac SRL - 20.03.2013 la 2:28 pm

          Nu ar fi atat de grave, decat poate in masura in care te afecteaza pe tine. Insa, ma astept de la tine, ca stii sa faci deosebirea. :)

          • Mike B - 20.03.2013 la 2:50 pm

            :) … si daca nici nu stiu sa fac deosebirea si nici nu ma afecteaza, ba din contra nu imi pasa prea tare, care ar fi consecintele? :) )

            • Cotcodac SRL - 20.03.2013 la 3:05 pm

              :)
              Pai nu vezi ce zice “adis” :) … imperiul bunului simt (cica) dicteaza. S-o fi inspirat de la OIM? Eu imi pun alta intrebare: imperiul prostiei unde se afla? Ca unii s-or afla in el, asta nu contest.

              • Mike B - 20.03.2013 la 3:51 pm

                :) ) De unde le stii pe cele cu imperiile? Din experienta sau din citit? :) )

                • Cotcodac SRL - 20.03.2013 la 4:05 pm

                  @ mihai,

                  imi place sa ma amuz, drept urmare iti raspund (de fiecare data) :) cu cea mai mare placere; Etape:

                  1. Citit (face bine, nu neaparat la cresterea numarului de neuroni, ci la sinapse). Clar, am auzit ca e bine sa te documentezi in prealabil, nu asa ca orisicare
                  2. Experienta (altora :) ). Deschid bine ochii, cand vad un exemplu “asa nu”…ar fi pacat sa experimentez pe pielea mea :)

                  Iar tu nu esti sanatos ca-mi dai apa la moara :)

                  • Mike B - 20.03.2013 la 5:10 pm

                    Pai si eu ma amuz… de tine :) )
                    Amities!

                    • Daily Cotcodac - 20.03.2013 la 5:23 pm

                      vezi, ai grija, sa nu te acapareze vechea senzatie, incepi sa dai semne; cat despre amuzament, nu ma repet … ti-e destinat :)

  5. m - 19.03.2013 la 9:35 pm

    George, frumos articolul si total de acord cu ceea ce sustii si cu reteta pentru a reusi la varf.
    Dar facand abstractie pentru o secunda de calitatea ta de headhunter, cum ai vedea tu REUSITA IN VIATA A CELORLALTI, ea nu e posibila?
    Ca sa fiu mai explicita:
    daca eu imi fixez stacheta la a deveni un strungar bun si chiar devin, asta nu mai e reusita in viata? Presupunand prin absurd ca ceea ce primeaza e visul meu, si NU situatia materiala a parintilor care nu-si permit, etc.
    Sau pe scurt :) : dezideratul major e sa ajungi la varf, sau sa iti implinesti visurile si sa iti faci meseria ireprosabil?

    • George Butunoiu - 19.03.2013 la 9:49 pm

      “A reusi in viata” = a-ti spune tie insuti, cu toata convingerea, va ai reusit in viata. Daca si cei din jur sustin aceasta afirmatie, cu atat mai bine, insa nu e esential. Asadar, raspunsul e DA. Sigur, va putea spune imediat cineva ca e o contradictie intre ce am spus acum si ce am scris mai inainte, ceea cee pe deplin justificat. Dar asta e alt subiect – adica sa demontez contradictia, ceea ce nu e usor deloc. GB

      • m - 19.03.2013 la 10:03 pm

        merci, de fapt speram sa raspunzi asta…
        dar nu, nu te contrazici!!! pentru ca tu ai pus intrebarea initiala din unghiul tau, cel de specialist in formarea pentru varf. Ceea ce am ridicat eu ca problema era mai mult de definitie a reusitei si ca sa stiu in ce categorie sa ma includ pe mine insami :)

    • Liz - 20.03.2013 la 4:26 am

      @m,

      ai zis bine, despre ceea ce inseamna stacheta, si unde anume ti-o fixezi. Depinde, insa, doar de tine. Ea nu tine de dorintele sau banii parintilor, ci poate, doar de mediul in care ai trait si ce modele ai avut si ai. Din pacate, acestea dispar, si altele nu le inlocuiesc.

      • m - 20.03.2013 la 7:09 pm

        merci Liz, da asa e, MODELELE!!!
        Eu am avut sansa rara sa ii am pe parintii mei ca modele si indumatori in viata. Tot ce regret e ca nu m-am ridicat niciodata la nivelul lor.
        Ai dreptate ca modelele vechi au disparut si ca azi valorile materiale le substituie aproape complet pe cele morale. Si e normal, suntem prea multi ca sa ne permitem luxul de a nu lupta pentru existenta!!! In fond Kant a trait in alta epoca si ii era mai usor. Iar eu, desi nostalgica, totusi ma straduiesc sa fac fata noilor modele :) Din ambitie!

  6. Simply the best :) - 19.03.2013 la 2:23 pm

    Din cele spuse de dumneavoastra, inclin sa va dau dreptate, in cea ce priveste ASE-ul (la Drept nu ma pronunt) . M-a ros curiozitatea, si mi-am bagat si eu nasu’ printre programele de invatamant a celor de la ASE, Facultatea de Cibernetica si a celor de la Politehnica , Automatica si Calculatoare . Nu se poate face nici o comparatie intre cele 2, (programa AC este net superioara). Considerati cumva, in cazul in care tanarul (nu parintii) alege cursurile de la Politehnica, ca se poate pune problema unui loc de munca, in conditiile in care nu doreste sa-si bata joc de cursuri ? (excludem din calcul diversele proiecte organizate de facultate) . Un alt exemplu : Medicina . Din anul 2 intervine practica, moment in care tanarul isi da seama daca e facut (sau nu) pentru medicina… asta daca nu au visat parintii (pentru el), cariera infloritoare, si drept consecinta, s-au “ocupat” de timpuriu de ea (cariera). Si in acest caz, ramane valabila aceeasi intrebare.
    Cat priveste celelalte domenii, e adevarat, PRACTICA conteaza. Dar, banuiesc, ca acel domeniu este bine cunoscut in prealabil, si apoi pus in aplicare, nu? Si mai ales (sa nu uit :) ) acel domeniu este ales de tanar, ca nahh, el o sti ce e mai bine pentru el, nu altii.

    • Simply the best :) - 19.03.2013 la 4:24 pm

      *) erata: ceea

    • George Butunoiu - 19.03.2013 la 9:55 pm

      Eu nu am inteles intrebarea: cum adica “problema unui loc de munca”? Ce fel de loc de munca, si cand, in timpul facultatii, dupa… ? GB

      • Simply the best :) - 19.03.2013 la 11:01 pm

        Recitind mesajul articolului dumneavoastra, am constatat ca excludeti din calcul unele facultati a caror specializari cer certificare (diploma ciclul I – licenta): medicina, arhitectura, unele specializari ingineresti. Exemplul meu (Automatica si Calculatoare) il consider un astfel de exemplu. Problema punerii in discutie a unui loc de munca , in ciclul I, clar, nu se poate pune in discutie in astfel de cazuri. Poate doar in regim de colaborare (PFA) sau pur si simplu doar in calitate de freelancer, care fie vorba intre noi, se pune doar in cazul studentului la AC. Incepand cu ciclul II – master, altfel stau datele problemei, tanarul se poate angaja :) (putin probabil, dupa ce a “cunoscut “ tainele muncii ca freelancer :) ).

        • George Butunoiu - 20.03.2013 la 9:12 am

          Cum adica “exclud” asa ceva? Eu am spus doar ca astea nu intra in logica argumentatiei mele de mai sus, care se bazeaza pe alte ipoteze. Pentru acestea e nevoie de o argumentatie separata, cazul e diferit. GB

          • Simply the best :) - 20.03.2013 la 9:16 am

            Bun. Atunci voi astepta cu interes argumentatia. Eu mi-am spus-o pe a mea.

            • George Butunoiu - 21.03.2013 la 5:22 am

              Nu am de gand sa dezvolt subiectul asta acum si aici – e ceva mai complicat decat ce am spus si argumentat mai sus. Mecanismul dupa care se dezvolta o asemenea orientare catre un domeniu sau altul, catre un obiectiv anumit, poate sa fie total diferit de la un caz la altul (interese, pasiuni, lipsa de optiuni, eroare de apreciere, capacitate limitata etc.) incat subiectul trebuie abordat altfel, din alta perspectiva si cu alt tip de retorica. GB

  7. Anonymous - 19.03.2013 la 12:43 pm

    Daca va permiteti si daca ……………. dar daca nu ne permitem, si suntem in categoria parintilor care si-au ratat viata?

    • George Butunoiu - 19.03.2013 la 4:52 pm

      Pai ar fi cateva variante: il convingeti pe ala micu sa stea cu burta pe carte, sa invete pe rupte, sa ia vreo medalie pe la una din olimpiadele internationale, si atunci primeste o bursa la orice mare universitate si rezolvati problema semnalata in prima parte a intrebarii. Cat despre a doua parte, nu stiu ce sa zic – sa vedem, poate mai vin niste raspunsuri de la cititori… GB

      • F.C. Viitorul Constanta :) - 19.03.2013 la 8:13 pm

        GB sugerezi cumva ca viitorul exista, dar el nu este in Romania, dupa cum stau lucrurile ?

        • George Butunoiu - 19.03.2013 la 9:08 pm

          De unde si pana unde concluzia asta? Eu am zis doar ca e cel mai bine sa studiezi la o mare universitate. Daca ar exista una din asta la Pitesti, de pilda, as recomanda oamenilor sa-si trimita copiii acolo. GB

          • F.C. Viitorul Constanta :) - 19.03.2013 la 9:31 pm

            Ma gandeam doar, si era doar o intrebare :) . Cand am citit “o bursa la orice mare universitate”, ma si gandeam ca te duci la una adevarata, si nici nu te mai intorci. La Pitesti, la Constanta, chiar si la Bucuresti etc. nu prea cred ca programele de invatamant sunt facute pentru si dupa realitatile de pe piata fortei de munca existente si disponibile. Dar educatia este total diferita de ceea ce inseamna invatamant (mai ales acela existent in Romania)

      • m - 19.03.2013 la 9:53 pm

        Da, majoritatea prietenilor mei nu si-au “permis” material prea mult, dar au avut grija sa participe activ si constant la construirea CV-ului copiilor lor inca de la varsta de 7 ani, doar ca sa ii creasca sansele de a fi acceptat la o universitate in top 50. Si au reusit.

    • un domn - 19.03.2013 la 6:04 pm

      @anonymous,
      buna ziua
      in Romania nu sunt ratati, e plin de smekeri, in Africa in schimb acolo sunt putini smekeri si plin de ratati.

      • o doamna - 19.03.2013 la 6:38 pm

        @un domn,

        Aveam pretentia de la tine sa compari Romania cu Congo, sau macar sa compari Europa cu Africa :) . Sau tu esti printre cei care compara merele cu perele? E adevarat, tot fructe sunt :) . Dar, dupa modul cum ai pus problema, te intreb: Tu unde te crezi? In Romania sau in Africa?

        • un domn - 19.03.2013 la 9:34 pm

          Sarutmana
          Locuiesc in Romania, muncesc in Romania, in Africa sper sa ajung in partea de est, Madagascar, ca turist, Seicheles parca ii spune, nu sunt nici shmeker, nici ratat,

Intrebari si comentarii


6 − two =