“Un roman este, de cele mai multe ori, mai bun decat un strain; insa doi straini sunt, intotdeauna, mai buni decat doi romani”. Asta a fost replica spontana, memorabila prin simplitatea ei, spusa cu naduf si cu nedumerire ontologica de catre un francez simplu si obosit, care se straduie, de zece ani, sa faca mica sa firma din Romania sa mearga mai bine. Fiecare dintre angajatii sai este foarte bun, directorul e bine pregatit si serios si, totusi, ceva ce scapa logicii de business se intampla: rezultatele sunt, sistematic, mai proaste decat bunul simt ar spune ca trebuie sa fie. De cate ori a trimis cate un roman sa lucreze pentru cateva luni la filialele lui din Anglia si din Grecia, acesta a iesit in evidenta. Pe drumul de intoarcere, insa, se produce ceva, o reactie ciudata, care schimba lucrurile.

Unde se “evapora” o buna parte dintre calitatile individuale ale romanilor cand acestia se aduna in grupuri, fie ele mici de tot sau mari, in firme sau chiar in guverne? Eu am o explicatie simpla: Romania este tara cu cel mai redus indice de incredere generalizata din Europa, si asta de multi ani la rand. Statistic, un roman se asteapta (de cele mai multe ori fara sa constientizeze) ca 9 din 10 conationali ai sai sa aiba ceva de ascuns fata de el, sa incerce sa-l minta, sa se poarte urat cu el, sa-l insulte, sa profite de el sau sa-l insele intr-un fel sau in altul.

Esti “programat” pentru asta la piata, in relatiile cu cu vecinii de bloc, cu sefii si cu subordonatii, cu clientii si cu furnizorii, cu Parlamentul si cu Justitia etc. Reactia instinctiva este de aparare si, omeneste, de razbunare; mergi la alegeri nu ca sa votezi pentru cineva, ci impotriva altuia, te straduiesti sa pacalesti Statul chiar daca nu ai niciun profit din asta, pentru ca ai certitudinea ca si el te pacaleste pe tine.

Daca nu esti platit atat cat crezi ca ai merita, asta e sigur pentru ca angajatorul vrea sa te exploateze si sa te umileasca. Cand iti gasesti alt loc de munca, cu un salariu mai mare si cu o masina mai buna, nu te poti desparti simplu de el, ci trebuie sa-i trimiti un mesaj ironic, cu cc la ceilalti colegi si, uneori, chiar si la cativa clienti. Eventual, daca poti sterge si niste fisiere importante in ultima zi de lucru, e si mai mare satisfactia.

Ce conteaza ca patronul acela nu mai doarme noaptea gandindu-se cum va plati chiriile si salariile, ca s-a imbolnavit de ulcer si ca nevasta l-a parasit pentru ca vine zilnic acasa la zece noaptea? Nu, el trebuie pedepsit exemplar; daca nu pentru altceva, atunci macar pentru ca nu a fost mai destept incat sa faca firma sa fi mers mai bine. Mergi la un interviu? Deja tu si angajatorul v-ati pus pe pozitii adverse, probabil fara sa va dati seama. Instinctiv te astepti ca cel cu care stai de vorba sa incerce sa te umileasca sau sa te pacaleasca, dupa cum el se asteapta sa il minti si iti pune tot felul de “capcane” ca se te prinda.

Ti se face o oferta mai mica decat te-ai asteptat? In niciun caz nu spui “Va multumesc pentru ca m-ati ales pe mine, insa…”. Fa-l sa plateasca afrontul: “Vai, ma faceti sa rad …”. Ai un sef roman, mai destept si mai bine pregatit decat strainul care a fost inaintea lui? Sigur e ceva dubios la mijloc, bunele lui intentii sunt doar de fatada, trebuie aplicate urgent niste masuri preventive de aparare si de discreditare a “inamicului”. Masuri de aparare pe care deja si le pregateste si el fata de tine, instinctiv. Suna cunoscut?

Tags: cultura, incredere, mentalitate, neincredere, razbunare, relatii sociale

This entry was posted on Tuesday, July 1st, 2008 at 1:15 pm and is filed under Articole. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.