In urma cu putin timp, Mircea Sarbu argumenta pe o pagina intreaga (articolul “Facultatea in pijama” in Business Magazin), cu argumente logice si coerente, cum ca invatamantul la distanta este nu numai plin de virtuti, ci si ca “educatia online poate schimba sistemul academic actual”, in sensul ca ii va putea lua locul din fata intr-o zi, nu foarte indepartata. Om de bun-simt, autorul si-a bazat intreaga constructie pe ipoteza de bun-simt ca, daca are sub nas un curs mai bun, studentul invata mai bine. Or, psihologia studentului nu e chiar la indemana oricui: nici a studentului insusi (actual sau fost), nici a profesorului pe care l-am auzit la radio: “Pai eu predau si la Stat si la Particulara. Ce, sunt mai prost cand predau la Privata?” si nici a vice-rectorului de la Spiru Haret, cu care am polemizat intr-o emisiune pe subiectul calculatoarelor care inlocuiesc profesorii. Si eu, om rational prin formatie, aveam acceasi convingere pana cand am vazut rezultatele unuia dintre rarele studii de anvergura care cautau sa gaseasca si explice criteriile care fac diferentele dintre universitati, sau, altfel spus, ce ii face pe studenti sa invete cu spor. Ei bine, in acel clasament, calitatea profesorilor (criteriu generic ce includea, implicit, si calitatea cursurilor) era abia pe locul al 5-lea, spre marea mea surpriza si spre parerea de rau a profesorului de la radio care afla, astfel, ca prezenta lui printre studenti e mult mai putin importanta decat isi inchipuie. Pe primul loc intre lucrurile care dau valoare unei universitati era calitatea studentilor. La inceput, acest cerc vicios (calitatea universitatii, care e, in fond, acelasi lucru cu calitatea studentilor ei, e determinata de… calitatea studentilor!) mi s-a parut un non-sens, insa m-am lamurit cand am citit pana la capat. Urma in lista prestigiul institutiei (tot un aparent cerc vicios), exprimat printr-o serie de indicatori calitativi si, apoi, spatiul fizic in care functiona universitatea: zidurile, curtea, bancile… adica atmosfera de acolo, cu alte cuvinte, care nu facea, insa, referire si la dotarile tehnice. Concluzia era ca studentul invata cu atat mai bine cu cat il pui intr-un mediu mai civilizat. Si invers… Intr-adevar, de invatat inveti si aprofundezi acasa, sau la biblioteca, asa cum zice si Mircea Sarbu, insa in universitate si la cursuri “inveti” sa fii civilizat, fara sa-ti dai seama sau chiar impotriva vointei tale. Cand studentul se vede inconjurat de oameni civilizati, pasionati de domeniul pe care au venit sa-l studieze, cand simte admiratia celor din jur pentru statutul lui privilegiat de membru al unei comunitati invidiate, cand trece prin aceleasi locuri prin care au trecut in sute de ani oameni despre care se vorbeste cu respect, atunci devine si el mai civilizat. In prima saptamana mai putin, in a doua mai mult, si tot asa, iar dupa cateva luni s-ar putea sa fie de nerecunoscut, cel putin cat timp e printre ceilalti si in interiorul universitatii. Si, fara sa-si dea seama, se simte obligat sa invete mai mult si mai bine. Si invers… Daca un om civilizat nimereste din intamplare intr-o multime alcatuita din oameni care nu au mai nimic in comun in afara interesului pentru pretul scazut al diplomei, care au ales acea universitate doar pentru ca era mai aproape de casa si pentru care e absolut acelasi lucru ca “studiaza” finante, marketing, drept, informatica manageriala, stiinte politice sau relatii internationale, care merg la cursuri intr-o hala in care inainte se asamblau tractoare sau se tineau sedinte de partid… ei bine, acel om incepe sa-si piarda civilizatia cu care a venit. In prima saptamana mai putin, in a doua mai mult, si tot asa, iar dupa cateva luni s-ar putea sa fie de nerecunoscut, cel putin cat timp e printre ceilalti si in interiorul universitatii. Sigur ca multi vor sari in sus si vor obiecta ca un om nu se (de)civilizeaza in cateva saptamani, insa aici e vorba doar despre comportamentul civilizat si nu despre toata mentalitatea, cu valori, principii, reprezentari, atitudini etc. Si orice schimbare incepe aproape intotdeauna cu comportamentul, restul vin si ele, dupa aceea. Sunt foarte putini studenti capabili sa invete singuri, in orice conditii. Daca ar fi asa, nici nu ar mai fi nevoie de universitati, cum spune si Mircea Sarbu; Internetul, YouTube, platformele de socializare si Spiru Haret ar fi suficiente. Cand dl Gaf-Deac afirma cu patos: “Noi, la Spiru Haret, avem o gramada de calculatoare, de aceea nu mai avem nevoie de atatia profesori.” (la Spiru exista un profesor la 150 de studenti, fata de media de la Stat de 1 la 20), asta voia sa ne faca sa credem. Insa eu cred ca el stie ca studentii invata din mandrie pentru grupul din care fac parte, dar nu o spune in public. De aceea sunt eu convins ca o universitate care si-ar selecta studentii, la admitere, in functie de cat de civilizati sunt, ar putea ajunge repede in Top 500.
O universitate care isi selecteaza studentii in functie de amindoua, cit de inteligenti si cit de civilizati sint, ajunge in Top 100 sau ce ar dori cei din Romania, in Top 500.
Uitati-va la rezultatele testelor de aptitudini (GMAT pentru MBA-uri, LSAT pentru facultati de drept, MSAT pentru Medical Schools etc.) si veti vedea ca universitatile din Top 10 sau Top 50 recruteaza numai studenti cu rezultate foarte bune la aceste teste.
Aceste teste quantifica foarte bine si nivelul de inteligenta.
De fapt, la o universitate de Top 20 mondial admiterea este foarte stricta iar dupa aceea viata este destul de frumoasa iar stressul este departe de a fi imens.
Asta partial pentru ca atmosfera este foarte degajata si civilizata, partial pentru ca presiunea nu este imensa si partial pentru ca ….nivelul mediu de inteligenta este foarte ridicat.
Selectia viitorilor studenti se face dupa teste standardizate, mentionate si de tine (as mai adauga SAT-urile pentru undergraduate, TOEFL la americani) dar ele nu sunt definitorii pentru acceptarea viitorului student. Pe langa un barem ce trebuie atins la testele standardizate, candidatul trebuie sa compuna un eseu de prezentare a propriei persoane, la acestea se adauga biografia, un formular cu activitatile extracurriculare pe care doreste sa le intreprinda in cadrul facultatii, recomandarile a cel putin 2 profesori, interviul la univestitate. Toate aceste etape contureaza o personalitate care trebuie sa aduca plusvaloare institutiei universitare. Viitorul student se va implica in tot felul de activitati in cadrul campusului si in afara acestuia. De asemenea poate sa-si intrerupa studiile pentru o perioada de timp (in general este cazul studentului european) pentru a calatori si a cunoaste alte tari si culturi. In cazul american acesta perioada de autocunoastere este premergatoare studiilor academice.
Sintetizand cred ca mixul civilizat si civilizator se compune din: studenti cu personalitati puternice, alaturi de staff-ul profesoral de calibru si sub influenta altor institutii culturale adiacente spatiului academic propriu-zis( teatre, sali de spectacole, muzee, cinematografe s.a.) si suprapus pe imaginea creata de univesitatea care a dat tarii / lumii personalitati influente in domeniul lor de activitate.
Marius, nu pot sa spun decit ca nu pot decit sa confirm ceea ce ai scris.
Si, apropos, nu se dezvolta un atasament puternic fata de Alma Mater de top?
… iar stressul este departe de a fi imens? Am oarecari indoieli. Profesorul Tanenbaum (Andrew, desigur) admite ca a resimtit un “soc cultural” cand a plecat de la MIT la Berkeley:
“Oh my goodness. Yes. It was so strange to be in an environment with people having I.Q.’s below 150 and where it wasn’t necessary to study 12, 13, 14 hours a day, seven days a week just to keep up.”
Asta mie mi-ar parea stresant
E drept ca acesta este un argument care pare sa-ti dea dreptate (nici Berkeley nu e chiar o scoala de cartier). Numai că dacă lui Tanenbaum i s-a părut lejer nu inseamnă că pentru marea majoritate scoala era mai putin stresant.
Cred ca civilizatia este factorul determinant al formarii scolare pentru perioada pe care o traim.
Datorita ‘exploziei stiintifice’ ceea ce inveti in anii de facultate devine foarte repede ‘depasit’.
Dupa anii de scoala ramai doar cu capacitatea de a invata (mai exact a stii sa inveti si ce sa inveti in termene foarte scurte) si comportamentul uman care iti defineste gradul de civilizatie pe care il ai.
Daca imi aduc bine aminte cred ca ‘diferentele de civilizatie’ sunt cele mai frecvente sintagme pe care le gasim in presa de toate tipurile si limbile. Potentialul de inteligenta institutionala / zonala / nationala vine mereu ‘dupa’ multi alti indicatori.
Ref la Spiru Haret: “Cel mai profitabil business din Romania: Universitatea Spiru Haret a castigat 50 mil. euro, anul trecut avand marja de profit de 48%” (articol din Ziarul Financiar -23.10.2009)