Toata lumea stie ca te obisnuiesti foarte repede cu binele, si, dupa scurt timp, asta ajunge sa ti se para o stare de meritata normalitate. Ca “head-hunter”, am avut norocul sa recrutez, de 10 ani incoace, numai personal de conducere, pentru firme prestigioase.
Evident, candidatii vin tot de pe pozitii de conducere, si tot de la firme prestigioase. Cei mai multi sunt oameni inteligenti, educati, cu care iti face mare placere sa stai de vorba. Sunt ingrijiti, eleganti, iar la plecare in birou miroase a parfum fin. Daca (foarte rar!) se intampla sa intarzie putin, ma suna imediat si imi spun exact de cate minute va fi aceasta intarziere … Ce mai, ajunsese sa mi se para atat de firesc incat am si uitat sa ma mai consider un privilegiat.
Asta pana acum 3 luni, cand a trebuit sa ma ocup personal de niste recrutari de “entry level”, pentru o companie la care sunt si eu actionar. Primind cateva mii de CV-uri, am avut o echipa care a avut primele intalniri “pe banda rulanta” si a facut o preselectie masiva. Candidatii astfel alesi ajungeau la mine, pentru o discutie mai consistenta si pentru decizia de angajare.
Marea majoritate erau studenti sau tineri absolventi care fie nu au mai lucrat, fie au avut cateva joburi scurte, intamplatoare. Aproape jumatate nu au venit deloc la intalnire. Si asta in situatia in care cei mai multi scriau in CV ca vor un salariu de 2-300 de Euro, si aici ar fi castigat peste 500, poate chiar si 1,000! Cei care au venit, totusi, o faceau fie cu jumatate de ora inainte, fie dupa. Recordurile au fost o ora mai devreme si trei ore si jumatate mai tarziu. Am fost avertizat, de la inceput, ca va trebui sa includ si tinuta printre criteriile de selectie. In scurt timp, insa, am fost obligat sa includ si mirosurile pe lista. De atunci tot stau si ma gandesc: oare cum or fi fost cei care nu au trecut de preselectie?
Tags: firme de recrutare, recruiter, recruiting, recruitment, recrutare
cati sa fie,la cat ne trebuie!
Cum sa fie?Multi.Daca ar fi fost un sfert,erau mai buni?