Desi un sistem de clasificare a universitatilor din Romania este departe de a fi propus si, mai ales, de a fi acceptat de catre cei vizati, multi au deja opinii transante in aceasta privinta, bazate pe standarde numai de ei stiute.
Daca ii intrebati ce da valoare unei universitati, va vor raspunde in cor: „Profesorii”! Faceti un mic test si insistati putin, cereti si alte criterii; sunt sigur ca veti fi surprinsi de raspunsuri si, mai ales, de incurcatura in care ii veti pune. Intrebati si de ce pe aceiasi profesori ii asteapta studenti foarte buni la un curs, si altii slabi, cateva strazi mai incolo, la acelasi curs, insa la alta universitate.
Nu profesorii, ci chiar studentii sunt cei care impun cota unei universitati. Pare un nonsens, insa nu e. In toate universitatile (fie ele cele mai bune sau cele mai proaste) s-au format in timp tipologii de grup distinctive care atrag anunite categorii de candidati la admitere, dar, mai ales, ce ii „convertesc” pe cei mai multi care au nimerit acolo din intamplare sau care nu se incadrau initial in tipar.
Adica cercuri vicioase sau virtuoase pe care, pentru a le rupe, profesorii ar trebui sa faca eforturi serioase. Imaginati-va ca schimbati intre ei jumatate dintre profesorii de la Cambridge cu jumatate dintre profesorii de la o universitate dintr-un orasel romanesc de provincie. Va trece mult timp pana cand veti vedea o modificare in valoarea studentilor universitatilor din cele doua orasele si, pe cale de consecinta, in valorile celor doua universitati.
Cu cateva exceptii celebre (vezi cursurile lui Nae Ionescu, sau ale altora ca el), cei mai multi studenti nu invata mai mult sau mai putin din cauza profesorului, ci pentru ca se simt obligati fata de catre ceilalti studenti, fata de prestigiul institutiei, fata de asteptarile pe care cei din jur le au de la ei.
Tags: evaluare, student, universitate, universitate de stat, universitate privata, valoare
Felul cum ai formulat titlul articolului, arata perfect interrleatia dintre profesor-student. Eu cred ca e o “simbioza” in sensul ca ambele parti ridica stafetele si raspund la stimuli.
Din pacate asistam la o “degradare” (termenul e destul de dur) de ambele parti. Asta cred eu ca se datoreaza ambelor parti, prin faptul ca nu mai ridica stafeta, ba din contra, o lasa din ce in ce mai jos…
Nu stiu cat de mult ne putem raporta la vremurile lui Nae Ionescu. El se adresa unei cu totul altei mase de studenti la vremea respectiva si era inconjurat de cu totul alt climat universitar, politic, social si jurnalistic.
Dupa cum stim, acea masa de intelectualitate romaneasca (probabil cea mai buna ce a putut avea Romania) a fost “curatata” in cateva momente: 1938; 1941; 1944; si anii de comunism de mai tarziu.. Totodata sistemul educativ a fost decapitat si schimbat din temelii, cei mai multi profesori, adevarate valori au fost trimisi in alt fel de “facultati” iar multi profesori de tara au fost facuti universitari peste noapte…
Exemplele si analiza poate continua mult, dar eu cred ca aici a fost punctul de cotitura in care s-a schimbat linia intelectuala pe care plecase Romania….
Eu unul am invatat mai mult sau mai putin din cauza profesorilor, asta v-o spun cu mana pe inima, nu atat de mult cat de bine era pregatit profesorul respectiv ci prin carisma pe care o avea si ma atragea catre materia respectiva. Un exemplu: fizica si chimie olimpic; matematica – corijent – materii oarecum complementare. Vorbesc de liceu. In facultate am fost singurul cu 10 la mate…. concluziile……