Ziarist: pregătim un articol care să-i ajute pe absolvenţii de liceu să-şi aleagă specializarea la facultate în funcţie de ce le poate oferi mai târziu piaţa muncii. Pe scurt: ce specializări aduc joburi bine plătite după absolvire. Acestea sunt întrebările:

Ce specializări se caută în acest moment?

Ca si pana acum, ce cauta programatori (software). Aceastia sunt singurii despre care angajatorii se plang ca nu gasesc destui si destul de buni si ca trebuie sa plateasca salarii foarte mari pentru ei. Insa aceasta nu e o „specializare” universitara, de vreme ce oricine poate deveni programator foarte bun si foarte bine platit fara sa-l intrebe cineva vreodata de diploma sau de ce universitate a facut (daca a facut-o si pe aceea). In rest, nu se cauta anumiti „specialisti” semnificativ mai mult decat altii.

Daca ne oprim doar la absolventi (vad ca aici e focusul), sa stii ca toti angajatorii, aproape fara exceptie, cauta, IN PRIMUL RAND, oameni civilizati, si nu specialisti intr-un domeniu sau altu. Sigur, nu vorbim aici despre meseriile pentru care e obligatorie o certificare (medicina, arhitectura, ingineri etc.) ci de „marea masa” a joburilor „generaliste”: vanzari, marketing, resurse umane, operatii, administrativ, IT, diverse joburi legate de productie etc. etc., care insumeaza, probabil, peste 80% dintre joburile pe care se fac angajari de tineri absolventi. Toate acestea necestita niste cunostinte tehnice specifice (sau chiar calificari) ce pot fi obtinute direct la locul de munca, „ongoing”, in timp relativ scurt (cateva saptamani, luni) si cu cheltuieli rezonabile din partea firmelor. Daca gasesc tineri absolventi civilizati, in care firma poate avea incredere, cei mai multi angajatori vor fi bucurosi sa faca ei investitia in „specializarea” respectiva si sa nu astepte inutil ca acestia sa vina deja calificati din facultate.

Dar peste 4-5 ani? Putem estima ce va fi la modă atunci? Ce e probabil să se menţină pe piaţă în acest timp?

Nu cred ca vom vedea vreo diferenta semnificativa fata de starea de lucruri descrisa mai sus in urmatorii ani.

Există meserii perfect valabile acum, dar care în câţiva ani ar putea dispărea? Care anume?

Nu cred. Poate doar cateva marunte si periferice, insa dintre cele care pot fi numite cu greu „meserii”. Daca in aceasta categorie („meserie”) le includem doar pe cele pentru care e obligatorie o certificare oficiala (adica recunoscuta de catre stat sau de catre alte organisme reprezentative) sau pentru care e necesara o experienta de cel putin un an in cadrul firmei, in postul respectiv, atunci aceste meserii nu cred ca vor disparea in urmatorii ani.

Dar meserii care în acest moment nu sunt bine închegate, însă ar putea fi foarte căutate şi profitabile mai târziu?

Nu stiu. Posibil ceva foarte legat de Internet.

Care specializări sunt căutate atât pe piaţa locală cât şi în străinătate?

In strainatate nu stiu la nivel de detaliu cum se intampla lucrurile. Oricum, si acolo absolventii marilor universitati sunt angajati pe aproape orice post pentru care nu e obligatorie o anumita certificare (de la universitate sau din alta parte), INDIFERENT ce specializare termina la universitatile respective. Astfel, un absolvent de istorie, de medicina sau de matematica e angajat imediat pe orice post de ziarist, vanzari, HR, marketing sau orice altceva.

Cam la fel se intampla lucrurile si in Romania: eu nu am vazut niciun angajator care discuta cu candidati tineri absolventi sa-i fi intrebat vreodata ceva legat de specializarea sau meseria respectiva la interviu. Celor de la Drept nu li se pun niciodata intrebari legate de Drept, cei de la Stiinte Economice nu sunt intrebati de Economie, si asa mai departe. Tot ce vor angajatorii e sa gaseasca tineri absolventi CIVILIZATI. Pentru ca restul, adica tot ce e de invatat legat de meseria in care intra, invata in firma. Daca sunt inteligenti si seriosi si responsabili, invata in cateva saptamani sau in cateva luni aproape orice trebuie facut intr-o firma pe un job la nivelul lor. Se cauta absolventi de la universitati bune (de stat), insa eu nu am vazut pe nimeni sa faca o diferenta semnificativa intre facultatile/ specializarile universitatii respective. De pilda, oricine termina Universitatea din Bucuresti e „etichetat” doar cu asta, indiferent daca termina Litere, Istorie, Chimie sau Stiinte Politice. Mai pe scurt, asa cum e si in strainatate, se „cauta” mai mult universitatile si nu specializarile (facultatile) din cadrul lor.

Care specializări aduc salarii bune?

Programatorii (softistii) sunt singurii care ies in evidenta, insa aceasta nu e o specializare legata de o facultate anume, de vreme ce oricine, indiferent ce universitate si ce specializare face, poate deveni programator de unul singur, ca autodidact, fara a avea nevoie de o scoala pentru asta. In rest, salariile primite de catre tinerii absolventi depind decisiv de impresia pe care o face candidatul la interviu si intr-o masura aproape nesemnificativa de specializarea lui.

Dacă aţi avea un copil, la ce facultate l-aţi trimite? (ţinând cont doar de acest criteriu: găsirea unui job bine plătit după absolvire)

Orice universitate buna (cea mai buna posibil), indiferent de facultate sau de specializare.

Discutiile din ultima vreme despre “managementul privat” la firmele (si institutiile?) de stat mi-a readus in minte prima mea mare recrutare pe care am facut-o pentru un astfel de client special. Cautam un director pentru o institutie importanta. Atat de importanta, incat in atributiile mele de head-hunter intra si iscodirea oamenilor principali ai statului (prim-ministrul, niste ministri, presedintii de la Parlament, liderii de partide etc. si chiar Presedintia) pe chestiunea respectiva si, eventual, obtinerea unui acord de principiu sau a unui compromis rezonabil. Dar nu asta a fost partea cea mai urmuziana dintre toate, desi au fost si aici cateva momente de suspans. Am vorbit si am “negociat” cu toti acestia, mai putin cu Presedintele, care l-a pus pe seful consilierilor sa discute “chestiunea”, desi era si el numai ochi si urechi si astepta informatiile intr-o camera alaturata. Nu a fost o recrutare obisnuita pentru mine, pentru ca nu am recomandat eu candidatii, ci mi-au fost “dati’. Vreo 12, adica cei care se “inscrisesera in concurs”, conform legii. O parte dintre ei erau chiar din institutia respectiva, ceilalti din afara. Eu trebuia sa-i evaluez, deci, si sa prezint “comisiei” concluziile mele, impreuna cu comentariile, obiectiile si recomandarile primite din partea oamenilor politici mai sus insirati.

Erau si cativa normali la cap printre cei 12, insa intr-o ingrijoratoare minoritate. Nu am loc aici sa descriu tot procesul acela halucinant si sinistru de la un capat la altul, cred ca nicio carte intreaga nu ar ajunge pentru asa ceva. Unul dintre “probe” a fost cea a “planului de management” (sic!). Candidatilor li s-a cerut, cu o naturalete dezarmanta, sa prezinte “comisiei” un “plan de redresare si de reorganizare a institutiei, urmat de unul mai detaliat de relansare”. Nici mai mult, nici mai putin! Si candidatilor li s-a parut un lucru normal, doar unul dintre ei s-a mirat putin, insa nici acela prea mult. Nu va puteti inchipui ce era scris in acele “planuri de management”. Dar nu acolo era grotescul, pentru ca aceia nu erau nici primii si nici ultimii manageri aspiranti care nu se prind ca se fac de ras. Apogeul cinismului a fost la sustinerea acestor „planuri” in fata „comisiei”. Si, mai ales, “dezbaterile” acesteia pentru departajarea castigatorilor. A fost un spectacol a carui amintire o voi lua cu mine in mormant. Niste prosti stand si argumentand in fata altora care faceau pe prostii… Se puneau intrebari, se cereau explicatii si lamuriri, se ridicau sprancene, se ducea degetul la tampla a gandire grea. Intr-o ora, “comisia” decisese deja cum trebuie salvata si apoi inflorita institutia. Insa nu a durat prea mult, pentru ca a sunat telefonul. “E Cotroceniul” – anunta secretara cu glas tremurat. Linsite deplina, numai bine cat sa se auda din receptor vocea aceea pitigaiata. Presedintele “comisiei” s-a ingalbenit, a zis “sa traiti, sigur ca da!”. Ceilalti au spus si ei “evident, sigur ca da, cum de nu ne-am dat noi seama de prima data…” si apoi s-a incheiat recrutarea si am plecat cu totii pe la casele noastre.