“De ce trimit atatea CV-uri si nu sunt chemat la interviu?” “Dar are ceva deosebit acel CV, care sa atraga atentia?” “Si ce, daca eu am un CV “normal”, nu am si eu dreptul la un job?” Ba da, ai, numai ca… mai la coada: si cu invitatia la interviu, si cu jobul, si cu salariul… Sunt un proaspat absolvent si, de azi, imi caut de lucru. Nu m-am omorat cu invatatul in liceu, am facut una dintre multele facultati de doi bani, eventual dupa ce nu am intrat vreo doi ani “la Stat”; am sters praful cateva luni intr-un magazin ca sa castig “experienta”, o “rup” binisor in engleza si vorbesc satisfacator (adica mai deloc) frantuzeste, insa “sunt dornic sa invat” – se intelege ca pe banii viitorului angajator.

Daca adun toate astea, vad ca imi ies vreo 10 randuri … nu-i nimic, mai iau ceva de pe Internet si, iata, am ajuns la o pagina intreaga; cu alte cuvinte, un CV “normal”… Uite un anunt pentru un job meserias la o firma multinationala! Asta da job, sa trimit repede CV-ul! Dar ce face “omu’ de la HR” cand primeste 290 de CV-uri “normale” si 10 “anormale”? Pai, isi stabileste 8 interviuri cu “anormalii”, apoi scoate la intamplare 3 CV-uri din teancul cu “normale” si ii cheama si pe acestia. N-a iesit de data asta!

Oricum, sansa sa il “nimereasca” era de 1,034482%… Dupa o saptamana, unul dintre “anormali” primeste o oferta de 500 Euro; un “normal” norocos primeste si el un job, cu 300. Acum m-am prins! Daca “anormalul” trimite 30 de CV-uri ca sa fie invitat la 10 interviuri, eu va trebui sa trimit cel putin 300. Daca el primeste 3 oferte, pentru mine o rata de 1 la 10 ar trebui sa fie un mare succes.

O iau sistematic si incep sa-mi fac liste cu firme la care sa trimit CV-ul. Gasesc vreo 30 de anunturi cu joburi, pe urma mai scot vreo 400 de firme din ziare sau de pe Internet. Le pun pe toate intr-un fisier, ca sa nu ma incurc, apoi caut numele si adresele directorilor de HR sau ale altor directori, ca sa le trimit mesajele nominal. Daca le gasesc pentru jumatate dintre ei, tot e bine.

Celorlalti le trimit emailuri cu “stimate domnule director”. Apoi, fac o lista cu intrebarile care se pun la astfel de interviuri si imi pregatesc raspunsurile. Daca nu le scriu pe hartie nu am nicio sansa sa le tin minte.

Odata ajuns fata in fata cu potentialul angajator, o sa profit la maximum de aceasta intalnire atat de greu obtinuta, si o sa-i pun cateva intrebari la care nu as putea obtine altfel raspunsul: “Care sunt criteriile dupa care selectati candidatii?” “Pentru alt job in firma dv. trebuie sa trimit un nou CV? Pe ce adresa, imi dati va rog numele?” “Primiti si aplicatii spontane, sau va uitati doar pe CV-urile de la anunturi?” “Imi recomandati sa aplic din nou la urmatorul job pentru care veti da un anunt?” Asa imi caut eu un job cand nu mi-e lene…

Tags: cautare, firme recrutare, job, lene, lene foarte mare, lene mare, recruiter

This entry was posted on Tuesday, July 1st, 2008 at 1:21 pm and is filed under Articole. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.