(o cronica subiectiva)

Pe vremea lui Ceausescu erau multe restaurante, mai ales in afara Bucurestiului si a zonelor turistice, in care nu puteai primi altceva decat o supa si cotlet de porc cu cartofi prajiti. Cineva glumea odata si spunea ca atunci “la haute gastronomie” era larg raspandita in Romania, cu aluzie la meniurile microscopice. Localurile in care gaseai mai mult de zece feluri de mancare erau considerate de mare “lux”: Casa Oamenilor de Stiinta (COS-ul) din Piata Cosmonautilor, Capsa, Casa Universitarilor de la Gradina Icoanei, Marul de Aur, Doi Cocosi si inca vreo cateva. Selectul era, din cate stiu eu, cel mai vestit dintre ele, si sa mananci acolo era aproape acelasi lucru cu a spune ca esti foarte bine vazut de catre Partid. Acum lumea s-a schimbat si doar in restaurantele foarte bune mai gasesti putine feluri in meniu.

Pana in 1986 restaurantul din Aleea Alexandru, aproape de Guvern (pe atunci Ministerul de Externe) era condus de catre celebrii frati Chivu. Nu era “cu circuit inchis”, insa zvonurile si vocile care coborau instinctiv catre soapta cand se vorbea despre Select ii tinea pe oamenii de rand departe de el. De la cei doi frati a fost preluat de catre cel care l-a si cumparat dupa Revolutie, si care il conduce si astazi.

Cred ca acea cladire a fost construita special pentru a fi restaurant sau sala de evenimente, pentru ca impartirea si dispunerea salilor si a teraselor sunt ideale pentru asa ceva. Etajul unde e restaurantul (la parter au facut un club ciudat acum) nu s-a schimbat cu nimic, arata exact ca atunci cand toti clientii erau “tovarasi”, tapisat cu celebrul lemn cafeniu, din alta lume acum, care era luxul suprem in materie de decoratiuni interioare comuniste. Insa e curat, luminos, spatios si aerisit, cu foarte multe flori naturale in glastre si in ghivece. Mesele sunt imense, cam de 2-3 ori mai mari decat cele din restaurantele capitaliste, si iti dau o senzatie foarte placuta de confort. Localul are trei terase, pe care cred ca le invidiaza orice alt restaurant din Bucuresti: una mica si intima la etaj, semiinchisa, alta superba, tot la etaj, si inca una la parter.

Zilele trecute am revenit la Select dupa mai mult de 20 de ani, pregatit sa dau piept cu un “monstru comunist” care a supravietuit pana in zilele noastre doar datorita clientilor fideli despre care se tot scrie ca il tin in viata: C. Vadim Tudor, Catalin Voicu, care nu a mai trecut pe acolo in ultimele saptamani, Octav Cozmanca, Hrebenciuc si tot felul de alti actuali sau fosti “locatari” ai sediului Guvernului, care e peste drum. Insa am cedat sentimental si m-a cuprins nostalgia de cum am intrat si le-am regasit pe toate asa cum le “lasasem”. M-a emotionat teribil sa revad pe mese castroanele mari cu supa si cum fiecare isi punea singur cu polonicul in farfurie, ca in taberele pionieresti, cand eram eu mic. Si m-a prins total nepregatit sa intalnesc o doamna chelnerita de 50+, absolut adorabila, zambitoare si dezinvolta. Tot personalul pe care l-am vazut la Select e format numai din doamne cam de aceeasi varsta, la fel de amabile si placute. Nu-mi aduc aminte sa mai fi vazut in alt restaurant o chelnerita de 50+, ca sa nu mai vorbim de mai multe, si toate amabile si placute. L-am recunoscut imediat pe patron cand l-am vazut. Mi-a reconfirmat ca tot personalul, de la bucatar pana la cei din sala, e cel pe care l-a preluat pe vremea lui Ceausescu, acum 25 de ani.

Clienti am vazut destul de putini de fiecare data cand am fost la Select. Cine e angajatorul unor astfel de personaje nu mi-a fost greu sa ghicesc. In sala mare se puteau distinge usor functionarii pe viata de la Guvern si de la alte institutii asemanatoare din zona – cei cu camasi in carouri albastru cu verde, cravate maro si veste tricotate pe deasupra. Cei mai multi pareau sa vina cu abonament, pentru ca erau adunati in grupuri mari si mancau toti acelasi fel de mancare, pe care nu l-am regasit in meniu. Ceilalti clienti, cu camasi albe, cravate asortate si fara veste tricotate, am inteles ca stau mai mult in saloanele mici, separate.

Meniul e lung la Select, am numarat peste 180 de feluri. Am regasit celebra cupa calda de pe vremea in care eu eram UTC-ist (un amestec de creier si limba intr-un sos de lamaie, cu hrean si putin usturoi), vechile valdostana, consome, limba cu sos remoulade, brasovence, stroganoff, supa cu galusti, jumari de somn, fudulii si maduvioare… In afara de cateva fructe de mare (pe care le mancau si comunistii avizati), nici urma de produs italienesc, frantuzesc, chinezesc, arabesc, japonez, fusion sau orice altceva e acum la moda. Si cu cateva mici exceptii (zacusca, mici, ciorbe etc.), nu gasesti aici nici mancarea noastra traditionala (taraneasca). Cred ca Selectul a ramas ultimul loc de pe pamant in care mai poti vedea “live” cam tot ce insemna culmea gastronomiei socialiste romanesti. Doar la Capsa te mai poti intoarce asa in timp, insa acolo nu au rezistat pana la capat si au mai cedat cate unui prosciutto, unei carbonara…

Sigur, am apucat sa gust din putine feluri inainte de a scrie aceasta cronica. Am insa convingerea ca cea mai mare parte a mancarurilor de la Select sunt facute in intregime de catre ei, in bucatarie, nu sunt luate de-a gata din rafturile pentru saraci de la supermarketuri. Portiile sunt “romanesti”, adica destul de mari. Am luat icre de crap si salata de vinete foarte bune, o cupa calda si saramura de pui cu mamaliga destul de bune si ele, o pomana a porcului, supa si inca un porc rezonabile si o vita foarte proasta (previzibil – se zice ca nu exista nici macar un singur loc in Romania pe vremea comunismului in care sa fi putut manca o vita buna). Evident, toate asortate cu la fel de celebrele figurine decorative sofisticate facute din morcovi, ridichi, praz si alte lucruri frumos colorate. Preturile sunt normale; cu mai putin de 100 de lei poti manca foarte bine, cu desert si cu un pahar de vin, daca nimeresti ceva pe gustul tau in meniul acela imens.

Chiar daca nu am descoperit inca la Select vreun fel de mancare pentru care sa vreau sa ma duc sau sa invit pe cineva in mod special, o sa revin mai mult din nostalgie, pentru ca imi inchipui un bucatar batran, cu pasiune pentru meseria lui si pentru lucrul bine facut, chiar daca a ramas demult si definitiv in alta lume. Si pentru venerabilele domane chelnerite, pentru castroanele de supa cu polonic si pentru ca patronul e tot timpul acolo, printre clienti. Adica mai degraba pentru o experienta sociala si sentimentala decat pentru una gastronomica.

(www.restograf.ro)

This entry was posted on Friday, April 23rd, 2010 at 3:03 pm and is filed under GB despre restaurantele bucurestene. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.