Am un prieten olandez care de 15 ani se straduie sa-si creasca o mica afacere cu medicamente in
Pe fiecare le stie pe de rost: ce fac, cum, cat, cu tabele, grafice viu colorate, doar despre cea din
In Bucuresti a avut multi directori generali: si mai tineri si mai batrani, si cu salarii mici si cu bonusuri mari, cu salarii mari si cu bonusuri mari; pe unii i-a luat de la faimoase corporatii multinationale, pe altii de la business-uri antreprenoriale, insa rezultatele au fost aproape identice, de fiecare data.
Ultimul director, un strateg desavarsit, cu diplome de MBA si de multe alte feluri, a condus vreo doi ani, cu leafa de multinationala si cu bonus de antreprenor. Om cu carte, nu i-a scapat niciun curs nou aparut pe piata: management strategic, marketing strategic, strategic thinking, HR strategic, ba a fost chiar si la conferinta despre strategie a lui Porter din toamna asta.
Deoarece a trebuit sa vina cu bani de acasa, pentru ca afacerea era aproape de faliment, prietenul meu s-a hotarat sa-l schimbe pe director si, pana isi va gasi unul nou, s-a mutat la Bucuresti sa-si conduca direct afacerea, cu speranta ca se va lamuri ce se intampla.
S-a instalat in biroul fostului director si, om gospodar fiind, a inceput sa-i aranjeze lucrurile. Cand a deschis primul dulap, era cat pe ce sa-i cada in cap vreo zece rafturi ticsite cu hartii, dosare, cutii, cutiute, caiete si o gramada de mape, frumos colorate si legate cu elastic. Curios, a inceput sa le scoata si sa se uite la ele, la intamplare. A gasit niste faxuri cu oferte de papetarie trimise directorului din ‘94, niste poze cu copiii directorului din ’96, felicitari de Craciun pentru directoarea din ’99, prospecte de barci cu motor, probabil ale directorului din 2001, rezultatele unui test de sarcina ale directoarei din 2003, si multe altele.
A plecat sa isi caute biroul, convins ca asistenta l-a trimis, din greseala, in alta camera. Insa toata lumea a insistat ca acela a fost dintotdeauna biroul directorului general, asa ca s-a intors ingandurat si resemnat. Fiind un om bun la suflet, m-a rugat sa-l ajut pe fostul director sa-si gaseasca un job bun, lucru usor de facut, probabil, avand in vedere CV-ul sau impresionant. Insa eu, om cu prejudecati, cred ca voi ezita destul de mult inainte de a trimite unui client un absolvent de MBA care isi tine asa ceva prin sertare…
Tags: , cultura, head-hunter, head-hunting, manager, mentalitate, recrutare
Prejudecati de head-hunter
Cand investesti atat de mult timp in dezvoltarea personala, probabil ca nu-ti mai ramane si pentru dezvoltarea companiei. Cred ca directorul respectiv nu a avut timp sa se uite prin dulap, ocupat fiind cu cursurile.
De la prejudecata…la precautie.
Prima si intaia data cand am citit articolul, mi-a fost jena, ca marketer. Da bine in CV sa ai cursuri peste cursuri si supercalificari. Eu consider insa, ca este mai important sa cauti sa dobandesti NOI cunostinte, sa cauti bibliografii interesante, oameni interesanti, sa dialoghezi cu lectorul tau, si in primul rand, sa aplici ceea ce ai studiat . Adevaratul CV al acestui domn l-ati facut dvs, scurt, si in cateva randuri. Credeti ca este musai ca, o data luata DIPLOMA MBA, sa fii si un profesionist? Unde este pasiunea, daruirea pentru meseria asta, atat de frumoasa? Pe mine m-a intristat acest articol, care NU este o poveste…
RE: De la prejudecata…la precautie.
Silviu a raspuns foarte “la obiect”: self-development-ul (pentru tine) e una, organisational development (pentru companie) e alta. Cateodata astea doua au obiective si solutii care coincid, alteori se suprapun partial, iar, de cele mai multe ori, dupa parerea mea, au foarte putine in comun. Un HR manager care minimalizeaza diferenta dintre ele e rupt de realitate, la fel cun e si unul care incearca sa le suprapuna fortat. Si, va asigur, am vazut multi “visatori” in HR…
GB
RE: RE: De la prejudecata…la precautie.
Domnul Profesor, asa este. Cu mentiunea ca, in loc de… articole si comentarii, ar fi trebuit sa scrie: ACADEMIA G.B. Nu e o idee rea. Cat la suta se aude vocea omului de la HR? Daca se aude. Eu stiu un… “‘cineva” care a facut zob o firma. Si-a sters din CV instantaneu chestiunea, dar din memoria omului nu o poate sterge. Si lumea business-ului e mica, plina de ecouri. S-a mutat cu soacra cu tot in celalalt colt al tarii… are vad mai bun! Dar a avut si un patron, pe care a doua oara, nu vrei nici sa il visezi. Am o recomandare… speciala pentru concurentul meu: un director ca cel din exemplul dvs, timp in care (de atatia ani!) eu imi consolidez pozitia AICI, iar tu intri pe piata CAND si CUM vreau eu. Pentru ca am eu grija, doar ai piata externa, nu? . Peste 2 ani, fix, va avea din nou… probleme cu “sertarele”, ma ocup personal…
RE: RE: RE: De la prejudecata…la precautie.
???
RE: RE: RE: De la prejudecata…la precautie.
Huuuhhh?
Omul sfinteste locul!
Eu cred ca este o problema de ATITUDINE. Ma intreb cat de interesat esti, atunci cand iti doresti sa-ti faci treaba bine sau sa lasi ceva bine facut in urma ta, sa ai in biroul tau (locul care ar trebui sa fie perfect operativ din punct de vedere al resurselor, sa gasesti tot ce ai nevoie in momentul cand ai nevoie) lucrurile personale ale “fostilor” claie peste gramada.
Eu duc prejudecata mai departe. Cred ca orice manager bun este, in primul rand, un bun “gospodar”. Un om care nu este interesat sa afle ce se afla in propiul sertar nu va fi interesat niciodata sa afle ce se afla in raportele financiare anuale ale firmei sau ce se afla pe piata din domeniul care activeaza. Cu atat mai putin va fi interesat sa aduca un plus valoare afacerii in care s-a angajat. Este, in concluzie, un dezinteresat…
Din pacate, nu exista diplome pentru calitatea umana.
Prejudecati
Draga GB,
ma indoiesc de existenta acestei prejudecati. Este un subiect incitant pentru pregatitii de orice care pot crede ca organizarea personala este principalul criteriu de evaluare. M-am trezit uitandu-ma in rafturi si cautand dovada eligibilitatii mele printre dosare. Nu am gasit-o!!!
Poate ca prietenul tau, omul de afaceri olandez ar trebui sa-si puna intrebarea, vazand cum concurenta ii mananca din felia sa preferata, cum au ajuns toti directorii sa-si lase “urma” – unele din urme veritabile amintiri de familie – lipsei de rezultate in acelasi fel, unul si unul, – poate toti au fost lipsiti de atitudine si atunci asta sa fie motivul faptului ca nu au performat? Poate coexista aceasta “lipsa de atitudine” cu statutul moral al unui MBA?
Din declaratii, se pare ca da, insa rezultatele trebuie cautate deceland intre atitudine si calitatea planului operational al acelui MBA, despre care nu se spune nimic. Nu ar fi trebuit prietenul tau sa il gaseasca pe undeva? Sa il aprobe candva, cu mult timp in urma, in calitate de actionar?
Nivelul MBA nu inseamna a performa indiferent de industrie, iar cei care au ajuns la MBA cunosc acest lucru si se cunosc suficient pentru a ocoli industriile neperformante.
Prezenta acestor lucruri ar putea fi semn al unei culturi fetisiste, insa “prejudecata” se rasfrange asupra tuturor directorilor anteriori lui in aceeasi masura, pentru ca de fapt ceea ce au ei in comun este ca au “intretinut” acest gen de cultura neperformanta. Abia acum apare, la scara, “greseala manageriala”: fata de sine: – alegerea caii mai usoare, lipsite de bataia de cap a schimbarii…., fata de prietenul tau olandez: nerespectarea promisiunii de intrare pe piata, fata de sistemul de lucru in acest parteneriat MBA – OWNER : posibil lipsa colaborarii prin selectarea planului operational (care ar fi putut sa “prevada” si sa justifice existenta acestor colectii).
Altfel, faptul ca un MBA, ca orice alt angajat al zilelor noastre, trebuie sa stea cu cartea la cap pentru a-si creste competentele si pentru a diminua astfel presiunile din partea concurentei prin repozitionare continua, este un lucru pe care il stie oricine. De la vorba pana la fapta.
Prietenul tau olandez trebuie consiliat asupra modului in care se lucreaza eficient cu un MBA. Daca exista piata reala si are produsul, nu are de ce sa astepte 3 ani ca sa il schimbe pe director. O poate face in maxim 6 luni. Si, daca nu va fi nevoie sa o faca, il poate lasa sa tina in dulapuri ce vrea el, daca stie ca-i face placere eventual sa aiba colectia fetisurilor pierdantilor dinaintea lui, ca semn al unei culturi de invingator. In schimbul afacerii. Costurile sunt mult mai mici.
dilema la prejudecata
ce fel de recrutor e acela care plaseaza unui prieten un manager care e doar colectionar de diplome? evident ca, aparent, ori verificarea capacitatilor manageriale ale respectivului a fost cel putin deficitara, ori capacitatea de selectie a verificatorului nu e tocmai la nivelul clamat.
ce fel de prieten este cel ce, rugat de prieten, caruia, de buna seama, ii este dator cu un serviciu pentru un deserviciu, nu indeplineste rugamintea acestuia?!
Lant de ghinioane: m-am si inselat in privinta candidatului (chiar am crezut ca e bun) + nici nu am tratat recrutarea la fel de serios ca in cazul ne-prietenilor + si prietenul meu a fost convins ca e candidatul ideal etc.
GB