In ziarul de vineri, in articolul “Bouygues: Constructorii romani sunt prea bine platiti”, dl. Stefanescu spune ca “muncitorii romani care au ramas in tara nu ar trebui sa astepte salarii mari pana nu va creste productivitatea”. Am auzit multe comentarii la acest articol, pe care l-a interpretat, fiecare, dupa interesul lui. Dl. Stefanescu s-a exprimat diplomatico-ambiguu cand a spus, neutru: “… pana nu va creste productivitatea”. O parte a managerilor, fie ei antreprenori sau corporatisti, au citit asta in felul urmator: “… pana cand muncitorii nu vor pune osul la treaba si isi vor creste productivitatea”. O alta parte, ceva mai mica, au citit: “… pana cand Bouygues nu isi va creste productivitatea”.
Cresterea productivitatii unei companii – cum, cat, cand etc. – este sarcina exclusiva a managementului, care e si singurul responsabil in caz de esec. Ea nu a fost, nu este si nici nu va fi vreodata, in viitorul previzibil, o preocupare a muncitorilor, nici macar a majoritatii angajatilor, in general. Niciodata nu isi vor creste singuri productivitatea, dimpotriva…
O mica parte dintre angajati inteleg despre ce e vorba si fac ceva din proprie initiativa. O alta parte inteleg, insa nu fac decat li se cere explicit sa faca – faimosul “job description”, pe care majoritatea il reclama insistent, si pe cat mai multe pagini, daca se poate.
Apoi, mai sunt cei care nici nu inteleg si nici nu fac, pentru ca nici nu ar sti ce, chiar daca unii dintre ei sunt plini de bunavointa. Ultima categorie sunt cei care urasc firma si pe manageri si care, evident, cand au ocazia si nu ii vede nimeni, fac lucrurile taman pe dos. Multi manageri ar fi socati sa afle cat de cuprinzatoare este aceasta ultima categorie, mai ales cand ei se asteapta ca angajatii sa le fie recunoscatori pentru ca “…le-am dat o paine…” – fraza pe care o aud, cu toate variatiunile posibile, fie explicit de-a dreptul, fie sugerat, de surprinzator de multe ori.
E o iluzie sa incerci sa ai numai angajati din prima categorie si niciunul din ultima si sa astepti mai multa recunostinta decat e cazul intr-o relatie firma – angajat; s-ar putea sa trebuiasca sa ii platesti pe acei angajati mult mai mult decat iti poti permite. Pentru un manager e mai important sa stie care angajat din ce categorie face parte si sa incerce sa optimizeze rezultatele cu ce are: motivandu-i cat se poate de tare pe cei din prima categorie, supravaghindu-i atent pe cei din ultima si limitandu-le accesul la pozitii din care ar putea face prea multe stricaciuni.
Tags: angajati, angajatori, manageri, muncitori, productivitate, salarii
Muncitorul si productivitatea
Realist, evident si de bun simt ceea ce spui.
Productivitatea
Asta e un subiect tare interesant. Sunt de acord cu concluzia ta, GB. As merge chiar pana la a adauga ca, de vreo 3 ani incoace, categoriile de care vorbesti au ajuns sa fie constiente si de ce reprezinta si de modul in care ii judeci. Asa ca, dupa un anumit prag de rezistenta, conditionat de fluxul de cuvinte si expresii cheie (fluctuatie mare de personal, criza de resurse umane, etc) care apare obsesiv in majoritatea rapoartelor la capitolul puncte slabe, organizatiile incep sa invete si pe asta, mai degraba decat p-aia cu rezultatele. Adica, daca tu ii tratezi diferentiat si poti justifica lipsa rezultatelor, e in regula, ei vor fi de acum incolo si mai mult din ceea ce au fost pana atunci…
Cum poti folosi asta ca sa cresti firma sau sa scapi de necaz? Oricum esti singurul responsabil, asa ca daca te uiti in jur, scapi de problema asta daca incepi sa creezi structuri de middle management. Ca tot a inceput sa invete organizatia tot felul de lucruri bune. Macar delegarea sa functioneze corect.
Subiectul e amplu, mai bine sa ramana o gluma HR.