Care sunt cele mai importante (importanti?) HR metrics / Key HR measures pe care le/ii folositi in firma? Vreau sa fac un sondaj extins pe acest subiect si raspunsurile mi-ar folosi ca punct de plecare.
Multumesc anticipat! GB
Archive for July, 2008
“Recensamant” HR Metrics
Saturday, July 12th, 2008Cum cred angajatii ca e in alta firma…
Tuesday, July 8th, 2008Articol publicat in Capital 9 iulie 08
Multi dintre cei cu care ma intalnesc, si mai ales tinerii, sunt convinsi ca au avut ghinion in viata si ca, iata, tocmai ei au nimerit intr-o firma in care lucrurile nu merg “asa cum ar trebui”. Adica: pe multe posturi sunt angajati oameni banali din punct de vedere profesional sau chiar incompetenti, nepotriviti cu jobul la modul general; avansarile se fac pe criterii subiective; un nou sef schimba mai multi oameni buni ca sa puna pe altii adusi de el, cu nimic mai grozavi decat cei de dinainte; unii fac compromisuri de neimaginat ca sa atraga atentia sefilor si sa promoveze mai mult si mai repede; managerii confunda adesea cardurile personale cu cele ale firmei; colegi care muncesc mai putin si carora nu le pasa de firma au salarii mai mari; cei cu tupeu sunt trimisi la mai multe traininguri si primesc cele mai mari birouri si cele mai sexy secretare; unul isi ingrijeste cu mare atentie masina pe care o are de cinci ani, iar colegul lui primeste una noua dupa ce a busit doua numai numai in ultimele 3 luni; se iau decizii inexplicabile, care, apoi, se schimba de la o zi la alta. Si lista poate continua asa, pe multe pagini…
Cu greu reusesc sa-i conving pe “ghinionisti” ca asa ceva e normal, adica astfel de lucruri se petrec zilnic in mai toate firmele, fie ele mici sau mari, multinationale sau antreprenoriale, romanesti sau straine, si ca acelea in care nu se intampla sunt rare, ba chiar foarte rare exceptii. Sa cauti cu tot dinadinsul o firma care sa arate ca acelea din exemplele de la MBA e ceva aproape utopic si poate fi o mare pierdere de vreme si o sursa sigura de angoase si de insomnii. Unii sunt socati cand li se spune, sau cand isi dau singuri seama, ca in firma se cunoaste bine aceasta situatie, insa mai-marii companiei isi beau cafeaua la fel de linistiti ca inainte si nu fac eforturi speciale ca sa “indrepte” lucrurile. De fapt, daca o companie si-ar pune in “minte” sa ajunga perfecta din toate punctele de vedere aproape sigur ar trebui sa cheltuie mai multe resurse decat ar putea castiga. Poate doar un PFA sa-si propuna asta, sau, hai sa zicem, o firma cu trei-patru angajati, insa nu una cu o suta sau cu o mie. Nu perfectiunea in sine e obiectivul firmei, ci profitul, cum o fi el in plan: pe termen scurt, mediu sau lung. Pentru multe companii, mai ales pentru cele foarte mari, poate fi mai periculos sa fortezi lucrurile daca ti-ai atins deja obiectivele. Daca firmele pot ajunge in acest fel acolo unde si-au propus, inseamna ca asa merg lucrurile pe lumea asta. Totusi, ce deceptie sa descoperi “normalitatea” abia dupa cateva schimbari de job…
Despre studenti
Tuesday, July 1st, 2008In urma articolului “Oamenii de afaceri mici de statura” de saptamana trecuta am primit surprinzator de multe mesaje, mai numeroase decat cele primite in urma unor articole despre subiecte (cel putin aparent) mai “grele”.Dupa cum ma asteptam, cei mai multi au spus un “nu” hotarat “MBA-ului pentru copii” (denumire mai mult metaforica, a nu se lua ad litteram) si un “da” hotarat angajatului inca din timpul studentiei. Iata un comentariu tipic, ales aproape la intamplare: “In ceea ce priveste munca in timpul studentiei aici nu va mai dau dreptate si am sa va spun de ce. Faptul ca am lucrat in timpul facultatii m-a ajutat enorm dupa absolvire. Deja la terminarea facultatii stiam foarte bine ce inseamna viata intr-o fabrica, proces de productie, echipamentele, relatiile dintre oameni, etc. Dintr-un simplu muncitor necalificat am ajuns in 7 ani inginer responsabil de produs (un fel de Project Manager actual). Actualmente sunt Regional Sales Manager for
Sigur ca speculez, insa omul acesta pare sa aiba o certitudine definitiva (doar aparent pleonasm), inca de pe bancile scolii. Eu nu cred ca a “ales” aceasta cale, ci ca a “luat” primul lucru aflat la indemana sa, si cel mai facil dintre toate, pentru ca iti cere o implicare interioara minima si una exterioara maxima (te tine ocupat).
Poate ca daca ar fi avut mai mult timp acum ar fi ajuns calugar, sau parlamentar, sau cercetator, sau scriitor, sau sahist renumit, sau interlop, sau trubadur, sau freelancer, sau soldat in Legiunea Straina, sau sau sau sau… Poate ca ar fi fost mai bine, poate ca nu. El va sari ca ars daca ar pune cineva la indoiala “alegerea” sa pentru ca, dupa ce isi imagineaza timp de cateva minute celelalte variante, ajunge la aceeasi concluzie, cum ca bine a facut ce a facut. Insa doar isi inchipuie ca isi inchipuie “cum ar fi fost”, cred ca foarte putini oameni de pe lumea asta pot asa ceva. Toti ceilalti trebuie sa traim ceva, macar o zi sau o saptamana, ca sa ne putem inchipui macar “ce ar fi fost daca”. Apoi, daca nu faci asta in timpul studentiei, cand aproape totul iti este permis, e greu de crezut ca o vei mai face alta data, poate nu in ultimul rand fiindca peste 10 ani ai putea parea putin penibil in unele ipostaze. (more…)
Oamenii de afaceri mici de statura
Tuesday, July 1st, 2008Nu m-am mirat prea tare cand am citit prin ziare, zilele trecute, despre “MBA-ul pentru copii”, ba chiar am fost nedumerit de ce le-a venit ideea dupa atat de mult timp. Sper sa nu citeasca acest articol, poate ma vor invita si pe mine la ceremonia de “absolvire”. Sunt foarte curios sa vad cat de mult vor semana cu acei copii cu “colegii” lor mai inalti. Daca nu ii vor invata chiar profesorii sa fie mandri de “titlul” lor, atunci o vor face, fara indoiala, parintii. Probabil ca vor primi si o adresa de email cu xxx@xxx.edu, ca lucrurile sa fie clare.
Cineva a zis (cred ca Sartre, dar nu bag mana in foc pentru asta) ca “Slabiciunile parintilor sunt condamnate sa devina pasiunile odraslelor.” Acei parinti sunt convinsi ca e suficient sa aiba bune intentii, sa o faca “pentru binele copilului”.
Cu mult timp in urma am cunoscut o familie care avea un copil cu o inteligenta iesita din comun, cred ca era cel mai destept copil pe care l-am intalnit eu vreodata. Avea vreo cinci ani atunci. Tatal lui, car era un mare impatimit al fotbalului, nu parea sa aiba alt scop in viata decat sa-l vada pe copil calcandu-i pe urme si cea mai mare bucurie a lui era sa vada ca recunoaste un fotbalist dupa numarul de pe tricou. (more…)
Dar eu i-am zis!
Tuesday, July 1st, 2008Am mai tot scris articole despre prietenul meu, olandezul, care se chinuie de 15 ani sa faca o mica afacere in
In atatia ani de cand e mai mult pe la Bucuresti decat aiurea, a invatat foarte putin sa vorbeasca Romaneste. Exista, insa, o fraza intreaga pe care o cunoaste la perfectie, cu dictie si intonatie, pe care, daca o rosteste, oricine ar baga mana in foc ca are in fata lui un roman autentic: “Dar eu i-am zis!” O aude de atatea ori pe zi incat o poate recunoaste si fara sa o auda, numai dupa miscarile buzelor celui din fata lui. De fapt, nici nu o mai aude, pentru ca si-a format un simt special care detecteaza cand aceste patru cuvinte urmeaza sa fie spuse. Aproape zilnic, cu precizie matematica, lucrurile se intampla cam asa:
- Acum trei zile ti-am cerut un raport cu stocurile actualizate, ca sa-l am astazi la ora 10 ca sa putem face oferta pentru spitalul cutare
- Si nu il aveti?!?
- Nu, nu il am!
- Dar eu i-am zis Frosicai sa-l faca si sa vi-l aduca azi la 10.
- Da, dar nu l-a adus! Eu tie ti l-am cerut, si era responsabilitatea ta sa te asiguri ca va ajunge la timp.
- Da, dar eu i-am zis! (more…)
Taxa pe nesimtire, sau de ce cresc salariile de la un interviu la altul
Tuesday, July 1st, 2008Iata un dialog care poate fi auzit adesea intre angajatori si firmele de recrutare cu care lucreaza acestia:
- M-am intalnit cu candidatul pe care l-ati trimis, e, intr-adevar, foarte bun, insa am o nedumerire: mi-ati spus ca omu’ a cerut 3,000 de Euro salariu, or, cand l-am intrebat eu, mi-a spus ca vrea 4,000.
- Da? Si cat l-ati lasat sa astepte, fata de ora stabilita?
- Pai, nu cine stie ce, cred ca vreo 10-15 minute… (asta inseamna ca l-a lasat sa astepte cel putin jumatate de ora)
- Ei, vedeti, de aia…
- ?!?
Mecanismul cresterii salariilor de la recruiter pana la angajator e simplu: cu cat candidatului ii place mai putin ce i se intampla la interviu (ce vede, cum e tratat etc.) cu atat “pluseaza” la salariu, cand e intrebat, desi venise in minte cu alta cifra. Sunt unii care au stabilit chiar un “mercurial”, destul de precis. Un candidat mi l-a aratat pus frumos pe hartie, l-a inceput odata cand se plictisea asteptand mult peste ora stabilita la un interviu de angajare: fiecare sfert de ora intarziere insemna 500 de Euro in plus la salariu; daca cel cu care avea interviul iesea personal sa il roage sa mai astepte, cresterea era redusa la 100 de Euro; daca trimitea secretara sa il scuze, cresterea era de 300, in loc de 500; daca era dezordine mare in firma, si in biroul directorului, inca 300; in functie de cat de mult ii placea sau nu de cel cu care statea de vorba, aplica, de asemenea, o reducere sau o crestere. Si tot asa… (more…)
Candidatul de la Stat (I+II+III)
Tuesday, July 1st, 2008In cei peste 15 ani de cand caut oameni pentru pozitii de conducere, niciodata nu am putut recruta pe cineva care lucreaza la stat, fie in administratie sau intr-o SC.
Nu numai ca nu am avut succes cu un astfel de om, dar nici macar nu imi amintesc sa fi fost vreodata luat in calcul de vreun angajator strain. Daca ii spun de unde vine candidatul, imediat da CV-ul la o parte, de cele mai multe ori fara sa se uite deloc pe el.
Eu m-am straduit cat am putut de mult sa rezist tentatiei stereotipurilor insa, se pare, si rezistenta mea a ajuns aproape de limita. La un moment dat, chiar mi-am impus sa ma intalnesc cu cat mai multi candidati de la stat, tocmai ca sa scap de prejudecatile care imi dadeau mereu tarcoale. Rezultatele au fost anticipate de catre unii mai sceptici, care erau la curent cu initiativa mea: prejudecatile au trecut cu brio prin acest experiment si acum sunt in “forma maxima”.
Training la picior de lemn
Tuesday, July 1st, 2008Guvernul spune in stanga si in dreapta, ori de cate ori are prilejul sa o faca, si foarte incantat de isprava sa, ca va cheltui in urmatorii cinci ani aproape 4 miliarde de Euro pe programe de formare, reformare si reconversie profesionala a nu-stiu-cator sute de mii de romani, daca nu chiar milioane.
Ii anunt pe cei din Guvern, desi sunt convins ca unii dintre ei stiu asta foarte bine, ca acestia vor fi bani aruncati pe fereastra, sau, mai exact spus, aruncati direct in conturile catorva firme create special pentru asa ceva. Multi dintre cei care nu isi gasesc de lucru in acest moment, nu sunt angajati nu pentru ca le lipseste vreo calificare anume, ci pentru ca sunt indolenti, prost crescuti sau dubiosi de-a binelea. Si nu vor fi altfel nici dupa o luna de “reconversie”, nici dupa trei si nici dupa sase, fie ca sunt cursuri de cate o zi intreaga, de seara sau la distanta.
Oricum, aproape nimeni nu va lua in serios un curs gratuit, nici cei care le vor preda si, cu atat mai putin, cursantii. Toate firmele pe care le stiu eu au probleme nu cu gasirea oamenilor calificati, ci cu salariile pe care trebuie sa le plateasca pentru ei. Or, asta nu e o problema de nivel profesional pe piata muncii, ci de productivitate generala in economia romaneasca. (more…)
Pantalonii mov
Tuesday, July 1st, 2008
In urma cu cateva zile primesc un telefon de la directorul unei foarte cunoscute firme multinationale, un om respectabil, aproape de 50, pe care il cunosteam de multa vreme. Cu neliniste in glas imi spune ca vrea neaparat sa ma vada. Deja stiam ce vrea de la mine.
Dupa atatia ani de vorbit incontinuu la telefon, am invatat sa interpretez cu succes fiecare inflexiune a vocii, fiecare ezitare, tuse sau fraza inutila, pusa doar pentru a mai castiga ceva timp.
Omul avea sa-mi spuna ca urma sa plece de la firma cutare, fie ca l-au dat afara, fie ca pleca el de buna voie, sau din cine stie ce alt motiv, si voia sa se asigure ca il am in vedere pentru vreun post important care ar aparea pe piata.
Se deschide usa si… raman perplex: camasa verde Connex descheiata la cel putin 3 nasturi, un sacou cadrilat, in toate culorile curcubeului, cu manecile suflecate, pantaloni mov, fata atent nerasa si, “cireasa de pe tort”, un frumos cerecel in urechea stanga.
Stiind ca asteptam niste explicatii, a intrat direct in subiect: “Stii, acum aproape un an mi-am dat seama brusc ca viata mea… si mi-am dat demisia.” Si ce faci acum?” “Inca nu fac nimic, m-am gandit ca mi-ar placea sa lucrez intr-o televiziune, ce joburi ai pe acolo” “Dar tu ai vandut toata viata echipamente industriale, ce legatura au astea cu televiziunea” “Stiu, dar eu mi-am dat seama acuma ca…” (more…)
Criza de personal, o scuza buna
Tuesday, July 1st, 2008In privinta motivarii, pastrarii sau atragerii angajatilor, lucrurile se vad adesea mai usor si mai clar din biroul meu decat din birourile directorilor generali sau de HR, pentru ca mie imi spun oamenii, cu mai multa sinceritate, ce ii multumeste si ce nu la actualul angajator, de ce vor sa plece si ce ce le-ar placea sa gaseasca unde vor ajunge.
De aceea ma mir adesea cand vad cum e abordata aceasta problema (numita de catre unii si “criza de personal”) in zeci si sute de dezbateri, conferinte, seminarii, articole in presa si, aproape inevitabil acum, in orice discutie care se infiripa atunci cand se aduna cativa oameni de afaceri intr-un loc: se diseca si se dramatizeaza lucrurile marunte, se “descopera” solutii complexe si bizare, insa rareori vad pe cineva care are curajul sa spuna in public lucrurilor pe nume si, mai ales, sa le infrunte cu curaj, barbateste.
Nu cred ca as gresi prea mult daca as spune ca sunt si unii pentru care aceasta criza e un “paravan” numai bun pentru probleme ceva mai de substanta…
Un exemplu amuzant: in urma cu cateva zile am fost invitat sa vorbesc la doua conferinte, in aceeasi zi, exact despre acelasi lucru (criza, evident). M-au rugat sa trimit titlul si o scurta descriere a interventiei mele. Am scris exact ce intentionam sa spun: “Criza de personal – o scuza buna”. In programele conferintelor a aparut numai prima parte, cea de dinaintea liniutei… (more…)