In urma cu ceva timp am vorbit la o conferinta, in fata unei prestigioase audiente, despre un subiect mai putin placut pentru romani. Fiind o interventie destul de informala, interactiva, s-a iscat repede o discutie in sala despre cine e de vina pentru acea situatie.
In cateva secunde, toata lumea a fost de acord ca, evident, mentalitatea e sursa disconfortului. Si, ca de fiecare data cand vine vorba despre mentalitate in Romania, toata lumea a propus ca aceasta sa fie schimbata cat mai urgent.
Urmatoarea intrebare, pe buzele tuturor, a fost: “Dar cine sa schimbe aceasta mentalitate?” Cineva a spus ca Scoala ar trebui sa faca acest lucru; altul a opinat ca, mai degraba, Societatea (?!) ar avea mai multi sorti de izbanda.
O domnisoara indignata a replicat, sententios si raspicat, ca, dimpotriva, Noi Insine trebuie sa ne schimbam. O alta domnisoara a prins ideea din zbor si a dezvoltat-o, propunand o solutie iterativa ingenioasa, ca Noi sa incercam sa schimbam mentalitatea Aproapelui, iar un alt Aproape sa incerce sa ne-o schimbe pe a Noastra, si tot asa, printr-o reactie in lant … La un moment dat, cineva m-a intrebat ce cred eu despre aceasta problema.
Eu am raspuns ca Guvernul trebuie sa ne schimbe mentalitatea, cu atat mai mult cu cat e singurul care poate face acest lucru. Toata sala a izbucnit intr-un ras copios. Am incercat sa explic ca nu glumeam, aducand cateva argumente simple: cand cineva se refera la mentalitatea altuia, aproape invariabil se gandeste direct, constient sau nu, la comportamentul aceluia, si nu la valorile si credintele sale, la reprezentari, la atitudini, opinii etc. care determina, de fapt, acest comportament.
In realitate, cand ti-ai dori ca cineva sa-si schimbe “mentalitatea”, te-ai multumi pe deplin cu schimbarea comportamentului sau, pentru ca doar prin comportament se produce o interactiune sociala directa cu tine. Vrei ca un partener de afaceri sa nu te insele, insa iti pasa mult mai putin daca acesta nu o face pentru ca ii este frica de lege, sau, dimpotriva, nu o face pentru ca are niste principii morale sau religioase care il opresc.
In afara catorva oameni care iti sunt foarte apropiati, si de la care astepti o interactiune la alt nivel decat cel strict comportamental, pentru toti ceilalti te intereseaza CE fac, si aproape deloc DE CE o fac. Or, astfel stand lucrurile, schimbarea comportamentului este absolut suficienta pentru a putea spune ca s-a schimbat si mentalitatea. Cand, mult mai tarziu, se vor schimba si valorile si principiile care sunt in strafundul acestor comportamente, probabil ca nici nu veti observa …
Sa zicem ca, intr-o zi, Guvernul se hotaraste ca e rusinos sa mai vada masini parcate pe trotuare si pe spatiile verzi. Emite o lege care sanctioneaza aspru pe cei care o incalca, apoi obliga politistii impuna si sa respecte ei insisi legea etc. In cateva luni nu veti mai vedea aproape nicio masina pe trotuare, si unii isi vor spune: “uite, domnule, ca s-a schimbat ceva …”.
Sa presupunem ca, in paralel, Scoala, Biserica si Societatea Civila isi vor da mana si vor lansa niste ample programe educative, la scara nationala, care sa ne explice ca e necivilizat sa parcam masinile pe trotuare si pe spatiile verzi. Probabil ca, dupa 15 – 20 de ani, oamenii nu isi vor mai parca masinile pe trotuar pur si simplu pentru ca nu e frumos sa faci asa ceva, si nu de frica amenzilor. Insa, cine va observa diferenta? Cum ii vom deosebi pe cei care nu isi pun masina pe trotuar de frica amenzii de cei care fac acelasi lucru doar pentru ca sunt mai civilizati?
Eu cred, cu convingere, ca nici Scoala, nici Biserica nu vor reusi, cu mijloacele lor specifice (si chiar cu fonduri substantiale de la Comunitatea Europeana), sa schimbe mentalitatile la nivelul societatii, in timpul vietii mele, daca Guvernul nu reuseste, mai intai, sa schimbe comportamentele. O schimbare de atitudine nu e sesizabila “cu ochiul liber”, pe cand o schimbare de comportament e foarte vizibila si contribuie decisiv la constientizarea problemelor si poate produce reactii in lant. Eu am fost incantat de rationamentul meu, insa am plecat de la acea reuniune cu convingerea ca nu am convins pe nimeni, dar absolut pe nimeni…
Tags: civilizatie, mentalitate, morala, romania
Despre mentalitati, cultura si schimbari…
Am citit de vreo 3 ori articolul. De fiecare data m-am gandit la celebrele conferinte ale lui Nicolae Iorga, de la Universitate si de la Valenii de Munte, la prelegerile lui, si la scopul pentru care au fost facute. Ati spus ca era o… adunare mai simandicoasa. Noi, in primul an de facultate am avut un profesor la matematici economice care-si incepea cursurile cu vestita formula: “Pentru cine a terminat liceul…”, iar cercetari de marketing am facut cu domnul profesor Iacob Catoiu, care si d-sa are o vorba, si mai cunoscuta: “Mata pari om destept, vorba unui consatean de-al meu” Si nu stiu de ce as incadra participantii adunarii simandicoase intre …cei care au terminat liceul si cei care pareau …oameni destepti.
romanii nu isi vor skimba nicicand mentalitatea. punkt! fara “de la capat”!
Lucrez de curand intr-o firma micuta, romaneasca. Dupa multi ani de job-uit prin concerne germane si austriece, unde mentalitatea si spiritul meu erau ca un fel de bucata puzzle lipsa la ce aduceau nemtii si austriecii, integrandu-se cu rapiditate. Desi mi-am promis, in urma cu vreo 4-5 ani, sa nu ma mai las pacalita de nici o falsa oportunitate, am ajuns intr-o firma romaneasca. Care vrea sa reprezinte o mare firma germana. Am ajuns aici fiind recomandata, tocmai din cauza mentalitatii mele, care este pe malul celalalt al taramului junglei romanesti. Marea problema a GM-ului, asa cum mi-a expus-o el la prima intrevedere, este colectivul aflat in subordine. Mentalitatea oamenilor aflati in subordine, abordarea lor vis-a-vis de conduita generala si de procesul muncii. Am spus: “OK, am inteles ce aveti nevoie, ma intereseaza jobul. Dar cu conditia sa viu investita pe fata cu autoritatea necesara implementarii unor reguli de ordine si disciplina interna.” A zis OK si am batut palma, am demisionat de unde tocmai ma angajasem si iata-ma aici, dupa doua luni jumate, vrand sa plec in alta parte, cat mai departe. De ce? E foarte simplu si foarte ilogic, pentru mine personal. Cum sa iti schimbi subordonatii, daca tu, ca GM, nu ai niciodata timp sa intervii si sa te skimbi? Cum sa reusesc eu macar sa mai incerc sa intreb ceva, daca nu am fost prezentata subordonatilor tai, cu ce taskuri si cu ce scop am venit eu de fapt in firma? TOTI ROMANII VORBESC DESPRE MENTALITATEA DEFECTUOASA A ROMANILOR, dar nu am intalnit decat unul singur care sa si faca ceva in acest sens. Cel care m-a recomandat pe mine la actualul loc de munca. Atat. In rest, totul este numai vorbarie si consum inutil de demagogie si energie.
Sunt plina de comentarii, dar ele nu fac decat sa imi adanceasca profunda frustrare si sentimentul de neputinta. Concluzia? Sa ies cat mai rapid si cat mai absolut din aceasta societate care, cel putin pe timpul vietii mele, nu se va schimba in vecii vecilor, iar aceasta afirmatie imi este confirmata zilnic de gesturi pe care le surprind si le observ pretutindeni, atat pe strada, cat si in metrou, si la semafor, si in magazine, si la locul de munca…
RE: romanii nu isi vor skimba nicicand mentalitatea. punkt! fara
anca.berger@gmail.com
RE: romanii nu isi vor skimba nicicand mentalitatea. punkt! fara
Draga Anca, nu sunt atat de pesimist pe cat esti tu. Solutia “prin noi insine” (se subintelege aici, pe langa “noi insine”, si scoala, biserica, cel de langa noi, etc.) s-ar putea sa dea ceva rezultate, in cateva zeci sau sute de ani. Exista si solutii mai pragmatice, cu efect in cateva saptamani, luni sau ani, care actioneaza. insa, numai asupra unei singure componente a mentalitatii – comportamentul. Din fericire, aceasta componenta e singura care te afecteaza direct si, probabil, si care te intereseaza.
GB
RE: romanii nu isi vor skimba nicicand mentalitatea. punkt! fara “de la capat”!
GB, au incercat unii sa faca asa ceva… “prin noi insine”, sa… “fabrice” un nou tip de roman, unul super-moral… si problema a fost ca au fost rapusi tot de noi…. de romani…
Deci se pare ca noua, ca natiune, nu ne plac asemenea schimbari.. si atunci ce ne facem???? De unde sa incepem cu aceste schimbari si care sa fie linia pe care sa mergem, daca cea morala nu a prins??
Nu ma refer la individ, ci la natiune…
Sunt perfect deacord ca Guvernul, sau, sa zice, statul, are toate instrumentele cu care se poate modela o natiune, Scoala si Biserica, pot numai sa stabileasca valorile morale si sociale, pe care Guvernul sa le implementeze.
Nu imi place directia in care merge actuala (sau fosta) guvernare si nici principiile pe care le promoveaza sau apara (daca o face). Buuun!!
Pai Guvernul asta de unde e?? Nu eu l-am votat?? (eu romanul, nu eu individul..) Deci inseamna ca ma reprezinta pe mine – eu sunt acel guvern si guvernul este.. eu, deci ar trebui sa ma uit in oglinda atunci cand nu imi place ceva.
Si atunci de unde sa incepem cu schimbarea??? Daca mie (romanul) nu imi place starea de fapt, dar nici nu imi place schimbarea??? Ne intoarcem iarasi la cine a fost primul: oul sau gaina?? De unde sa incepem cu schimbarea: dinspre Guvern sau dinspre individ??
RE: RE: romanii nu isi vor skimba nicicand mentalitatea. punkt! fara “de la capat”!
e are dreptate, e un cerc vicios aici care poate sa dureze si sute de ani (vezi multe dintre tarile arabe, cele africane etc.). La un moment dat poate aparea un conducator sau un grup de conducatori care sa il rupa si sa inceapa un proces de schimbare. Probabilitatea e mica, insa nu e nula. Vezi schimbarile semnificative din Slovenia sau Cehia. Schimbarile (de comportament, pentru ca nu vorbim aici de atitudini, de valori etc.) la nivelul indivizilor nu au efect decat daca sunt simultane, rapide si care antreneaza numar foarte mare de oameni, pentru a putea genera un efect de contagiune sociala. Or, numai cineva care are o putere normativa la nivelul grupurilor foarte mari (de la zeci de mii in sus) poate face asta. Cine altcineva in afara de Guvern are aceasta autoritate, pentru ca eu nu stiu pe altcineva. Poate, daca eram atat de credinciosi precum polonezii, si Biserica ar fi putut face ceva, insa ei ii lipseste unul dintre instrumentele principale – cel coercitiv. Numai cu blestemele si cu afuriseniile se misca destul de greu lucrurile…
GB
Si au mai trecut doua luni de la acest dialog in lumea virtuala, desigur ca pentru fiecare in parte s-a mai intamplat ceva in viata. Eu am demisionat de la “micuta firma romaneasca” si am plecat in Banat. Alta lume! Tocmai plecand de la dorinta de a ma convinge ca de fapt, cea mai mare mizerie comportamentala s-a adunat in Bucuresti (Bucurestiul acesta caruia practic i s-a permis o dezvoltare de tipul “o tzara in alta tzara, unde nici macar regulile destinatiei bonurilor de masa nu sunt respectate si sa nu radeti, dar la final voi descrie un mic exemplu legat de acest lucru!!), m-am aventurat intr-o negociere cu un angajator din Timisoara, deci din inima Banatului, pentru un post de conducere in Brasov. Am batut palma, m-am implicat, am cautat sediu in Brasov, pe propriile mele resurse (masina, benzina, cazare, masa, energie, timp liber, week-end si mai ales mult suflet si entuziasm) si riscuri am facut tot ce puteam face ca om de rand, care merge pe incredere si investeste inca dinainte de a semna un contract. A venit si data de 1 septembrie si printr-o simpla (sau complicata
) intuitie am pus o intrebare simpla. Norocul meu ca am pus-o inainte sa semnez contractul! Raspunsul foarte nonsalant, prin care practic nu se respecta pachetul salarial negociat si alte chestii de bun simtz, as zice eu, m-a cam lasat …. cu ochii-n soare, sincer! Am cerut renegociere si transmiterea ofertei scrise, precum si a fisei postului (pentru a carei primire tu oricum semnezi in contractul standard, dar pe care poate doar 5% dintre angajatori ti-o pun la dispozitie de la inceput – si aici desigur ca ajung la ideea domnului Butunoiu, cum ca Guvernul isi cam “baga picioarele”, scuzati expresia!!!), nu am cazut de acord si ca urmare le-am urat succes si m-am retras. Si am ramas, la inceput de toamna, in situatia de a incepe prospectarea pietei muncii, a tatonarii, a interviurilor, negocierilor, analizelor si deciziilor. Deci iata o mentalitate si un comportament romanesc. Din nou, o firma romaneasca, cu actionarat germanic, in care, din motive greu de inteles pentru mine, partea germanica prefera sa nu se amestece, ca urmare ies astfel de minuni manageriale. Eu imi cunosc greselile in aceasta actiune, dar am zis: “hai sa fiu mai flexibila, hai sa ma adaptez romanilor, hai sa merg pe incredere, hai sa ma implic, nu sa zic ca nu fac nimic pana nu semnez si pana nu mi se pune masina la poarta!” Si …. castana am luat-o eu, tot eu, care am fost mai mult decat corecta, mergand practic pe niste riscuri financiare si de alta natura. De ce nu sunt angajatorii romani corecti, fair-play, transparenti, de ce merg pe principiul “sugerii”, exploatarii, incorectitudinii?? Este vorba aici de o mentalitate defectuoasa sau de absoluta lipsa a ideii de management corect, organizare si respect?
Sa nu uit de bonurile de masa
Poate ca stiti ca in Bucuresti, cand mergi la Carrefour de exemplu, cumperi alimente si tot felul de alte produse de larg consum, nealimentare. Si poti plati totul exclusiv cu bonuri de masa. Ei bine, tot la Carrefour, dar in Brasov, nu poti face acest lucru. Cand intrebi: “De ce?”, amabilul casier iti intoarce un bon si iti citeste de acolo ceea ce tu, in Capitala, esti invatat sa ignori: “Conform articolului 6, alin. 2 din Legea 142/1998 publicata in M.O. nr. 260/1998, acest tichet este valabil in exclusivitate pentru achitarea mesei sau pentru achizitionarea de produse alimentare.”
Poate sa explice cineva din Romania, de ce acelasi lant comercial nu respecta aceeasi lege pe intreg teritoriul tarii? Este un detaliu, este un exemplu ridicol, dar de la anomalii de genul acesta ajungem de fapt la procese mult mai complexe care se rasfrang la nivel national …. si raman la opinia mea, cum ca romanul nu isi va schimba in veci mentalitatea. De ce ar face-o, daca se poate si-asa????
Mentalitatea (comportamentul, mai exact, ca o componenta a mentalitatii) se schimba, de frica, in 20 de minute, iar “pe cale naturala” in vreo 20 de ani (varianta optimista).
GB
Absolut corect!
In urma cu cativa ani Politia era foarte pornita impotriva neacordarii prioritatii de catre automobilisti celor de pe trecerea de pietoni. A fost o campanie care a tinut cateva luni bune. Rezultatele se vad si astazi. Nu mi-am dat seama de acest fapt decat atunci cand am incercat sa traversez prima oara o strada intr-un mic oras grecesc.
S-ar putea lu pe rand: fortarea culorii galbene la semafor, parcarea aiurea…lista poate continua.
Se pot amenda asociatiile de locatari cu scarile de bloc murdare, neintretinute, cele unde se arunca gunoaie pe geam. Se pot urmari maidanele unde se arunca alte gunoaie, se pot amenda soferii care isi golesc scrumierele pe strada. Se pot amenda cei care lasa gunoaie la “iarba verde”.
Scoala si biserica nici acum nu invata pe nimeni ca poti trece pe rosu, ca poti arunca gunoaie oriunde. Si nici nu au predat sau predicat vreodata asa ceva.
Absolut de acord, cu mentiunea ca aceasta schimbare trebuie sa fie un “lifetime process”, continuu si consecvent. Spun asta vazand multi expati (din tari civilizate) care s-au adaptat dupa o perioada la obiceiurile locului de zici ca sunt nascuti aici