Articol publicat in Capital 9 iulie 08
Multi dintre cei cu care ma intalnesc, si mai ales tinerii, sunt convinsi ca au avut ghinion in viata si ca, iata, tocmai ei au nimerit intr-o firma in care lucrurile nu merg “asa cum ar trebui”. Adica: pe multe posturi sunt angajati oameni banali din punct de vedere profesional sau chiar incompetenti, nepotriviti cu jobul la modul general; avansarile se fac pe criterii subiective; un nou sef schimba mai multi oameni buni ca sa puna pe altii adusi de el, cu nimic mai grozavi decat cei de dinainte; unii fac compromisuri de neimaginat ca sa atraga atentia sefilor si sa promoveze mai mult si mai repede; managerii confunda adesea cardurile personale cu cele ale firmei; colegi care muncesc mai putin si carora nu le pasa de firma au salarii mai mari; cei cu tupeu sunt trimisi la mai multe traininguri si primesc cele mai mari birouri si cele mai sexy secretare; unul isi ingrijeste cu mare atentie masina pe care o are de cinci ani, iar colegul lui primeste una noua dupa ce a busit doua numai numai in ultimele 3 luni; se iau decizii inexplicabile, care, apoi, se schimba de la o zi la alta. Si lista poate continua asa, pe multe pagini…
Cu greu reusesc sa-i conving pe “ghinionisti” ca asa ceva e normal, adica astfel de lucruri se petrec zilnic in mai toate firmele, fie ele mici sau mari, multinationale sau antreprenoriale, romanesti sau straine, si ca acelea in care nu se intampla sunt rare, ba chiar foarte rare exceptii. Sa cauti cu tot dinadinsul o firma care sa arate ca acelea din exemplele de la MBA e ceva aproape utopic si poate fi o mare pierdere de vreme si o sursa sigura de angoase si de insomnii. Unii sunt socati cand li se spune, sau cand isi dau singuri seama, ca in firma se cunoaste bine aceasta situatie, insa mai-marii companiei isi beau cafeaua la fel de linistiti ca inainte si nu fac eforturi speciale ca sa “indrepte” lucrurile. De fapt, daca o companie si-ar pune in “minte” sa ajunga perfecta din toate punctele de vedere aproape sigur ar trebui sa cheltuie mai multe resurse decat ar putea castiga. Poate doar un PFA sa-si propuna asta, sau, hai sa zicem, o firma cu trei-patru angajati, insa nu una cu o suta sau cu o mie. Nu perfectiunea in sine e obiectivul firmei, ci profitul, cum o fi el in plan: pe termen scurt, mediu sau lung. Pentru multe companii, mai ales pentru cele foarte mari, poate fi mai periculos sa fortezi lucrurile daca ti-ai atins deja obiectivele. Daca firmele pot ajunge in acest fel acolo unde si-au propus, inseamna ca asa merg lucrurile pe lumea asta. Totusi, ce deceptie sa descoperi “normalitatea” abia dupa cateva schimbari de job…
Tags: job ideal
Am zambit…..
Am zambit pentru ca imi suna foarte cunoscut.
Surprinzator este ca foarte multa lume alearga dupa mirajul companiei ideale si, chiar mai mult, simt ca oriunde e mai bine decat acolo unde lucreaza. Cred totusi ca sub astfel de pretexte se ascund alte frustrari, mai profunde si poate mai grave.
Atunci cand jobul tau ingemaneaza o pasiune sau ajungi sa-ti faci treaba cu placere (automotivare…) astfel de “conditii nedrepte” devin minore ca importanta. Pe de alta parte, daca te angajezi doar ca sa ai de unde sa iei un salariu, orice constrangere devine o nedreptate (chiar daca e corecta din punctual de vedere al celorlalti!), iar micile “avantaje” sau mijloace de motivare devin neinsemnate.
Totodata, e adevarat ca astfel de situatii sunt generate de cultura si de caracterul oamenilor (nu numai al angajatorului sau al superiorilor). Orice organizatie face parte din lumea in care traim! Unii muncesc foarte mult ca sa obtina ceva, altii se straduiesc poate din rasputeri si nu obtin ceea ce isi doresc, iar altii pur si simplu se nasc norocosi. Iar de aici putem porni alta discutie: tine de nedreptate, de democratie, de fatalitate, de aptitudini…
Eu cred ca tine de adaptabilitate la cultura exitenta, de scara proprie de valori, de meritele proprii si de capacitatea de a obtine ceeace te motiveaza. Sa nu uitam ca pe masura ce o organizatie e mai mare, ea devine mai opaca. In plus, totul se masoara in “costuri”. Nu e folositor sa te plangi, ci sa demonstrezi ca meriti mai mult si sa o ceri. In ambele cazuri vei fi vazut! In primul caz insa vei atrage atentia asupra a ceea ce nu faci bine….
Iar daca te simti nedreptatit, esti un om valoros si nu transmiti, probabil frustrarile vor ramane, se vor acutiza si vei sfarsi prin a schimba job-ul si a ajunge in aceeasi situatie.
… si intotdeauna trebuie sa soliciti ceea ce consideri ca meriti tu, nu ceea ce are altul si tu nu… Trebuie doar sa gasesti momentul propice.
E bine ca cineva le spune tinerilor adevarul. Si eu am avut niste socuri la inceputul carierei, in firme f.mari, celebre in toata lumea, cu gardul vopsit afara, dar cu leopardul bine-merci inauntru. Pe urma m-am obisnuit cu ideea.
Trebuie sa incercam sa imbunatatim lucrurile in jurul nostru, dar nu sa ne facem din asta scopul suprem al vietii…Important este sa iei ce e bun din fiecare experienta.
Eu cred ca un adevarat profesionist sfarseste prin a se impune in final, oricat de imperfecta ar fi organizatia in care ajunge sa lucreze. Nimeni nu se va dispensa de un om care isi face treaba bine, are rezultate bune si aduce profit. Sau gresesc?
Partea proasta este ca in Romania profesionistii adevarati sunt atat de putini! Si nu ma refer neaparat la directori, desi ei dau tonul.
Partea si mai proasta e ca firme cu totul neprofesioniste au profit si rezista pe piata.
Sa luam de exemplu o firma de antreprenoriat in constructii. Nu respecta contracte, nu face treaba de calitate, angajeaza o firma de constructii care la randul ei lucreaza de mantuiala, depaseste termenul de predare cu cel putin 50%… Sau un arhitect sef de catedra la Institut care face atat de multe gafe incat te intrebi cum a ajuns acolo…Sau un dentist, sau un instalator….sau…sau…sau… Unde sunt profesionistii in Romania, ca eu personal ma lovesc doar de neaveniti.
Draga Georgeta, asa se intampla in filme, intr-adevar! In realitate ceva mai rar, insa… Majoritatea firmelor si a angajatilor isi imbunatatesc performantele si comportamentul numai impinsi de la spate (de catre concurenta, in primul rand). Altfel spus, singuri nu se vor schimba niciodata intr-un sens care necesita o cheltuiala sociala.
GB
Da, stiu ca asa este. Concurenta si…Guvernul sunt cele care ar trebui sa regleze lucrurile. Pentru ca firma de antreprenoriat la care ma gandesc a intrat in Romania bazandu-se pe ‘’slabiciunile sistemului”… Dar mai e un aspect care tine de mentalitate, de optiuni personale, de respectul pe care-l are fiecare fata de sine.Pana la urma, lucrul bine facut este (si) o reflexie a self-respect-ului.
George Butunoiu in legatura cu ce ii spui Georgetei ai partial dreptate pentru ca uneori e vorba aia, ” Viata bate filmul ! ”
Va rog, nu-mi spulberati iluziile, mai lasati-mi doua zile de inocenta…:)
Serios vorbind, si trecand peste ironii, adevarul e pe undeva pe la mijloc, ca-ntotdeauna. Functioneaza, in firme ca si in natura, ca si in viata, legea compensatiei. (Sau parca era o proportie de 20% vs. 8o%!?)
[...] Cum cred angajatii ca e in alta firma… [...]
uau…cat de usori poti smulge aplauze de la niste persoane care vad din niste ironii banale, sceptice chiar maxime si motto-uri de viata.Din pacate este plina lumea/tara de oameni ca dl GB, la fel sau poate mai dotati intelectual care nu au avut sansa de a ajunge la un asa nivel…din considerente strict legate de..noroc. Felicitari dl-ui Gb pt ca a stiut timpul si locul cand sa faca ceva..altii , mai tineri,nu sunt atat de norocosi sa fi putut trait vremurile acelea in care 90% din idei devin corporatii etc..
iata cum un om cu studii in fizica nucleara este head-hunter in cel mai banal domeniu privat- hr-ul(poveste lunga- am un “dinte” impotriva hr) .Ironia este ca acum cei ce-si cauta un job se lovesc de paralelismul domeniului studiat cu cel pe care vor sa profeseze..din cauza reorientarii f rapide a pietei..se sting usor vremurile in care un ing horticultor ajungea marketing manager etc..
in fine..ca sa pun si eu niste intrebari..cum ar putea un tanar absolvent de facultate sa devina tinta head-hunterilor?cum sa-si inceapa cariera si cat timp sa astepte eliberarea unui post mai bun intr-o multi-nationala cand oamenii de acolo(in general neproductivi)sunt lipiti cu aracet pe scaune?
Cam de cati ani ar avea nevoie sa-si asigure un job respectabil si bine platit?Pp ca peste 5-6-7..ok..si cum rezista pana atunci?toti spun de cresterea majora a salariilor ..hmm..unde?am studiat piata destul de mult si un salariu de tanar absolvent de facultate se invarte intre 8-10- max 15 mil lei vechi….
Nu ricosez in latura sociala..dar cum poti dintr-un astfel de salariu sa-ti platesti o chirie (300-350 E o gars;450-500 e un apart de 2 camere)plus mancare, facturi si alte cheltuieli..sa incepem sa lucram din facultate?ca si ce?op sondaje 3 mil pe luna?nu..in nici un caz..aici subscriu la ideea cu lucratul in timpul facultatii in depozit nu ajuta pe nimeni…oricum de aici ricosam iar in social- in conditiile chiriilor pana acel om (daca are nervii si rabdarea supra-naturale)ajunge dupa cei 5-6-7 ani de locuit in gen camin studentesc permanent(3 insi in gars;4-5 in apart )pe o pozitie de middle-manag…nu stiu cine ar putea sa mai ofere performanta suficienta in astfel de conditii…
Ideea este ca astfel de povesti de succes sunt exclusiviste..cine a trait anumite timpuri si a sesizat clipa..cine a avut “ajutor” etc ..s-a descurcat si se descurca…dar pt noi ceilalti care pornim de la 0..?as vrea sa aud si o astfel de poveste mai actuala ..dar la modul concret…stereotipuri ca multa munca si ambitie le cunoastem prea bine..
Astept sugestii…nici macar raspunsuri..
Multumesc
(pentru alecs) – Sa-ti dau niste sugestii, desi nu cred ca acestea te intereseaza (pari sa stii dinainte raspunsurile si sa nu ai vreun dubiu) ci doar sa spui ce ai pe suflet.
- cu foarte rare exceptii, niciun tanar absolvent nu e o potentiala tinta in head hunting (executive search); mai mult, destul de rar cei sub 30 de ani sunt astfel de tinte.
- daca chiar vrea sa castige bani multi, aproape orice student poate castiga mai mult de 1,000 de Euro / luna ca angajat (software, vanzari etc.) sau, uneori, ca antreprenor. Sunt destui studenti programatori care castiga 1,000 de Euro / luna, sau chiar 1,500 dupa 1 an de experienta.
- nu stiu cat esti la curent, insa statul singur intr-un apartament, sau chiar intr-o garsoniera, e un “lux” pentru multi tineri chiar din SUA sau din Europa Occidentala, ca sa nu mai vorbesc de tarile mai sarace, asa, ca noi. Multi se considera norocosi daca reusesc sa se mute singuri, in marile orase, dupa varsta 30 de ani
GB
-Intr-adevar, vroiam mai mult sa spun ce am pe suflet vis-a-vis de mediatizatele povesti de succes, baloane de sapun aruncate peste tot.
-evident, adevarat ;
-Iarasi adevarat, daca vorbim despre IT; la partea cu vanzarile un procent infim reusesc asa ceva in realitate – sunt multi care spun minciuni pana ajung sa se creada pe sine insusi. Da, domeniul IT este f bine platit si la noi, ne apropiem de 50-60 % din salariile din vest pe posturi similare.Cunosc persoane care castiga si 2000 E dupa aproape 3 ani de experienta in IT, programare soft-software ca sa zic asa, adica web-design si implementare combinate cu ERP.Si totusi se rezuma la Php, MySQL, un pic de Apache si rareori putin Oracle, ca este mai greu.Adica s-au concentrat pe ce se cauta/se vinde nu pe ceea ce este mai greu..e si logic de altfel.
Dar IT-ul este complet separat de alte domenii.Sunt ei si ar mai fi un procent sub 5% din absolventii economisti din finante banci,contabilitate, cei care chiar au invatat serios in 4 sau 5 ani de facultate si au crescut in ochii unor profesori ce le-au dat o recomandare pt un job ceva mai bine platit intr-o firma mare sau chiar la stat(Fisc, CNVM etc).
Revenind la IT..in cazul asta ne facem cu totii programatori?ca sa castigam mai bine?inainte nu era chiar la indemana oricui domeniul, astazi sunt tot mai multi..dar e practic discriminare in diferentele de salarii.Ei sunt cei care cresc media salariilor la tinerii profesionisti..dar media aceea se face si cu angajatul din call-center care castiga 8 mil.
Dar cand scapi de lucrurile astea incepi sa uiti cum a fost..prezentul si viitorul sunt mai importante decat trecutul..
In fine, de ce am lansat comentariile pe blogul dvs in prima instanta..?Aveam altceva de spus dar m-am abatut de la subiect.
Sa zicem ca inteleg companiile de h-h, dar pe cele de recrutare nu.Din experienta mea si a altora un astfel de intermediar nu aduce nimic bun, se creeaza doar o interpretare gresita a ceea ce vrea viitorul angajat de la o firma si viceversa..asta pt ca nu exista in aceste firme de recrutare persoane competente pe domenii ci doar psihologi si sociologi,foste educatoare.. ce se bazeaza pe princii puerile de psihologie in recrutare, gen desenatul copacului pt un post in analiza financiara…
-perfect adevarat intr-o oarecare masura..este si o problema de alegere acolo, iar cei ce-si permit o casa nu si-o cumpara pentru ca nu este chiar rentabil..chiriile sunt mult mai mici (in raport cu veniturile) chiar si isi permit sa-si canalizeze economiile in alte directii..sunt multi care isi strang dupa zeci de ani multe zeci de mii de $ si nu au avut niciodata o casa in proprietate.
-Sper sa transformam aceasta polemica intr-un dialog constructiv pentru cineva, oricine, eu sunt multumit ca mi-ati confirmat (voluntar sau nu) faptul ca 99.99% din povestile acelea de succes mult mediatizate sunt false si practic imposibile.
Draga Alecs, dreptate/echitate exista, posibil dar putin probabil totusi
, numai in ceruri! Aici, pe pamant, e o lupta, surda sau nu, pentru existenta. Iar GB cred ca asta incearca sa ne spuna noua, celor mai putin experimentati, mai putin ‘trecuti prin ciur si darmon’: asta-i viata, luati-o ca atare, adaptati-va.
Eu spun ca nu se poate sa ai totul dintr-o data, iar cei tineri nu au rabdare sa construiasca, vor totul repede, ca-n desenele animate sau ca in telenovele.
Exista, in societatea noastra, multi imbogatiti peste noapte… dar nu ne putem imbogati cu totii asa, e clar. Cei mai multi trebuie sa munceasca mult si sa rabde multe, sa sufere chiar. Stiu oameni care au ajuns acum la o anumita bunastare, dar care stiu si ce inseamna sa-ti fie foame si sa nu ai bani sa-ti cumperi mai mult de un kg de rosii si o paine, si alea sa-ti ajunga doua zile, care au stat la camin cu anii, oameni care au pornit de la zero, cum spui tu, si au reusit sa faca ceva folosindu-si mintea si bratele. Intre timp s-au bucurat ca sunt sanatosi, ca pot sa vada soarele si iarba, ca pot sa se plimbe de mana cu persoana draga, la fel de saraca si ea, ca pot sa savureze o carte buna…
Sunt multe activitati in care se pot scoate bani. Cu totii ne gandim la IT, vanzari sau banci. Dar stii cati bani poate castiga un zugrav,faiantar,rigipsar, instalator, tamplar, etc. care-i foarte bun in meseria lui? Eu va spun ca mai multi decat ati crede.
Salutare, George
si ma bucur ca te-am regasit.
Asta vara, am venit la tine la un interviu,
pentru un post de organizator de evenimente.
Mi-a placut aerul vechi de la tine din birou
si catelusul cel negru din hol.
Din pacate, nu am reusit sa te conving
ca sunt persoana potrivita pentru
jobul respectiv, dar apreciez faptul ca m-ai sunat ulterior
ca sa-mi spui ca “soarta fuse cruda de asta data”,
promitandu-mi ca-mi vei pastra CV-ul (paun) in baza de date.
am sa-ti dau o veste buna: m-am angajat de vreo doua luni
si in sfarsit fac ce-mi place:
redactare web, copywriting si multe altele.
Sper sa mai “vorbim” pe bloguri
si sa auzim numai de bine!