De cateva luni asist stupefiat la un spectacol grotesc si absurd care reprezinta esenta insasi a mersului lucrurilor in Romania de 20 de ani incoace si, fara indoiala, si in urmatorii.
Pe partea dreapta a strazii Beller sunt mai multe restaurante si cafenele, unele langa altele. Toate au primit aprobarea sa-si faca terase pe trotuar, cu aceeasi largime, din considerente democratice si estetice, spatiul fiind destul de ingust. Evident, aproape nimeni nu a ramas doar in perimetrul care i-a fost alocat. Din partea cealalta, dinspre strada, vine asaltul celor care isi pun masinile pe trotuar, asa ca, pieton fiind, trebuie sa-ti sugi burta ca sa te strecori pe acolo. Nici soferii nu sunt de invidiat, chiar daca strada asta e destul de lata incat sa poata rula cu usurinta cinci masini una langa alta. De multe ori, cand masinile sunt parcate perpendicular si chiar pe doua randuri, nu se mai poate merge decat pe o singura directie de mers, iar daca apare vreun autobuz, trebuie sa astepte sa se elibereze contrasensul ca sa poata avansa putin. Coada se intinde adesea pana la patinoarul Floreasca.
Intr-o frumoasa dimineata de august am asistat la o scena despre care am crezut, la inceput, ca face parte din turnarea unui film: trei masini de politie, pline ochi, se opresc in zona si oamenii Legii incep sa faca ordine pe partea dreapta a strazii. Dupa ce m-am dezmeticit, m-am dus sa-i incurajez, pentru ca si eu si ceilalti locuitori ai zonei ii asteptam de 20 de ani. “Felicitari, chiar daca v-a luat atata timp pana sa veniti. Sa-i amendati pe toti incat data viitoare sa-si aduca aminte si sa nu mai blocheze si strada si trotuarul!” “… aaa, stiti, noi suntem de la politia de sector si nu avem voie sa dam amenzi.” “Si atunci ce faceti aici?” “Le spunem soferilor sa respecte indicatoarele.” “Si daca nu o fac?” “Asta e… inseamna ca sunt nesimtiti.” De atunci, in fiecare zi sunt masini de politie pe strada Beller, de la prima ora a diminetii pana seara tarziu, si politistii se roaga de soferi sa nu parcheze ilegal. Multora le e mila de ei (de politisti vorbesc: “Sefu’, nu-mi faceti probleme, daca trece Chiliman pe aici si vede cum ati pus masina ma da pe mine afara.”) si parcheaza reglementar, insa nu toti au intelegere pentru bietii bugetari. Partea mai semnificativa din tot spectacolul e ca fac asta numai pe partea dreapta, si numai pe o portiune de o suta de metri, de la Piata Dorobantilor pana la prima straduta, la George Calinescu. Pe partea stanga nu numai ca e mai rau decat inainte, ci chiar politistii insisi isi parcheaza masinile in asa fel incat blocheaza trotarul, cot la cot cu ceilalti. E inutil de adaugat ca, daca oamenii lui Chiliman pleaca pentru cateva minute sa faca pipi, la intoarcere vor crede in primele secunde ca au nimerit pe alta strada…
Tags: guvernanti idioti
[...] Iacata unde sunt banii dumneavoastra (via George [...]
Am citit acest text de vre-o 10 ori!
Il gasesc de departe, din punct de vedere, sa spun asa “literar”, cel mai reusit articol al lui George!
Mi se pare la nivelul unor capitole din “12 Scaune” de Ilf si Petrov.
Foarte sincer, si foarte hotarit, i-as propune lui George sa mai aloce putin timp si sa editeze textul si sa incerce sa il publice !
Din pacate acesta eu unul din mult prea multele exemple de (ne)aplicare a legii pe spranceana. Probabil ca cei care parcheza acolo dupa cum ‘vrea muschii lor’ sunt mai ales coiosi ‘bazati’. Cu multa perseverenta si efort, demne ce-i drept de cauze mai mari, locuitorii zonei chiar i-ar putea determina pe cei de la primarie/circulatie sa aplice legea si sa-i amendeze zdravan pe ‘ilegalisti’. Sau ar putea aplica alte metode, folosind instrumente specifice precum chei, surubelnite…
Da, pacat ca asta e singura solutie…
GB
“Chiar daca va luat…” strada ca strada, dar GRAMATICA… tot pe strada?
despre ce vorbesti?
GB