GB

Ai intuit bine, despre aia era vorba! Nu-ti atribui, totusi, merite exagerate pentru ca era destul de previzibil, lucrul acela e intotdeauna primul pe lista explicatiilor bizareriilor comportamentale (si nu numai comportamentale).

GB

Si eu cred ca GB a vrut sa zica faptul ca intr-o anumita situatie particulara (probabil in amor), respectivul se comporta copilareste.

Unele lucruri nu pot fi controlate de nimeni. Omul perfect exista doar in societati totalitare. Intr-un fel, imi pare rau ca oamenii au devenit aproape robotizati (cel mai tare in vest); sigur, asta duce la progres tehnologic, dar, vai, sufletul, unde e sufletul…

Pai da, perfectiunea e doar o aspiratie, toti au un calcai al lui Ahile, chiar si cei mai inteligenti se comporta paradoxal cand e vorba de sentimente, nu? In popor exista o vorba: ”maica, pe cat e de destept, pe atat e de… lipsit de inteligenta”! (M-am exprimat eufemistic, am inlocuit cuvantul urat cu o sintagma mai putin ofensatoare).

Intr-adevar, de la un anumit nivel in sus, aproape toti sunt inteligenti, insa asta nu inseamna, automat, ca si abilitatile lor sociale, in sensul cel mai larg, “tin pasul” cu aceasta inteligenta. Exemplu: am un prieten foarte bun caruia ii admir (si invidiez) foarte mult inteligenta si toate reusitele pe care le are, insa, in anumite situatii, foarte particulare, se poarta absolut copilareste (in sensul rau al cuvantului), penibil, caraghios, idiot de-a binelea, si asta de 17 ani de cand il stiu. Nu e numai parerea mea; toti cei care ii suntem prieteni ii spunem asta de ani de zile (chiar cu cuvintele de mai sus), insa degeaba!

GB

Asta da modestie?!
Daca plecam de la o simpla ipoteza cum ar fi aceea ca de la un anumit nivel in sus vorbim de oameni inteligenti, atunci poate ca va trebui sa recunosti ca, din cand in cand, tocmai aceste tertipuri prin care “cineva” reuseste sa-ti capteze atentia, te ajuta sa ajungi sa cunosti si sa apreciezi oamenii inteligenti pe care probabil ca-i “vanezi”.

Monica

Mai intai, o paranteza: cand decizi ca ai nevoie de o strategie, AUTOMAT iti stabilesti si perioada pe care o acopera (termen lung / mediu / scurt – desi a mai comentat cineva aici ca strategia e numai pe termen lung, lucru cu care eu nu prea sunt de acord).

Presupunand ca in firma mea au fost calculate corect, ar trebui sa stiu cand e avantajos sa ma intalnesc cu cineva si cand nu (cand beneficiile sunt mai mari decat costurile, adica decat resursele alocate: timp, locatie, alta oportunitate pierduta etc.)

Peste aceste interese ale firmei (mai usor de cuantificat si de calculat) se suprapun interesele mele personale. Fiind in pozitia privilegiata de unic actionar, pot sa-mi permit sa fac lucruri care sunt impotriva interesului firmei daca eu personal vreau sa fac acele lucruri, macar din cand in cand…

GB

Iti multumesc pentru ca mi-ai raspuns. Iata explicatia mea in cele ce urmeaza, cu precizarea ca scopul intrebarii “cum ramane cu orientarea?” este sa inteleg cum se combina, si cu ce rezultate, (ma refer aici la concluzia din articolul tau) la nivelul tau, ca manager (si actionar) perspectivele provenind din orientarea companiei tale atat catre actionari cat si catre stakeholderii companiei.

In mesajul anterior am aratat cum am inteles eu si cum am interpretat pozitia ta fata de eficientizarea timpului tau, bazandu-ma pe afirmatiile facute in articol si am tras concluzia ca esti adeptul ideii ca managerul trebuie sa creeze profit pentru actionari. Ceea ce, in continuare, ne-a condus, la definirea unei orientari pozitive catre acest curent de opinie, care, in mod firesc, isi gaseste un corespondent la nivel declarativ in articol.
Altii sustin ca, dupa o analiza atenta a contextului, managerul ar trebui sa vizioneze strategii pe termen lung si sa “includa” interesul clientilor, al angajatilor, colaboratori, parteneri, etc. intr-o perspectiva de interese financiare comuna, chiar daca pe termen scurt asta ar afecta intersele actionarilor.
Ajuns aici, daca as fi fost interesat sa te intalnesc, m-as fi pozitionat in a doua categorie, insa nu am simtit, din acest articol, ca, declarativ, interesele mele ar avea sansa de a fi luate in consideratie, motiv pentru care, personal, imi pun intrebarea simpla: ar merita sa fac eforturi pentru a fi intalnit de un head hunter lipsit de aceasta orientare? Adica este exact afirmatia ta, intoarsa pe dos. Nu stiu, pentru ca mai intai trebuie sa-mi confirm ipotezele. De unde si explicarea scopului meu, vezi mai sus.
Ca urmare, ti-am adresat intrebarea in legatura cu orientarea ta (a firmei pe care o manageriezi)fata de una din aceste doua conceptii.
Articolul tau m-a facut sa ma intreb, in final, din ce motive inca nu mi-am definit personal profilul head hunterului care sa ma puna in valoare exact cand am nevoie? Pentru ca, in definitiv, eu platesc atunci cand mi se factureaza, indiferent pe ce parte a baricadei sunt.
Cu scuze pentru cuvintele multe, pentru ca mi-ai cerut sa-ti explic.

Iti multumesc pentru raspuns,

Laurentiu.